A arătat cu bărbia spre fereastră.
— Să nu-mi spui că ai escaladat zidul.
— N-am făcut decât să trec peste cele două balcoane.
— Eşti nebună! Doamne, e nebună!
— Nu sunt nebună.
— Atunci eşti periculoasă.
O umbră i-a trecut peste faţă.
— Nu destul. Aveam impresia că sunt, dar nu destul.
— N-am niciun chef de şarade, Rebecca. Apari în viaţa mea, dispari luni întregi, reapari, nu-mi explici nimic, dormi 23 de ore din 24, găteşti noaptea, escaladezi ziduri, eşti plină de vânătăi…
— Cum adică? a făcut ea surprinsă.
— Vrei să spui că nu ştii că eşti plină de vânătăi?
M-am aşezat pe pat şi i-am dat jos pijamaua dintr-o mişcare. Eram 140
atât de furios încât adâncitura dulce dintre pulpe nu mi-a distras atenţia.
— Asta nu-ţi spune nimic? am continuat acuzator.
Am urmărit pe pielea ei motivele maronii şi vinete care începeau să se estompeze. Rebecca şi-a privit picioarele fără să spună nimic, apoi a ridicat capul tulburată.
— Ai văzut? am insistat eu.
I s-a făcut pielea de găină. Îmi înfrânam dorinţa de săptămâni întregi, aşa că m-a luat pe nepregătite. Avea privirea tulbure şi un aer concentrat.
Am văzut din nou în ochii ei dorinţa care obişnuia s-o ia în stăpânire înainte de despărţirea noastră. Mi-am retras mâinile de pe coapsele ei. Nu-i iertasem nici fuga, nici tăcerea, cu atât mai puţin muşcătura usturătoare.
— Unde ai fost în tot acest timp?
— Eşti sigur că vrei să vorbim despre asta? mi-a întors-o ea instalându-se deasupra mea.
— Da, sunt sigur!
Mi-a pus braţele în jurul gâtului şi a vrut să se lipească de mine, strivindu-şi sânii de pieptul meu, dar i-am prins cu fermitate şoldurile ca s-o ţin la distanţă.
— Opreşte-te, dragule, s-a alintat ea, sărutându-mă uşor pe buze.
Am încercat să protestez, dar ea nu s-a oprit.
— Vezi că n-ai chef să vorbeşti? a insistat, ffecându-se de mine.
Am strâns-o şi mai tare, făcând-o să se mişte mai mult.
— Dă-ţi jos tricoul, i-am ordonat.
A făcut-o, cu un gest plin de graţie. Faptul că era epilată la subraţ m-a făcut să mă gândesc că premeditase momentul, îmbrăcată, părea prea slabă.
Goală, avea tot ce trebuia, unde trebuia. Sânii, fermi şi rotunzi, împungeau uşor în sus. Îmi plăcea atât de mult gâtul ei lung şi umerii bine definiţi. În oglindă, am prins cu coada ochiului reflexia noastră. Rebecca, cabrată, era frumoasă ca o nimfa. Se înclina înainte. Spatele şi talia se arcuiau spre fesele rotunde.
— Dacă ai impresia că mă poţi avea printr-o şmecherie aşa de grosieră… i-am spus imobilizând-o cu forţa.
— Tu eşti cel care mă poate avea, dacă vrei, bineînţeles.
— Dintr-odată pari foarte trează, i-am replicat, plimbându-mi un deget pe sexul ei.
A închis o clipă ochii, absorbită, aproape scrupulosă în dorinţă.
Văzând efectul pe care îl aveam asupra ei, mi s-a trezit şi mie pofta. Rebecca nu părea deloc jenată. Când a deschis ochii, a insistat:
— Asta nu are nimic de-a face cu conversaţia.
141
— Mă înnebuneşti, Rebecca, am tras eu concluzia, răsturnând-o ca un luptător de judo.
Am lungit-o pe pat, continuând să-i ţin mâinile la spate. A încercat puţin să se desprindă, dar mişcările din bazin n-au făcut decât să mă ajute să
mă extrag din cearşaf şi să mă instalez între picioarele ei. Trupurile noastre se regăseau cu o aviditate stângace. O striveam şi o brutalizam, dar asta nu făcea decât să-i sporească dorinţa. Îi dădeam ordine cu o voce joasă. Ziceam
„te rog” doar de formă, iar ea se conforma. O ridicam şi o îndoiam cu o uşurinţă deconcertantă. Uitasem cât de incredibil de moale îi era pielea. M-a rugat să termin înăuntrul ei. Îmi iubea forţa, duritatea corpului în opoziţie cu moliciunea şi rotunjimile ei. Când făceam dragoste îmi dădeam seama ce înseamnă a fi „făcuţi unul pentru altul”.
