— Ţi-am mai spus. Pune-ţi puţin la contribuţie creierul ăla genial. Am venit să-mi recuperez nevasta. Apoi am aflat că ai fost arestat şi le-am propus colegilor mei să mă lase să-ţi bag minţile în cap. Au considerat că ai mai multă încredere în mine…
— Dacă e vreo persoană pe lumea asta în care nu am încredere, acela eşti tu. Aşa că nu-ţi pierde vremea.
— Am tot timpul din lume. Şi nu vreau decât să te ajut.
— N-am nevoie de ajutorul tău. În câteva ore o să-mi dea drumul.
— Visezi frumos, bătrâne! Oamenii sunt convinşi că eşti agent infiltrat. Nu i-am contrazis… întotdeauna ai avut prieteni dubioşi.
Kasper stătea cu scaunul dat pe spate, balansându-se cu un picior.
Tresele de pe uniformă indicau că urcase în grad.
— Ştii bine că nu mi-aş trăda niciodată ţara, replică Johann.
— O, nu pot să afirm aşa ceva. Sau, mă rog, aş putea. Am aflat că
târfuliţa aia a ta aşteaptă un mucos…
— Ce târfuliţă?
133
— Luisa. Nu e gravidă?
— Îţi interzic să vorbeşti aşa despre soţia mea!
Kasper strivi restul ţigării în tăviţa de cositor care ţinea loc de scrumieră. Se apropie cu ochii strălucitori.
— Nu mă învăţa tu pe mine cum să vorbesc despre Luisa. Am avut-o înaintea ta şi a urlat de plăcere.
— Taci din gură! strigă Johann. N-ai putut suporta niciodată faptul că
mă preferă pe mine.
Johann strânse pumnii. Spatele i se curbă instinctiv, pregătindu-se de luptă. — Dacă eşti atât de sigur pe tine, de ce ai fugit cu ea ca un laş după ce au murit ai noştri?
— Pentru că ne-ai făcut de râs prin vecini cu toate mizeriile pe care le-ai spus despre Luisa. Se purtau groaznic cu ea. N-am avut de ales.
— Problema ta e că întotdeauna vrei să iei ce-mi aparţine: Luisa, şi acum Marthe…
— Luisa nu-ţi aparţinea.
— Eram logodiţi! izbucni Kasper, cu o licărire de durere în ochi.
— Pretinsa voastră logodnă nu era oficială. Luisa nu s-ar fi măritat niciodată cu tine, i-o întoarse Johann.
— Ba ar fi făcut-o, dacă tu nu i-ai fi împuiat capul povestindu-i cine ştie ce prostii despre mine. Şi părinţii noştri care ţi-au ţinut partea! V-aţi aliat cu toţii ca să mi-o furaţi.
— N-am făcut decât să-i spun adevărul. Felul în care ai tratat-o pe Marthe nu a făcut decât să-mi confirme temerile.
— Pe Luisa o iubeam. Nu aveai niciun drept!
— Era o fiinţă umană liberă să aleagă, mai spuse Johann, descheindu-şi cămaşa la gât. Se sufoca.
O străfulgerare de răutate pură trecu prin ochii lui Kasper, care îşi aprinse o nouă ţigară.
— N-am înţeles niciodată ce-a văzut la tine. Eşti atât de inadaptat la lumea în care trăim cu mâzgăliturile tale savante şi cu distracţiile de copil retardat.
— Ce-a găsit la mine? A văzut cum erai de fapt şi şi-a dat seama că o iubeam mai mult ca tine.
— Mă mir că te mulţumeşti cu resturile de la masa mea.
— Nu începe iar, se enervă Johann.
— Dacă ai şti câte i-am făcut, ţi-ar trece orice chef…
— Opreşte-te! zbieră fratele lui dând cu pumnul în masă.
134
— Am folosit-o, chiar mult, iar tu o iei aşa uzată…
— Ţi-am spus să încetezi!
— Poate că am şi continuat s-o văd pe la spatele tău! Cine te poate asigura că n-am făcut-o?
Pumnul lui Johann plecă. Falangele strânse sparseră nasul lui Kasper, care pârâi ca o bucată de lemn. Johannn ar fi continuat să se lupte, dar în loc să riposteze, Kasper trase unul dintre scaune şi, strigând după ajutor, îl aruncă în geam, a cărui sticlă explodă.
