bucuroşi că există totuşi ţări cu alte regimuri în care s-au putut refugia?) Ianuarie 1955
Orele 14. Telefon al părintelui Mihai. Sunt convocat la orele 16. Voi vedea de ce. S-a petrecut ceva rău'? Vreo boală? — Sunt eu om să mă adresez (traducerea din franceză: suis-je homme «...) unui avocat în caz de boală? îl aud surîzînd la celălalt capăt al firului.
în odăiţa-hol din casa parohială a Schitului găsesc lume multa de tot, numai cremă şi elită. Mă lămuresc de îndată asupra temei reuniunii. Părintele Cleopa, spiritualul mînăstirii Slatina, călugăr de origine ţărănească şi cu reputaţii de sfînt, sade pe scaunul oaspetelui, iar acesta e pe un taburet la picioarele lui, cuminte şi cucernic, foarte prevenitor şi niţel prea supus. De ce oare gestul acesta de firească smerenie pare călcat pe vorbele din Fapte 22, 3 ? Dacă cel ce stă la picioarele maestrului e Pavel, cel de pe scaun nu mai e decît Gămăliei.
Părintele Cleopa, destul de tînăr, simplu, vorbitor înlesnit, cu privire blîndă, părul, barba şi mustăţile foarte negre, şi purtare serioasă. I se pun tot felul de întrebări şi răspunde la toate nu numai cu multă răbdare şi dreaptă socotinţă, dar şi cu vădită atenţie, reflectînd îndelung. Codin Miionescu, Todiraşcu, Pillat, Alice Voinescu, Mihai Musceleanu. doctoml Voiculescu, Alexandru Duţu, mulţi tineri cu ochi aprigi şi calzi ascultă
151
răpiţi şi se cunoaşte că au parte de fericire. Unii dintre ei, ca Pavel Sim., Virg. Cd. şi alţii studiază teologia în orele libere şi dau examenele clandestin.
Da, ăştia n-ar pleca întristaţi de la Domnul.
Se stă pînă tîrziu de tot, de parcă somnul, odihna, oboseala, treburile, orariile n-ar exista. Şi nici nu se află un samovar, ca la Ruşi.
Eu însă plec îngîndurat; de ce ascult din afară toate lucrurile acestea îmbietoare, de ce mi-e teamă să fac pasul hotărîtor?
August 1970
Mai toţi cei ce-1 ascultau pe cuviosul Cleopa la Schitul Maicilor au trecut în răstimp prin închisoare ori măcar pe la Securitate. Părintele Mihai constituie o excepţie. Alţii au murit.
Părintele Cleopa - după ce a trăit vreo patru ani în pădure (mîncînd mai mult rădăcini, neavînd posibilitatea să aprindă focul - fumul ar fi fost reperat -, susţinut de cîţiva ţărani, dar nu pe vreme de zăpadă -urma paşilor ar fi pus organele de represiune pe drumul cel bun -, vieţuind în bună vecinătate cu fiarele) — e acum la Sihăstria, ca simplu călugăr.
Dinu Pillat şi cu mine, plecînd de la Văratec, ajungem la Sihăstria pe la ora prînzului. O zi măreaţă de August: lumina şi peisajul aparţin lumii nestricăcioase de după învierea de obşte. Neprihănirea, din toate părţile, te izbeşte, te ia de gît, te învinge.
La căsuţa de pe măgură a părintelui Cleopa ajungem cu greu. Se vede că
fostul prigonit se fereşte ori e supravegheat, ori amîndouă. Izbutim, prin intervenţia unor monahi cărora le explicăm ce-i cu noi (şi partea asta ia mult timp), a fi primiţi. Călugărul cu părul şi barba de-un negru intens, care se ţinea atît de drept, e cărunt acum şi împuţinat la trup. Ne opreşte cu bucurie mai bine de trei ceasuri la el, a rămas acelaşi vorbitor fluent. Ne învaţă despre ispite şi distincţia ce trebuie făcută între ispitele din stînga şi cele din dreapta. Ispita din stînga, o ştim cu toţii: e a patimilor, a viciului, a răului. Dar se mai află şi una din dreapta, e mai surprinzătoare, provine din virtuţi şi calităţi, din dorinţa de a face binele. (Evlavia satisfăcută de sine. Binele impus cu sila. Dumnezeu e sus în cer, toate-s bune pe pămînt. Am har, ce-mi pasă, mă duc să-mi rod osul în colţişorul meu. Literatura pilduitoare, mieroasă. Moralitatea osînditoare.) Putem cădea şi, prin aceasta, siguranţa nu încape nicăieri. Vivere pericolommente. Monahul cunoaşte lozinca nietzscheeană la fel de bine ca Mussolini. Viaţa monastică e tot atît de plină de greutăţi, hîrtoape, viroage, coclauri şi deznădejdi ca cel mai negru roman
152
existenţialist. Unde te-ntorci, numai capcane. Parois, zic existenţialiştii francezi. Ce salt se cere!
La ieşirea din mînăstire ne întîmpină iar natura: numai verde şi albastra, strălucire calmă şi distinsă. Ce mai prefăcătorie! Ispită din dreapta şi ea!
- La ispita din dreapta cred că se referă şi C. S. Lewis în cartea lui despre draci. Exemplul pe care-1 dă e mărunt dar cu perspective imense:
„Diavolul păzitor" al unui Englez oarecare îl îndeamnă din răsputeri pe muritorul asupra căruia „veghează" să se jertfească într-o chestiune care-1
preocupă: aceea specific britanică a ceaiului. Muritorul ar vrea să bea ceaşca de ceai de la ora cinci pe terasă. Nevasta şi soacra preferă să o bea înăuntru.
Cedează, îi suflă diavolul, fii smerit şi bun, altruist, jertfeşte-te, fa-le pe plac.
Omul îşi bea aşadar ceaiul cu ele, şi toată vremea se simte nefericit şi nedreptăţit, băutura i se opreşte în gît, blestemă în minte ambele femei care la rindul lor văd bine că le-a făcut concesia în silă şi simt cum le cuprinde antipatia. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă.
Ce trebuia să facă muritorul? Să nu meargă prea departe pe calea virtuţii într-o chestiune secundară, să-şi recunoască limitele; să fi spus, deschis şi simplu, că-i este mai plăcut a lua ceaiul pe terasă, chiar singur. Ele ar fi stat înăuntru, el afară, toată lumea era mulţumită, „spiritul de jertfa" lipsită de dreaptă
socotinţă (şi pus în aplicare unde nu avea ce căuta) era învins şi, la un mai mare
nivel de modestie, nici unul din cele trei suflete nu ar fi apucat-o pe meandrele resentimentului şi iritaţiei -meandre care pentru dracii mărunţi sunt un predilect şi adevărat corso.
- Dr-ul Al. G, protestează împotriva superiorităţii pe care o recunosc eu creştinismului asupra hinduismului. Dragostea, după el, nu lipseşte cîtuşi de puţin din brahmanism şi budism. Cea mai mare bucurie pentru un ins nu este să
ajungă el în Nirvana, ci să ajute pe alţii să parvină la stadiul final al avatarurilor.
Dovadă e bodhisath'a Avaloh'ttesvara a cărui desăvîrşire i-ar permite să aibă
oricînd acces la Nirvana; el totuşi refuză ieşirea din ciclurile reîncarnării şi, din afecţiune şi milă pentru oameni, rămîne în lume sub formă de dalai-lama.
Eu: ca să-i îndrume către ce? Tot către neantizare.
în raptul capului nu pot înţelege cum de li s-a părut dintr-o dată multor creştini europeni că religia lor de nu este chiar de tot rea, e totuşi în mare măsură
inferioară celor asiatice.
Budismul? Dar budismul e o soluţie uşoară. Te retragi - şi gata. E o renunţare, repliere. Creştinismul e nespus mai greu şi mai complex -
153
e teandrie. Fără a înceta să fii om trebuie să fii şi Dumnezeu, în acelaşi timp.
Nu cere capul bisericii creştine şi el răstignirea trupului? însă nu pentru obţinerea unei stări de împietrire, ci ca mijloc de total devotament. Confucius? E o foarte savantă şi înţeleaptă politeţă (în sensul etimologic). Yoga? Mi se pare. în fond, o gimnastică: psiho-somatică desigur, bună. utilă, dar strict funcţională, ca orice calistenie. Zenul e o contemplaţie: care-i este sensul, oscilant?
Chemarea stoicismului rămîne vie pentru mulţi oameni superiori, şi acum.
Stoicismul e nobil, cine ar putea s-o conteste? Dar e acrit. Stoicul e demn, surîsul lui totuşi e crispat, amarnic şi plin de resentiment; de tăcută (stăpinită, fără-ndoială) îmbufnare.
Creştinismul nu-i nici acru, nici temător in faţa vieţii. Nu propune o fugă, ci altceva nespus mai greu şi mai eficient, transfigurarea. Acest ceva e temerar şi măreţ.
