Creştinismul faţă de esenism e ca apa care fierbe faţă de apa din care ies aburi.
Tot aşa, după ce-i reamintesc propria-i metaforă, îi pot răspunde lui Al-G.: or fi, ba şi sunt, în textele vedice şi budiste şi în ale celorlalte religii, pasaje despre milă şi dragoste şi precepte similare cu cele evanghelice. Dar sunt întâmplătoare, izolate, nu sunt coordonatele care susţin construcţia şi nu ele rezumă doctrina. Dragostea nu este nici în hinduism nici în Legea veche axa, temeiul, esenţa, principiul, criteriul, totul - aşa cum e în Evanghelie. Nu e apa care fierbe.
Şi în sistemele aritmetice cu baza 12 apare cifra 10; are însă altă valoare ca în sistemul zecimal.
Savanţii apologeţi ai textelor eseniene îmi par în postura de evoluţionist!
încremeniţi în ajunul unei mutaţii.
în creştinism dragostea nu e un oarecare precept, unul, e singurul lucru ce va rămîne cind se vor fi dus toate, după cum spune Pavel.
— Intr-atîta şi-a respectat Dumnezeu creaţia îneît pentru a intra şi a interveni într-însa i s-a supus (motiv care mai tîrziu 1-a inspirat pe Francis Bacon să scrie: naturae n&n imperatiir nisi parendo54). S-a smerit şi s-a furişat printre noi luînd ca şi noi calea naşterii din femeie şi trup cu adevărat omenesc (trupul Domnului n-a fost, cum le-a plăcut unor eretici să creadă, o nălucă). Creaţia nu este, după tot ce vedem cu ochii şi tot ce ni se spune în Sfînta Scriptură, un joc ori un fleac pentru Creator: de vreme ce şi-a dat pe unicul său Fiu pentru ea şi a luat asupră-şi riscul imens de a pierde partida înseamnă că e ceva teribil de serios şi pentru El şi pentru noi. Mai înseamnă ca nu trebuie cumva să ne închipuim că
Dumnezeu este dispus să-şi calce legile sau să le suspende efectul cu una cu două. El e gata să ne ajute a ne croi drum prin ele, din milă şi caritate - şi mai mult întărindu-ne decît înlăturînd orînduirea naturală din dniinOl nostru -, dar nu a-şi lua creaţia â la lege're. Să luăm aminte
- Nimic nu-i mai anticreştin decît morala producătorului. ncJericita născocire a lui Georges Sorel.
208 ' .
E contrară marilor principii ale creştinismului: spiritul de jertfa şi ideea că
acela care da nu are neapărat dreptul la răsplată.
Morala producătorului — esenţial contabilă - nu ştie nici de mărinimie, nici de serviciu. Ţine de mentalitatea talionului, întru nimic mai puţin îngustă şi simplistă.
Lumea n-a fost creată în temeiul moralei producătorului; cu totul invers: în temeiul dăruirii şi spre binele exclusiv al consumatorului. Pînă la urmă, Făcătonil se lasă de-a pururi consumat în Euharistie.
Jilava
Nu te Iasă grijile să dormi sau te deşteaptă din somn. Dar se întîmplă ca şi de pe urma fericirii să te pomeneşti treaz în toiul nopţii. Aşa mi s-a întîmplat mult timp după ce am fost primit botezul. Doar din bucurie - oul of sheer joy, aus
Ututer Fivi ide — deschideam brusc ochii, cuprins de o stare euforică, izvoditoare nu de adormire - ca la stupefiante - ci de veghe, de viaţă
supraintensă; de somn îmi ardea mie? de odihnă? de uitare? de oblivon ori
evadare? Nu, de prea plin îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să
alerg, să strig de bucurie, să-i zgîlţîi şi pe ceilalţi, să le spun cît sunt de fericit, să-i rog sa-şi dea seama ce comoară posedă cu toţii, ce sobiţă minunată", ce tranchilizant tară prescripţie medicală. Noroc de mine că străşnicia regulamentului mă împiedică să mă dau în spectacol. Ceva din felul meu diurn de a fi trădează probabil, măcar în parte, veselia mea lăuntrică; deoarece unora le sunt surprinzător de drag în timp ce altora le impun o solidă antipatie.
- „Tu. ateu? Aida de, eşti mult prea vesel*. (Dostoievski în Adolescenţii/) Ianuarie 1961
Mutaţi de la Jilava la Gherla. în maşina-dubă stăm strinşi ca sardelele supra-presate de cine ştie ce nou procedeu electronic de mare eficienţă, ca laserul, stereotbnia. hi-fi-ul; de necrezut. Să nu dea Dumnezeu omului cîte poate îndura: in loc de vaiete se aud amintiri politice ori picante, versuri, controverse
ştiinţifice... Stau lipit de Al. Bile, scriitor, poet, gazetar şi umorist - şi foarte mare grad masonic. Am ghinion, căci e un
209
om gras, dar am noroc pentru că e vesel şi gura nu-i tace. L-a cunoscut pe Ionel Fernic, pe Cincinat Pavelescu, 1-a cunoscut pe Maurice Magie. I-a citit în palmă doamna de Thebes. L-a cunoscut pe Alexandre Millerand.
Duba - suprasolicitată - înaintează tîrîş-grăpiş. Sosim la gară înspre amurg, undeva în cîmp, departe de peroanele ale căror lumini abia se zăresc printre rafale de zăpadă, ne înconjoară o perdea groasă de alb cenuşiu, care înţeapă; viscoleşte ca-n Bărăgan, suflă crivăţul ca-n nopţi de pomină. Azvîrlim geamantanele şi bocelele la pămînt înainte de a sări din maşina-dubă. Apoi le ridicăm şi alergăm cu ele, luptînd cu vîntul, pînă la vagoanele-dubă. Aici alt necaz: scările sunt atît de înalt aşezate încît cei mai mulţi nu se pot urca. Se caţără
cîţiva mai tineri care ajută celorlalţi să se cocoaţe şi ei, cu chiu cu vai, caraghioşi.
Lui Bile, n-am vrut să-i spun cît de străin mă simt, m-am simţit de francmasoni. Manole surîdea citind extravaganţele şi confuziile Buletinului anti iudeo-masonic al doctorului Trifu (în guvernul iudeo-masonic prevestit, figura la interne ziaristului Scaitator de la „Adevărul" cu numele său de Blumenfeld şi cu prenumele Canalie - Canalie Blumenfeld —, iar la finanţe Marmorosch-Blank, ca şi cum numele celor doi asociaţi ai vestitei bănci ar fi fost ale unui singur ins), dar tendinţa o aproba. Mania misterului, la masoni, îl scotea îndeosebi din sărite, şi nu-i putea suferi. Era şi el gata să le atribuie, de nu toate, multe din năpastele care au lovit biata omenire. Bile. e treizeci şi trei şi e în consiliul internaţional, dar precizează că e de rit scoţian- antic şi acceptat -, că nu face parte din marele-orient, revoluţionar şi ateu. Ei, cei din ritul scoţian, cred în Dumnezeu şi în lojile lor sunt înscrise familiile regale şi princiare ale apusului şi toată negustorimea americană. Manole, desigur, ar fi osîndit amabilitatea mea faţă de bietul mason, lepădat - vorba lui Koestler - de propriii lui copii (ca şi socrul lui Dinu P.). Nu cumva e şi doctorul Trifu pe aici?
Viforniţa - nu numai tineretul - ne ajută şi ea, celor rămaşi în urmă, printr-o bruscă schimbare a direcţiei vîntului, să ne putem sui. îmi vîjîie în minte şi-n urechi cuvintele din Kindertotenlieder ale lui Mahler: In diesem Wetter... In diesem Wettev...
Şi-apoi, fără pauză, tonalitatea virînd nu mai puţin iute ca vîntul, versurile lui Cincinat, prietenul lui Bile:
Frumoasa mea cu ochii verzi Ca două mistice smaralde Te duci spre alte ţări mai calde Melancolia să ţi-o pierzi.
210 BUGHI MAMBO RAG
.. .Tacuerimus, tacueritis, tacuerint... Fordul cu mustăţi era o maşină
nervoasă... Nu, dle, JIU sarailie, ci serai-gli, care înseamnă prăjitură
împărătească, de palat... Principiul strategic esenţial al alinatelor române a fost din totdeauna atragerea duşmanului într-un defileu ori un coridor în care acesta să nu-şi poată desfăşura forţele, aşa a fost la Posada, la Rovine, la Căhtgăreni, la Podul înalt... Năpădită de funie, milady de Winter scrîşneşte din dinţi...
- Cînd Kierkegaard scrie că Dumnezeu nu vrea să se arate sub chip
extravagant, orbitor şi obligator de uriaş papagal roşu, el parafrazează doar cuvintele de la Luca 17, 20-21: „împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru."
E de mirare că un popor atît de ascuţit la minte ca acela iudeu s-a putut opri asupra unui Mesia glorificat, cuborînd din cer cu un alai definitiv care nu ar mai fi îngăduit nici cea mai mică îndoială, ci doar prosternarea, constatarea. Cum de n-au bănuit că planul divin va recurge la o cale mai puţin simplistă? Soluţia mesianică închipuită de Iuda este de o naivitate egală cu soluţia scenică a unui deus ex mac/una.
- La Marcu 9, 24 problema simultaneităţii credinţei şi necredinţei apare în toată acuitatea ei. Prima impresie este că de vreme ce credinţa coexistă cu necredinţa, aceasta din urmă e precumpănitoare. Că de fapt, rămîne doar ea.
Dar nu e decît o primă impresie, greşită.
