— Am să vă fac la toţi proces de ultraj, mămăligarilor! urlă
jandarmul Juvete, scos din sărite.
— Să ne faci!…
Rumânii aleargă spre, sat. Alergăm şi noi, copiii, după ei.
Mi se desface legătura de la gât.
— Darie, îţi cad cartofii.
— Cadă…
Fugim de parcă ne-ar goni cineva din urmă cu beldia.Nu ne goneşte nimeni.
Rumânii intră în case, desfac paturile, ies cu scândurile la spinare, le pun grămadă în şosea.
— Repede, nişte cuie, şi-o teslă, două.
A adus Lişcu Stângaciu o căciulă de cuie.
124
— Le ţineam să-mi întocmesc un coteţ pentru păsări.
Alţii au venit cu tesle, cu toporaşe. Picică a făcut, cine ştie de unde, rost de câţiva bulumaci. Petre Zgămâie a cules dintr-o arie câteva prăjini. Într-o clipă au şi fost înjghebate două poduri lungi şi largi.
— O să ne ţie.
Le iau la spinare rumânii, le duc la marginea apei, le aşează jos, le împing pe apă. Plutesc. Pe fiecare pod se urcă trei oameni.
— Voi, copiii, nu vă băgaţi.
— Nu ne băgăm. Ne uităm numai.
Rumânii împing podurile cu prăjinile. Apele umflate le clatină. Podurile înaintează. Au ajuns la jumătatea apei.
Au trecut dincolo de jumătatea ei. Au intrat în cătun.
Nu se mai văd. Se aud mereu strigăte:
— Ajutor!
— Ajutor!
— Ajutor!
Oamenii de pe podurile plutitoare răspund:
— Venim, fraţilor, venim. Ţineţi-vă bine!
Ascultăm cu sufletul la gură. Ascultăm şi privim apele spumoase cum se lovesc de marginea înaltă a şoselei. În luncă, doi stejari bătrâni. Apele nu-i clintesc. Bat furioase în trunchiurile lor şi trec mai departe.
Doctorul Ganciu şi cu ceilalţi nu se mai văd. Au intrat în cârciuma lui Bucur de lângă gară. Parcă-i văd. Ronţăie covrigi, beau ţuică fiartă cu zahăr, pălăvrăgesc de câte-n lună şi-n soare.
Spre amiază, podurile plutitoare s-au întors la şosea.
— Pe frate-meu Lisandru, spune tata, l-am găsit pe acoperiş. Stătea liniştit pe creasta casei cu cumnată-meaLuluţa. Îşi aşteptau amândoi sfârşitul. I-am dus pe deal la alde Moise Berbec. Ne-au spus bogdaproste.
— Aţi scăpat mulţi oameni, nene Uie?
125
— Douăzeci şi doi. Copiii se speriaseră şi tremurau de frică. Unii abia-şi mai ţineau firea.
Cu trenul de amiază au sosit, în sfârşit, şi bărcile de salvare. Erau trei bărci negre, înguste şi lungi. Au venit cu ele şi trei barcagii. Le-au dat jos din tren şi le-au purtat pe umeri până la apă rumânii care se aflau prin gară.
— Ei, ce avem de făcut? Încotro mergem mai întâi?
— Primejdia a trecut, a spus primarul Bubulete. Am luat noi, autorităţile, măsuri. Că până să veniţi voi se prăpădeau oamenii… Dar, fiindcă v-aţi ostenit până aici, fiindcă se abătu şi pe la noi, ca să spunem aşa, Dunărea, hai să facem o plimbare, să nu se cheme c-aţi bătut drumul degeaba.
Într-o barcă s-a suit notarul Gică Stănescu cu doctorul Ganciu, într-alta primarul Bubulete cu jandarmul Juvete.
Într-a treia logofătul Oprea Căţui Strâmbu.
126
V
