— Să mergem!… Dar vorba e unde să mergem mai întâi?

— Eu zic să-ncepem cu Cârligaţul, că e mai departe.

Pe urmă ne întoarcem la Băneasa, la Gherasie…

— Hai spre Cârligaţi!…

Ca să ajungi la Cârligaţi, trebuie să treci prin două

sate.Satele, ca şi cum ar fi legate, dai cu praştia dintr-un sat în alt sat, cam jumătate ceas de mers. Şoseaua care leagă satele, şerpuită. Dacă au grabă, oamenii o iau peste deal, trec Gorganul, coboară valea, mai urcă un dâmb, gata Cârligaţii…

Tiţă

Uie

în

frunte,

după

el

Pălică,

Ţânţu,

Şontrocan,Zgămâie, Ududui – după ei alţii… În urmă, satul întreg, cu căţel, cu purcel. După bărbaţi, femeile…

Uie, către nevastă-sa – Floarea:

— Ce dracu te ţii după mine, muiere?

Vrea s-o întoarcă din drum. Femeia s-a încruntat:

— După tine mă ţiu? Nu mă ţiu după tine, merg şi eu la revoluţie. Eu nu sunt om? Muncim pământul împreună!…

Trebuie să facem şi isprava asta împreună…

— Aşa e! se aud glasurile femeilor.

— O să rămânem mai în urmă, dar o să ne ţinem după

voi. O să fie ceva de făcut la curtea boierului. O să vă

ajutăm să faceţi…

145

Printre bărbaţi, printre muieri, noi copiii…

Uite-l, a tăiat dealul, a luat-o înainte frate-meu Ion cu prietenii lui: cu Avendrea, cu Dinică, cu Ispas. Sunt pe aproape şi eu, cu ceata mea. O zbughim după ei, îi ajungem, ne aflăm în vârful dealului. Ca-n palmă ne uităm în satul cu răscoala. Am văzut foc mare ridicându-se aseară într-acolo.

Au ars numai paiele… Grăbim pasul, ajungem, ajung după

noi bărbaţii, ajung femeile. Harababură. Satul e adunat în faţa curţii boiereşti.

E împrejmuită cu ziduri înalte curtea, cu ziduri de cărămizi. Poarta înaltă e de fier, încuiată cu ivăre groase pe dinăuntru. Dincolo de poartă, logofeţii cu puştile încărcate.Cârligăţenii îi înjură de lună, de stele, de grijanie.

— Noi, toţi, cei din Omida, ne amestecăm cu cei dinCârligaţi, să fim mai mulţi, să fim una.

— Măi, deschideţi poarta să intrăm la boier!

— Nu e acasă boierul!

— Deschideţi porţile!

— Nu deschidem!

— O să le spargem cu bulumacul!

— Dacă vă apropiaţi de poartă, se aude glas buhăit dinăuntru, tragem cu puştile…

— Dacă trageţi cu arma, urlă oamenii, şi atingeţi pe vreunul dintre noi, vă măcelărim…

Au adus din curtea primăriei un stâlp lung. S-au aşezat în faţa porţii. Zece oameni ţin stâlpul. Se dau câţiva paşi îndărăt şi reped stâlpul cu toată puterea în porţi. Bubuie din ţâţâni porţile, nu se deschid.

— Înc-o dată! Înc-o dată! Înc-o dată!

Porţile se clatină. Mai trec câţiva oameni să ajute. Ajută şi muierile. Cât e de mică, dada Zvâca nu lipseşte. Nu lipseşte nici ţaţa Mariţa, nevasta vărului Dumitru Pălică.

— Haide, măi!…

Cu toată puterea reped bulumacul. Porţile trosnesc.Ivărele 146

sar. Porţile se deschid. Fug trei-patru slugoi. Unul poartă

pe umăr o puşcă de vânătoare. L-au ajuns oamenii, l-au atins, l-au doborât. Cu ciomegele l-au doborât. Au trecut peste trupul lui, au mers mai departe. Năvălim înăuntru, amestecaţi: bărbaţi, femei, copii.

Casele boiereşti, sporite cu var. N-am mai fost niciodată

pe aci. Au ferestre înalte, mai înalte decât ferestrele şcolii din sat de la noi. Scări de piatră duc la intrare.

Dăm iureş, împingem uşa, pătrundem, răsturnăm tot ce întâlnim în cale.

Câţiva s-au îndreptat spre grajduri. Grajdurile sunt pline de vaci, de cai. Lungi şi largi sunt grajdurile…

Aprind oamenii şomoioage de paie, le vârî sub acoperişuri. Podurile grajdurilor, îndesate cu fân. Dau foc fânului. Arde fânul, ard acoperişurile. Cât sunt de mari grajdurile, dintr-o dată le învăluie flăcările. Bate vântul.