— De-ar
veni
mai
curând
primăvara,
şopteşte
mama.Atunci ies verdeţurile. Cu verdeţuri fierte, oricum, nu mori… încolo, ce-o fi să fie, o să fie…
Nămeţii, înalţi. S-a apropiat primăvara. Zăpezile nu vor să
se topească.
O aud pe mama:
— S-au bolnăvit fetele lui Iliuţă de anghină.
Îl aud pe frate-meu Ion:
— S-au bolnăvit copiii ţaţei Zvâca de anghină…
O aud pe soră-mea Evanghelina, care a dat o raită prin vecini:
— Alde Tutanu s-au bolnăvit toţi de anghină.
La primărie notarul suduie de mama focului. Suduie şi doctorul Ganciu. Suduie mai ales agentul sanitar, Cireş.
— Pe mine, se plânge Cireş, pe mine o să cadă tot greul…
Frate-meu Ion nu mai poate de bucurie:
— S-a închis şcoala, mamă. Am pus-o de mămăligă…
Nu-i place lui frate-meu cartea. Tata se uită la noi şi ne spune:
— Măi copii, a venit molima în sat. Nu mai ieşiţi, taică, din 112
casă…
— N-o să mai ieşim…
A doua zi, ne căţărăm pe gard. Îl vedem pe Juvete, jandarmul, pe doctorul Ganciu, pe Cireş, cu vătăşeii de la primărie. Ceata lor umblă din casa în casă. Îngheaţă în prag ceata. În casă intră numai Cireş:
— Aveţi bolnavi?
— N-avem bolnavi.
Merg mai departe. Unde găsesc copii bolnavi, poruncesc părinţilor să-i ducă la şcoală.
Băncile au fost scoase din clasă, grămădite în curte.Au descărcat în şcoală un car de paie. Peste paie, culcă
bolnavii unii lângă alţii. Vin părinţii să se uite pe fereastră
să-şi vadă odraslele. Între fereastra şcolii şi uliţă, gardul înalt de uluci. La poarta şcolii, straja. Cireş e singurul care pătrunde în şcoală. Cireş, cu vătăşeii primăriei.
— Câţi au murit astăzi, Cireş?
— Şase, domnule doctor.
— Să-i ducă.
Pun morţii în cutii de scânduri şi-i duc la cimitir. După
morţi, la distanţă, jelesc mamele. Cât pot jelesc…
Au murit copiii ţaţei Zvâca, toţi trei. Lui Iliuţă i-a rămas unul singur. Lui Tutanu, din cinci, i-au scăpat doi.Cam trei sferturi din copiii satului au murit până-n primăvară.
— Copiii boierului nu s-au bolnăvit? Pe ei aş fi vrut să-i văd lungiţi pe paie, în şcoală, în frig, şi-apoi duşi în cutiuţe, la cimitir…
— Boierii au copii puţini, şi câţi au îi ţin la Bucureşti, în palate. Dacă se bolnăvesc, îi scapă doctorii, cu doctorii scumpe.
Iacă, ce-a fost mai greu a trecut. A venit primăvara, s-au risipit norii, de parcă i-a luat cineva cu mâna. Soarele a început a pripi nămeţii – s-au topit repede nămeţii… Au 113
pornit apele. Şuvoaiele cresc, se scurg spre gârlă. Se umflă
