— Dacă o veni apa mai mare, o să înece şi satul nostru…
— Aş! Asta nu s-a întâmplat niciodată. De ce să se întâmple acum?
Apele cresc. Au trecut peste maluri. Parcă s-au rupt undeva, departe, zăgazuri uriaşe. Şi astă-vară, ce pârjol!…Câmpurile strigau după ploaie. Copacii strigau după
ploaie.Rumânii căutau cu ochii pierduţi pe cer scame de nori. Rădăcinile ierburilor cereau ploaie, ploaie. Cereau ploaie şi paparudele.
Câteodată trec prin sat, dinspre munte spre Dunăre, sălaşe de ţigani bălani, cu ochi verzi ori albaştri – lingurarii care vând linguri, găvane, ălbii. Ţigănci cu păr de orz bat satul:
— Linguri, linguri, găvane, piepteni avem..
Altă dată trec căruţe cu ţigani negri ca funinginea, cu plete slinoase pe umeri căzute, cu bărbi stufoase, negre-măslină, prin care n-a ţăcănit nicicând foarfeca – lăieţii, hoţi de cai, cu ţigănci care-ţi fură cămaşa de pe tine cât ai clipi din ochi: te îmbie să-ţi ghicească norocul în ghioc alb, care auie, dacă-l pui la ureche… De cele mai multe ori însă vin şi capătă
învoire să poposească o săptămână la margine, între sat şi gârlă, ţigani vătraşi care trăiesc iarna în casele lor şi pleacă
primăvara, spre a se întoarce toamna târziu, cu căruţele, după lucru. Vătraşii sunt fierari – nevestele, fetele lor vând cuţite, pirostrii, verigi, întind corturile. Hărmălaie de şatră –
puradei goi, pântecoşi, în jurul focurilor, seara, unde se aud fluiere, dible, cobze.
În toiul secetei, au picat vara trecută vătraşii. Au umplut 116
uliţele satului paparudele… Noi, droaie după paparude…
Ţigăncile, copilandre goale puşcă, îşi arătau pielea arămie.
Cu cununi de bozii pe cap, cu bozii în jurul şoldurilor, se opresc la poartă, încep jocul. Le însoţeşte un ţigan bătrân care cântă:
Paparudă, rudă,
vino de te udă.
Ca să cadă ploile,
cu găleţile,
paparudele;
să dea porumburile
cât gardurile,
paparudele;
să crească spicele
cât vrăbiile,
paparudele;
să sporească grânele,
să umple pătulele,
paparudele;
să pornească ploile,
paparudele…
Plesnesc paparudele din palme, strigă şi ele într-un glas cu bătrânul paparudele şi saltă în joc repezit de parcă ar fi apucate de iele. Îşi frământă mijlocul. Le sfârâie picioarele.
Plesnesc din palme – răsună cântecul. Muierea, în faţa casei căreia joacă paparudele, iese cu căldarea cu apă, udă
din creştet până în tălpi ţigăncile arămii, goale.Se potolesc paparudele. Bătrânul primeşte plata – un găvan de mălai răsturnat în desagă…
Toată vara au jucat paparudele prin sat… N-a plouat,Notarul Gică Stănescu a aruncat o vorbă la primărie:
117
— Poate ar fi bine să dea fiecare om câte ceva să adunăm o sumă mai mare, să-l plătim pe popa Tomiţă Bulbuc, să ne citească o rugăciune pentru ploaie…
L-a luat în răspăr Ududui:
— Dacă se roagă popa Bulbuc, abia n-o să plouă. Apoi am auzit că s-a făcut o rugăciune pentru ploaie la Stănicuţ.
Dacă plouă la Stănicuţ, plouă şi pe Omida, că satele se ţin de mână.
Când nu plouă vara, un timp, şi începe a se arăta secetă, popa spune oamenilor la biserică, la cârciumă:
