— îmi daţi voie, sunt învăţătorul Gheorghe Vasile, tatăl dumnealui. Apostol, cum ne spuneţi dumneavoastră, unul dintre apostoli... Ducem lumina la sate...
Arethia se întoarse către Spiridon, care se prefăcea că îşi vede înainte de treabă.
— Şi dăm ţării oameni mari, continuă bătrânul. Aceasta e chemarea noastră: să creştem oamenii mari ai neamului... Dumnealui, fiul meu, cum îl vedeţi,
35
NOAPTEA DE SÂNZIENE
mâine, poimâine are să fie deputat... Şi cine l-a crescut?! Mă rog, cine îl putea creşte?!... A crescut aproape de focarul de lumină...
— Tată, te rog, încetează! îl întrerupse Spiridon cu asprime. Poate că domnişoara Florian e grăbită şi n-o interesează lucrurile astea...
— Dimpotrivă, sunt foarte interesante, răspunse Arethia. Nu ştiam că tatăl dumneavoastră e învăţător...
— Apostol, doamnă, apostol! spuse bătrânul zâmbind ironic şi închizând semnificativ un ochi. Dumnealui, fiul meu, poate n-a avut ocazia să vă vorbească despre mine. Dar şi eu, în felul meu, sunt cineva. Eu, stimată
doamnă, l-am cunoscut pe Haret, pe marele bărbat Spiru Haret. Dumnevoastră trebuie că aţi auzit de el. Şi în cinstea lui l-am botezat pe dumnealui, fiul meu, Spiru Ghe. Vasile. Nu Spiridon, cum i-a zis mai târziu, ci Spiru
— în cinstea marelui Spiru Haret... Şi nici Vădastra; numele ăsta şi l-a adăugat el... Pe mine mă cheamă Vasile...
Noi n-avem nimic cu Vădastra, nici eu nici maică-sa, care e fata popii Florea din Dobreşti...
— Acum ce te-ai apucat dumneata să discuţi lucrurile acestea care nu mai interesează pe nimeni?! îl întrerupse Spiridon enervat.
— Cum nu interesează pe nimeni? se răsti bătrânul. Ce vorbă e aia că nu interesează pe nimeni?! Fiind fiul meu, sigur că mă interesează... Dar cine o să ştie, mai târziu, că Vasilescu-Vădastra e fiul învăţătorului Gheorghe Vasile din Dobreşti?!
— Tatăl meu regretă că nu mi-am adăugat numele satului unde a fost el învăţător, spuse zâmbind Spiridon adresându-se Arethiei. După cum vedeţi este o chestiune pur familială...
— Ce să spun, făcu bătrânul clipind din ochi către Arethia, chestia cu familia mi-a plăcut! Zău că mi-a plăcut!
Poate că îi e ruşine de mine?! De unde mai ştii?! Poate că îi e ruşine că sunt numai un modest învăţător în Dobreşti, şi acum la cincizeci şi trei de ani trecuţi...
— Tată, te-am rugat să încetezi! făcu exasperat Spiridon. De ce vrei să ne dăm în spectacol faţă de domnişoara Florian, care e străină?!...
— Parcă doamna nu mă vede! vorbi bătrânul mai mult pentru sine. Nu mă vede că sunt cu chef?! La cincizeci şi trei de ani trecuţi, eu, care l-am cunoscut pe Spiru Haret, sunt acum, pot spune, un om în afara societăţii... Dar pentru ce, mă rog?!
— Ar fi mai bine dacă m-aş duce să aduc o maşină, îl întrerupse Spiridon.
— Ce să faci cu maşina?! întrebă, cu mirare, tatăl său.
— Să iau pachetele astea cu mine. Mă mut, nu vezi că mă mut?! Şi domnişoara Florian arde de nerăbdare să mă
vadă plecat. Nu că ar avea mai multe drepturi ca mine în hotelul acesta, dar aşa e dânsa: îi pare rău că am păstrat anumite chitanţe...
MIRCEA ELIADE
36
— Ce sarcastic sunteţi! spuse Arethia.
Şi ridicând din umeri, ieşi trântind uşa. Spiridon îşi privi tatăl cu o expresie de furie abia reţinută. Bătrânul se lăsă să cadă într-un fotoliu, şi începu să se scarpine gânditor pe cap.
— M-ai făcut de râs! izbucni printre dinţi Spiridon. Ce-o să creadă lumea despre mine?!... Te-am rugat de atâtea ori să nu mai vii niciodată aşa... Când ai ceva, ori îmi scrii, ori ne dăm întâlnire în oraş...
Tată-său îl privea îngândurat, cu un zâmbet amar, şi oftă adânc:
— Vreau să citesc o carte, spuse. Poate o ai tu... O carte de astronomie. Minunile cerului, parcă aşa îi spunea.
— N-o am, dar o găseşti la librării, făcu Spiridon scoţând portmoneul şi alegând din teancul de bancnote trei hârtii de câte o sută de lei pe care i le întinse cu un gest grăbit.
— Atâta costă? întrebă bătrânul.
— Nu ştiu cât costă, dar cred că banii îţi ajung în orice caz...
— Bine; am să-ţi aduc restul...
— Lasă restul, îl întrerupse Spiridon. Spune-mi cât mai stai în Bucureşti?...
— Vreo două zile, am venit cu nişte treburi...
— Bine, atunci să-ţi mai dau nişte bani, făcu Spiridon plictisit, căutându-şi din nou în portmoneu. Şi vezi, termină-ţi treburile cât mai repede...
— Asta, depinde! spuse bătrânul cu ironie. Depinde de autorităţi. Să ne vedem sănătoşi!...
Dar se întoarse din prag, fericit că îşi adusese aminte la timp.
— Uitasem să te întreb. Unde te muţi?
