IOANA

PÂRVULESCU

Viaţa începe

vineri

VIAÞA ÎNCEPE VINERI

Redactor: Lidia Bodea

Coperta: Angela Rotaru

Tehnoredactor: Manuela Măxineanu

Corectori: Anca Drăghici, Cristina Jelescu DTP: Florina Vasiliu, Dan Dulgheru

© HUMANITAS FICTION, 2009

ISBN: 978-973-50-2872-5 (pdf)

EDITURA HUMANITAS

Piaţa Presei Libere 1, 013701

Bucureşti, România

tel. 021/408 83 50

fax 021/408 83 51

www.humanitas.ro

Comenzi online:

tel./fax 021/311 23 30

e-mail: vanzari@libhumanitas.ro

www.libhumanitas.ro

Lui B., în orice lume s-ar afla

CUVÂNT ÎNAINTE

C u câþiva ani înainte de 1900 zilele erau încãpãtoare. Oamenii vibrau ca firele de telegraf, erau C optimiºti ºi credeau, ca niciodatã înainte ºi ca niciodatã dupã, în puterea ºtiinþei, în progres ºi-n viitor.

Anul Nou devenise, de aceea, cel mai important moment: începutul, mereu reluat, al viitorului.

Textura lumii permitea orice gând nebunesc ºi, adesea, gândurile nebuneºti ajungeau realitate.

România era în Europa, iar Capitala ei ajunsese un oraº

cosmopolit, care fãcea mari eforturi sã se organizeze ºi sã se civilizeze. În Bucureºti, spun toate documentele din epocã, nu apucai niciodatã sã te plictiseºti, nici ziua, nici noaptea.

Firile sensibile se temeau de pericole neºtiute. Un bãrbat se apãra cu bastonul de lumina electricã. O femeie a refuzat cu îndârjire sã se lase fotografiatã de fiul ei, deºi a permis sã fie pictatã. Nevrozele se transformau în poezie, durerea ºi opiul mergeau mânã-n mânã. Tuberculoza, sifilisul, murdãria fie ucideau, fie lãsau rãni în trup ºi-n suflet. Rãul nu dispãruse din lume, iar ignorarea lui nu era cea mai 7

bunã metodã de a pregãti viitorul. Erau oameni care luptau cu el.

Ziarele îºi descoperiserã puterea ºi, deja, se putea muri pentru cuvântul scris. ªi deja cuvântul scris îi trãda. Banii erau o problemã, dar nu un scop, ºi erau destui oameni gata sã-ºi sacrifice toþi banii de dragul unei idei frumoase.

Copiii îi imitau de timpuriu pe oamenii mari, oamenii mari se purtau uneori ca niºte copii, iar curiozitatea faþã de viaþã era o bucurie care nu dispãrea la nici o vârstã.

Înainte de 1900 omul credea cã Dumnezeu îl vrea nemuritor, în sensul cel mai concret al cuvântului. Nimic nu pãrea imposibil ºi nici nu era. Toate utopiile erau permise. Iar jocul cu timpul a fost întotdeauna cea mai frumoasã dintre ele. În rest, oamenii semãnau destul de bine ºi în toate privinþele cu cei care i-au precedat ºi cu cei care i-au urmat.

Cu câþiva ani înainte de 1900 zilele erau încãpãtoare ºi oamenii visau la lumea noastrã.

Visau la noi.

Pentru cã ceea ce vrei este viaþa aceea, ºi asta, ºi alta – le vrei pe toate.

(Miguel de Unamuno, iulie, 1906)

VINERI 19 DECEMBRIE

O zi cu evenimente

1

Î miplace sã citesc în trãsurã. Mama mã ia la rost, papà, care nu uitã nici în familie cã-i Domnul Î doctor Leon Margulis, medic primar cu cabinet în str. Sf. Ionicã nr. 8, „în dosul Teatrului Naþional“, zice cã-mi stric ochii ºi-o sã nasc copii cu vederea slabã. Însã eu sunt încãpãþânatã ºi tot îmi iau cartea cu mine. Pe vremea lor or fi avut mai mult timp de citit ºi de multe altele, dar noi, cei mai tineri, trebuie sã ne chivernisim bine orele. Abia aºteptam sã vãd ce mai face Becky din Vanity Fair. Deºi, la drept vorbind, cred cã eu semãn mai mult cu proasta de Amelia, ºi-o sã iubesc toatã viaþa cine ºtie ce ticãlos. Azi n-am avut noroc cu cititul. Mai întâi pentru cã-mi îngheþau mâinile. Apoi, de cum ne-am suit în trãsurã, mama ºi papa l-au tocat mãrunt-mãrunt, cum toacã bucãtãreasa noastrã pãtrunjelul, pe necunoscutul cules de Petre din zãpadã, azi-dimineaþã, aproape de pãdurea Bãneasa, în câmp, la lacuri. A fost dus în arest la Prefectura de Poliþie. Mama, care e la zi cu absolut totul, zice cã-i scãpat de la balamuc, cã sigur a înnebunit de prea multã învãþãturã. ªi s-a uitat ameninþãtor la mine: „Aºa o sã pãþeºti ºi tu dacã citeºti toatã ziua!“ Apoi s-a uitat la 11

papa: „E timpul ca Iulia sã se gândeascã la un bãrbat cumsecade cu care sã se mãrite!“ Papa l-a consultat pe strãin la rugãmintea lui Costache, prietenul nostru de la Poliþie, ºi zice cã nu-i vagabond, chiar dacã e îmbrãcat cu niºte haine neînchipuit de ciudate. O fi clovn, la circ. Altfel curat, nici un cusur „fiziologic“, în afarã de faptul cã, într-adevãr, vorbeºte uneori în dodii. Dar, dacã-i nebun, e unul cultivat, „rotunjeºte frumos vorbele“. Însã când papa l-a întrebat dacã n-are tuberculozã omul s-a uitat la el batjocoritor, pãrea scos din fire, ºi i-a rãspuns jignitor:

„Eºti un actor de douã parale!“ Papa a replicat, serios, cum e el în orice situaþie: „Domnule, vã rog, nu sunt actor, ci medic!“ A adãugat cã plãmânii îi sunã puþin înfundat, e foarte palid, dar boalã serioasã nu-i gãseºte. Atunci bãrbatul s-a calmat ºi i-a spus cã vrea sã fumeze, papa, care e contra acestui obicei, i-a adus totuºi tutun fin ºi foiþã de pe masa lui Costache, dar zice cã, dupã o cãutãturã sãlbaticã, ares-tatul i-a întors pur ºi simplu spatele. Nu-i un om bine crescut! I-au reþinut valiza pentru cercetãri, o cutie argintie, ca un safe, ºi asta aratã c-ar putea sã fie vreun falsificator de bani, dar lui i-au dat drumul dupã numai o orã de arest ºi un scurt interogatoriu luat de conu Costache. Când s-a vãzut liber, a ºters putina imediat. Însã îl urmãreºte discret cel mai bun vizitiu al Poliþiei.

— Câþi ani are? a pus mama întrebarea ei favoritã.

— A declarat 43, pãi asta ar însemna cu patru mai puþin ca mine, dar eu zic cã minte, nu-i dau mai mult de 30-35.

Zice cã-i gazetar ºi cã-i nãscut aici. Dan Kretzu. M-a mirat cã se poartã ras complect, cum vezi doar la actorii care joacã rol de muiere. Hm!

ªi papa ºi-a mângâiat fuiorul firav de barbã blonzie ca mãtasea porumbului, suferinþa lui de-o viaþã.

12

— O sã aflãm mai multe mâine, la cinã, cã l-am invitat pe conu Costache.