Întrebând, Procopiu îl privi cu invidie pe Pavel: el n-are asemenea probleme, când i se cere articol de fond, gãseºte pe loc un subiect la zi, de pildã audiþia telefonicã prin care s-a ascultat, în aparat, un concert de vioarã de la Palatul Poºtei. O, asta l-a interesat pe Procopiu în cel mai înalt grad! Era ca ºi cum te-ai afla în douã locuri în acelaºi timp, chiar dacã numai prin intermediul unui singur simþ, auzul.
Însã cât de curând, îi spunea mintea lui scormonitoare, partea de inginer din el care poseda ºi facultatea imagi-naþiei, cât de curând o sã putem fi în douã locuri deodatã ºi prin intermediul vãzului, apoi ºi cu celelalte simþuri ale trupului nostru ºi, de ce nu, peste vreo sutã de ani, cu totul, cu întreaga noastrã fiinþã. Aici, în asemenea ºtiri, cei doi se întâlneau, unul venind cu ºtiinþa ºi speranþa, celãlalt cu fantezia ºi literatura. Procopiu oftã ºi deschise ferestra.
În ziarul de azi, pe prima paginã era articolul lui, cu tânãrul aristocrat ucis, iar povestea românului sfâºiat de jaguari fusese mutatã ceva mai cãtre margine, deºi ar fi meritat mijlocul, era un adevãrat roman. Sub ea, ia te uitã potri-vealã, „UN SFAT PE ZI: Obraz umflat. Se ia un pumn de floare de soc, unul cu flori de romaniþã, ºi altul cu floare de tei, se amestecã bine ºi se pun în sãculeþ. Încãlziþi bine sãculeþul ºi puneþi-l pe partea umflatã.“ Se gândi la domniºoara Margulis, pe care tocmai o vãzuse, fiindcã a avut ideea bizarã sã treacã pe la redacþie deºi avea obrazul umflat, ºi regretã cã n-a apucat sã-i spunã despre sfatul din gazetã, 130
mai ºtii, poate folosea. De fapt nu prea credea în sfaturile astea ºi nici în toate reclamele pe care erau nevoiþi sã le publice, care te vindecau miraculos de toate bolile, cum e, de o pildã, cel cu Apa de Genova, bine plãtit, se-nþelege, sau cel cu leacul contra microbilor pleºuviei.
— De când cei mai mulþi tineri preferã mustaþa, în locul bãrbii, bãrbierii au ºi mai mult de lucru, nu prididesc.
ªi nici pletele nu mai sunt la modã, a rãspuns Pavel, cu ton de împãcare.
Ceva mai mulþumit, fiindcã în privinþa asta putea fi socotit foarte tânãr, Procopiu îºi mângâie mustaþa neagrã ºi ceruitã:
— Dar, de pildã pe conu Costache Boerescu, eu, unul, îl preferam cu barbã, nu cu mustãþi. Cine ºtie pentru ce pri-madonã ºi-o fi ras barba.
Pavel Mirto adãugã, ca sã ºteargã urmele incidentului de mai-nainte:
— A, dar am altã veste pentru dumneata. În Franþa s-a fãcut o gazetã numai cu femei, La Fronde. Santa Maria, Madre di Dio! Acolo m-aº angaja.
— Ca fumãtor, cred c-ai avea unele probleme, gãsi primul redactor prilejul revanºei, cu un reproº subînþeles.
Ce facem cu articolul de mâine, ai vreo idee?
MARÞI 23 DECEMBRIE
Hazardul
1
A searã papa, abia întors de la Giurgiu, s-a speriat când a auzit cã am umblat toatã ziua prin frig, A aºa cã azi mi-a interzis cu desãvârºire sã ies din casã. Îl voi chema pe prietenul Steinhart sã te consulte, a zis, dar, din câte vãd, mãseaua cu puroi e „de minte“, aºa cã trebuie scoasã, mãselele astea nu folosesc la nimic, aduc numai necazuri. ªi mintea la fel, i-am replicat, pentru cã eram tare posomorâtã. Sã ne gândim puþin, aveam toate motivele sã fiu aºa: mã simþeam tot rãu, tot ca ºi când aº
fi avut praf în ochi, obrazul tot umflat ºi îl visasem tot pe Alexandru. Se duela cu Nicu Filipescu ºi amândoi erau rãniþi, ºi parcã eu eram unul din martori, directorul de luptã. Nu-l puteam ajuta, totuºi, se fãcea cã n-aveam voie.
Desigur, nu poate fi decât urmare a obsesiei gazetelor pentru cazul Lahovary – Filipescu, altfel spus, L’Indépendance Roumaine – Epoca, altfel spus, querellã politicã. Eu n-aº
crede cã Nicu Filipescu l-a ucis intenþionat, cum zic servitorii, e renumit pentru cã se aprinde iute. Dar nici milã n-a avut de un om nedeprins cu sabia. Într-un fel a fost totuºi scrimã-crimã în numele onoarei. Papa mi-a pus Collir în ochi, nu m-a durut. Nici de scosul mãselei nu mi-e fricã.
132
De altfel, acum sunt metode, mi-a spus papa, prin care-þi adoarme dintele, îþi amorþeºte falca, ºi totul e fãrã chin, chiar dacã pe urmã, când se trezeºte locul adormit, revine ºi durerea. Papa m-a lãudat, zice cã femeile sunt mai curajoase decât bãrbaþii, în ce priveºte lupta cu boala. În familie se povesteºte la toate ocaziile festive cum pe papa l-a întrebat odatã un coleg: „Domnule Margulis, ce pãrere aveþi despre sexul slab?“ Iar papa a zis pe loc: „Cred cã sexul slab e sexul tare“, ºi vorba a circulat, mai ales cã papa nu-i chiar faimos pentru vorbele de spirit. Când mã îmbol-nãvesc îmi explicã mereu ce s-a defectat în mine ºi-atunci nu mi-e deloc fricã, mi se pare cã suntem niºte maºinãrii care trebuie din când în când reparate, unse, îngrijite. Mi-a spus cã am conjunctivitã ºi cã ambele neplãceri sunt pesemne din cauza curentului: „Ai stat cu fereastra deschisã?“
M-a învãþat cum se leagã totul pe dinãuntrul capului nostru, urechile, cu nasul ºi cu gâtul, ºi câte canale ºi firicele de nerv fac drum rãului în noi. El vorbeºte de trup, eu îi rãspund de suflet. ªi-atunci papa îmi spune: Mens sana in corpore sano, cum bine spunea Juvenal, deºi era poet.
Are ce are cu poeþii, nu-i prea iubeºte. ªi: un doctor bun le vindecã pe amândouã, mintea ºi corpul. Sã te vedem, papa, dacã-mi poþi vindeca mintea ºi corpul de Alexandru, m-am gândit necãjitã.
— O sã te vindec, a spus el, de parcã m-ar fi auzit.
Am observat cã uneori citeºte gândurile, exact ca prietenul nostru, conu Costache. Adevãrul e cã am mustrãri de cuget pentru felul în care l-am expediat ieri pe Alexandru.
Dupã visul de azi-noapte vãd lucrurile cu totul diferit, mi se pare cã e în primejdie ºi cã trebuie sã-l ajut. Dar dacã e bine mersi, ºi iar mã fac de râs? La urma urmei n-am refuzat nimãnui o vizitã, de ce-aº începe cu el? Aºa cã mi-am deschis sertarul de la mãsuþa de scris ºi-am început sã caut 133
un plic cu hârtie mai deosebitã. Am ales pânã la urmã una care avea, dacã o priveai la luminã, o floare a reginei în filigran. M-am gândit o bunã bucatã de vreme, mintea nu-mi mergea, pesemne fiindcã nici corpore sano n-aveam.
Pânã la urmã am scris aºa:
Bucureºti, 23 dec. 1897
Domnule,
Vizita dumneavoastrã de ieri m-a surprins într-un moment nepotrivit. Sunt destul de bolnavã, am conjunctivitã (o boalã prin care ochii mei au dobândit un amestec de verde cu roºu, cum sunt culorile hainelor din tablourile renascen-tiste), am ºi alte necazuri, nu vi le mai spun. Poate, dacã v-aþi fi luat câteva minute din timpul dumneavoastrã, foarte preþios, sunt sigurã, ca sã-mi scrieþi mãcar cu o zi înainte, aº fi reuºit sã fac posibilã întâlnirea noastrã. Dar grija pentru reguli nu vã preocupã. Dacã doriþi totuºi sã mã vedeþi, fiind prevenit asupra felului în care arãt, vã rog sã veniþi sâmbãtã 27, la noi acasã, dupã-amiazã la 5. Pãrinþii, din pãcate, sunt tocmai atunci plecaþi într-o vizitã. Aºtept rãspunsul dumneavoastrã cu nerãbdare,
Iulia Margulis
Funda de la semnãturã a ieºit cam boþitã, semn cã nu sunt în toane bune. N-o sã-mi plâng de milã: ochii, mãseaua care trebuie scoasã, les règles, curãþenia care nu se mai terminã, ba parcã abia începe, fiindcã abia acum e sub comanda mamei, ºi visul urât. Dar, cum am scris biletul, cum m-am liniºtit. ªi, cum a venit Nicu la frãþiorul meu, cum l-am trimis cu plicul la Alexandru, ba i-am dat ºi bani de tramvai. Îmi creºte un ceas mare în inimã de câte ori aºtept un rãspuns de la el, unul care merge de douã ori mai încet decât ar trebui ºi care bate secundele de douã ori mai tare. ªi parcã toate celelalte necazuri ale mele sunt 134
mai mici ºi mai depãrtate, ca atunci când te uiþi, la operã, prin binoclul întors.
2
Din patul lui, lipit de al ei, doctorului i se auzea res-piraþia egalã. Dormea încã, obosit de cãlãtoria din ajun.
Rareori sforãia, ceea ce era una din marile lui calitãþi, destule neveste îºi iau dormitor separat ca sã poatã dormi, fiindcã bãrbaþii lor duduie ca trenul, toatã noaptea. Agata se gândi la duduitul trenului pânã la Giurgiu, duminicã, ºi la cel de întoarcere, ieri, când îi trecuse os prin os. O
chinuia mijlocul tot mai des, deºi se lega cu un brâu de lânã, iar acum parcã se pregãteºte ºi-o migrenã. Asta i-ar mai lipsi, când are o zi atât de grea înainte ºi o obosealã atât de mare în urmã. Poate cã la anul ar trebui sã creascã singuri porc, nu meritã atâta drum, deºi e bine sã ai totul de-a gata, admise doamna Margulis. Aprinse lampa de gaz de la capul patului, era încã beznã, dar se întinse la loc ca sã nu-ºi trezeascã bãrbatul: podeaua scârþâia destul de tare.
Surpriza plãcutã fusese, la întoarcere, întâlnirea cu prietenul Costache. Era singur, aºa cã se mutarã ºi ei, cu micul lor geamantan plin de mirosuri îmbietoare, din celãlalt capãt al vagonului, în compartimentul lui. Un alt geamantan, mai mare, a trebuit predat la vagonul de bagaje. Doctorul se dusese cu hamalul la cassa pentru bagaje, nu cu un sfert de orã înainte de plecarea trenului, cum se cerea, ci cu o jumãtate de orã, bagajul se cântãrise, avea 32 de kile, scãpaserã de el. Le fusese deci uºor sã se mute la Costache. Afarã era sumbru, fulgii se lipeau de geam, îºi arãtau o clipã desenul înstelat, apoi se topeau, dar înãuntru le era bine, era luminã, se simþeau la adãpost, iar discuþia 135
se depãna mai uºor decât oricând. Era ca ºi cum ai avea musafiri, dar nu ºi grijile de gazdã care vin odatã cu ei.
