Asearã, pentru prima datã, am uitat sã merg la Jacques sã-i spun noapte bunã, cum fac de când abia mã þineam pe picioare, lipãiam desculþã spre leagãnul lui ºi papa nu-mi dãdea voie sã-l ating. Mã tem sã nu devin egoistã: iatã un defect pe care încã nu-l aveam.

Poate ºi din cauza Saftei, de care simt cã mi se rupe inima, poate ºi pentru cã am cearcãne în suflet, m-am hotãrât sã nu mã duc nicãieri de Anul Nou. Îmi pare rãu numai pentru Jacques, ºtiu cã el s-ar bucura sã vin ºi eu. De ce n-aº petrece noaptea de Anul Nou dormind? Preþuiesc tot mai mult somnul ºi sunt mai tot timpul somnoroasã. Totuºi, totuºi, în ciuda a toate câte le-am scris aici, foarte ascunsã în sufletul meu e o stare de bine. Totul mi se pare foarte curios, mai ales faptul cã trãiesc!

2

Se vede cã existã un Dumnezeu al ziariºtilor, chiar când ei ºi-l închipuie pe Creator ca pe un inginer-mecanic în salopetã albã, sabotat tot timpul de cãtre un drac, în salopetã de lucru ºi el, numai cã neagrã ºi, mai ales, cu o gaurã la spate. ªi acest Dumnezeu al ziariºtilor l-a fãcut pe domnul Neculai Procopiu sã-ºi umple cu folos toatã dimineaþa citind colecþia gazetei Universul din luna mai 1896. S-a întâmplat ca tocmai asta sã fie la îndemânã. Doamna Procopiu a vrut sã profite de rara ocazie în care bãrbatul ei nu pãrãseºte din zori domiciliul conjugal, ºi-i îmbrãþiºase umerii cu spãtarul scaunului cu tot, plinã de toatã tan-dreþea unei dimineþi intime de iarnã, cu cãldurã în casã, 256

lemne care pocnesc alene în sobã ºi aromã de cafea în încãpere. Dar soþul ei era într-o stare care nu-i permitea visarea.

Îi desprinse uºurel mâinile, sãrutându-le în cãuºul palmei, ºi se cufundã în recitirea ºtirilor despre Mitropolitul Ghenadie. Doamna, desigur, fusese de partea Mitropolitului, când cu destituirea, dar ea avea o inimã ºi în cap, nu numai în piept. I se mai întâmpla sã gândeascã strâmb din cauza acestei inimi. În ce-l priveºte, era neîncrezãtor din fire ºi nu se lãsa amãgit de detalii. Articolele fuseserã scrise de doi redactori, dintre cei care nu mai erau la ziar, nu ºtia de unde sã-i ia acum, la repezealã, pesemne erau plecaþi pe durata sãrbãtorilor, iar timpul îl presa tare. Revãzu faptele.

17 mai: membrii Sfântului Sinod s-au adunat în urma unei „invitaþii primite de la Ministerul Cultelor“. Arhie-reul Atanasie Craioveanul a citit actul de acuzare pentru pãcatele de: arghirofilie, ierosolie ºi simonie, fãcând sã freamãte bãrbile ºi sutanele judecãtorilor ºi sã se audã un murmur de spaimã. Procopiu însuºi adãugase în parantezã, pentru cititorii ziarului, explicaþia cuvintelor: iubire exce-sivã de bani, sacrilegiu ºi trafic cu obiecte spirituale, se pedepseºte cu caterisirea, excomunicarea. S-a admis în unanimitate darea în judecatã. „Se numeºte o locotenenþã precum ºi o comisie de trei nunþii apostolice care sã-i facã cele trei invitaþii canonice.“ Ziarele au avut o contribuþie decisivã la aceastã hotãrâre, prin „gravele învinuiri aruncate asupra P.S.S. Ghenadie“.

18 mai: se publicã decretul de suspendare. În aceeaºi zi Dreptatea dã semnalul unei campanii „de cea mai mare violenþã“ împotriva guvernului ºi de partea Mitropolitului.

Toate ziarele din opoziþie fac la fel.

19 mai: în sala Dacia, N. Fleva, fondatorul ziarului Dreptatea ºi prietenul lui, Nicu Filipescu, organizeazã prima întrunire de susþinere a Mitropolitului, vor mai urma ºi altele, tot mai violente. N. Fleva este ºi avocatul Mitropolitului.

257

20 mai: P.S.S. Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu se înfãþiºeazã înaintea Sf. Sinod (dupã ce i se fãcuserã cele trei invitãri canonice), însoþit de avocaþii N. Fleva ºi C. Dissescu, care însã nu sunt primiþi în salã pe motiv cã asistenþa e contrarie canoanelor, judecarea Sinodului fiind

„mai mult o spovedanie intimã decât o judecatã publicã“.

Mitropolitul respinge acuzaþiile ºi înmâneazã Sinodului o întâmpinare scrisã, apoi se retrage. Sinodul intrã în deli-berãri, „respinge punctele de apãrare ca nejustificate“ ºi Mitropolitul este condamnat la „pierderea darului de preot“

ºi „caterisirea din rangul de Mitropolit“, redevenind simplu cãlugãr la Cãldãruºani, sub numele de monahul Ghenadie Petrescu.

24 mai: Procopiu sublinie ziua, socotind cã aici se afla cheia evenimentelor. Ca la jocurile din copilãrie, simþea cã s-a apropiat de obiectul cãutat ºi cã i se strigã de pe margine „Fierbinte! Fierbinte!“ Sorbi din cafeaua care, ea, se rãcise ºi citi încã o datã ºtirile din ziua ridicãrii lui Ghenadie de la palatul metropolitan, pe la orele 7 seara. Sunt prezenþi doi episcopi din Sinod, anume Silivestru ºi Gherasim Timuº, dl Sãrãþeanu, care e Procurorul general al Curþii de Apel, apoi primul procuror al Tribunalului Ilfov, Lilovici, Paul Stãtescu, cel care a fost Prefectul Poliþiei înaintea lui Caton Lecca, apoi Secretarul general de la Culte, ªtefan Sihleanu, din acelaºi minister încã un director, Dragomir Dumitrescu ºi „agenþi ai forþei publice“. Mitropolitul n-a vrut sã-i primeascã, spunând cã-i bolnav. S-a intrat cu forþa, i s-a citit sentinþa ºi a fost invitat sã plece pe loc la mãnãstirea Cãldãruºani. Mitropolitul contestã „legalitatea sentinþei Sinodului“ ºi e sprijinit de Lascãr Catargiu, venerabil fost prim-ministru, ºi de Nicu Filipescu. Aceºtia intraserã împingându-i cu bastonul pe poliþiºtii de la poartã. Însã „procurorii recurg la forþa ce le-o acordã legea, 258

dau ordin sã se goleascã casele ºi apoi constrâng pe fostul Mitropolit sã plece, îl suie într-o trãsurã, îl scot din curtea Mitropoliei pe poarta dinspre Filaret, ºi-apoi din Bucureºti pe la bariera ªerban-Vodã, unde Prefectul Poliþiei Capitalei îl dã în primirea d-lui Dobrescu, Prefectul de Ilfov, care-l duce la Cãldãruºani, unde ajunge fãrã tulburare la orele 1 din noapte.“ Fleva strânsese între timp niºte protes-tatari, dar a ajuns prea târziu.

Dupã ce ziarele opoziþiei ºi publicul feminin au þipat în cor contra brutalitãþii acestei alungãri ºi, pornind de la acest lucru au trecut cu totul de partea Mitropolitului, în ciuda sentinþei Sinodului, dupã ce neveste de miniºtri au îndrãznit sã-ºi contrazicã public bãrbaþii, dupã ce Fleva ºi Filipescu au mai fãcut niºte adunãri la care între taberele opuse „s-a încins o bãtaie crâncenã cu bastoane ºi scaune care lovesc pe mulþi ºi sparg multe geamuri“, pânã ce „combatanþii sunt despãrþiþi de poliþie“, monahul Ghenadie de la Cãldãruºani a fost vãzut din nou binedispus ºi zâmbind sau poate râzând în barbã. La câteva zile dupã aceea, simbolic parcã, a murit Baronzi, autorul romanului Misterele Bucureºtilor.

Lui Procopiu i se pãrea cã viseazã: pãi aici, în fragmentul ãsta se aflã rãspunsul! Sublinie cu creionul roºu: „procurorii dau ordin sã se goleascã casele“. Casele sau cassele?

Îi fu ciudã cã n-a pus întrebarea la timp, redactorii lui erau foarte neatenþi, bine cã s-au dus. Nu, nu putea fi vorba decât de cassele de bani, altfel s-ar fi spus „odãile“ sau „palatul metropolitan“. κi chemã soþia ºi-i spuse raþionamentele lui. Icoana, pe care Mitropolitul o þinea pesemne într-un safe, fusese luatã în seara alungãrii, de unul din oamenii pro-curorilor. Deci lucrurile duc foarte sus. Ar ieºi un eminent articol de prima paginã! Dar soþia nu se lãsã impresionatã de concluzia lui ºi-i spuse:

259

— De unde ºtii cã n-a dispãrut de mai înainte? Dacã Mitropolitul a fost acuzat de simonie pe drept – ceea ce eu nu cred, se grãbi ea sã adauge – atunci poate cã tocmai vânzarea icoanei a declanºat totul.

Iatã cã acum nu mai avea inima în cap ºi judeca la rece, în timp ce el s-a înfierbântat. Poate pentru cã ea a dat la gheaþã crema de lãmâie pe care a pregãtit-o pentru ultima zi a anului.

Slujnica veni cu o invitaþie.

— Ia te uitã, spuse doamna, suntem invitaþi, împreunã cu prietenii tãi, fraþii Mirto, la familia Livezeanu, în seara de Anul Nou! Nu-i foarte din scurt?

3

De data asta burta lui nea Cercel s-a trezit înaintea lui.

Portarul s-a deºteptat imediat apoi din somnul lui uºor, întrebându-se ce se aude, apoi, când ºi-a dat seama cã ea era cea care-l trezise, cã face gãlãgie, la fel ca fetele lui când erau copii de tâþã ºi-ºi cereau porþia de lapte de la mama lor, s-a liniºtit ºi s-a neliniºtit. ªi iar ºi-a promis cã se va duce la doctorul Margulis, de a cãrui pãrere îi era însã fricã.

Numai de n-ar ajunge la cuþit! Oricum, o s-o facã dupã Anul Nou, acum nu-i un moment potrivit. Apoi, ca sã-ºi schimbe gândul rãu pe unul bun, spuse:

— Azi aflãm rezultatele la tragerea loteriei! Ce ne facem dacã câºtigãm?

De când îl auzea pe bãrbatul ei cu vorbe dulci ºi de alint care, pe drept cuvânt, îºi închipuia cã sunt pentru ea, nevasta se îmbunase ºi nu mai era aºa arþãgoasã ca mai înainte. Îi rãspunse cu glasul ei din tinereþe cã-ºi dorea sã aibã o trãsurã ºi cai frumoºi, cu hamuri elegante, cum are lumea bunã ºi mãcar un ajutor douã la gospodãrie, cã o 260

durea peste tot ºi nu mai putea face toatã munca singurã: spalã, calcã, aeriseºte, ºterge praful, îngrijeºte grãdiniþa de legume, întoarce bãlegarul, cautã gãinile de ouã, gãteºte, pun’te masã, scoal’te masã, curãþã totul ca sã fie casa ca paharul ºi când zici c-ai terminat, o iei de la capãt ca ºi cum… Nea Cercel o opri:

— Eu aº vrea sã-mi mãresc coteþul, sã-mi mai cumpãr niºte porumbei ºi sã-i fac zestre lui Nicu sau sã-l trimit la ºcolile mari, cã a pus ºi el o treime, în biletul nostru.

— Nu mai vinde pielea ursului din pãdure, du-te mai bine la muncã, ºi dacã câºtigi, nici nu mai sta acolo, cã nu mai avem nevoie, vino iute sã-mi dai de veste.

Atunci simþi nea Cercel o lance pe dinãuntru ºi-ºi acoperi burta cu amândouã mâinile, ghemuindu-se cu un icnet de parcã s-ar fi înecat.

— Nevastã!

— Nu-i acasã, glumi ea, fiindcã gândurile despre cai ºi ajutoare în gospodãrie o binedispuneau.

— Eu nu mã duc azi la muncã, mã duc la doctor, spuse bãrbatul cu glas stins. Cred cã nu-i bine cu burta mea.

Femeia se sperie rãu. Îi dãdu din ºifonier, unde toate stãteau drept ºi ordonat ca soldaþii, lenjeria cea mai bunã.

Luã apoi hainele de duminicã, ºi-l ajutã sã se-mbrace.

Portarul plecã þinându-se de burtã ºi gemând.

*

— E rãu, doctore? Mã trimiþi la cuþit?

Nea Cercel era întins pe patul acoperit cu muºama din cabinetul doctorului Margulis. Acesta îl primise imediat, peste rând, când îl vãzuse cum se þine de pântece. Mai întâi i-a pus nenumãrate întrebãri, despre bolile din copilãrie, despre cum mãnâncã ºi cât bea, despre cum ºi cât ºi de când îl doare. Apoi îi spusese sã-ºi dea jos haina, ºi cãmaºa, ºi flanela de corp, sã se întindã pe pat ºi, cu o mânã uºoarã începuse 261

sã-l apese, întrebând mereu: „Doare?“ „Aici doare?“ Apoi îºi rotise uºor mâna pe burta lui, care se liniºtise ca prin farmec.

— E rãu? repetã nea Cercel înecându-se.

— Încã nu pot sã-þi spun precis, o sã ne lãmurim peste câteva sãptãmâni. Nu pare sã fie nici o… nimic suspect.

Ai fãcut bine c-ai venit imediat.

Apoi a rostit o seamã de explicaþii din care el n-a înþeles o iotã, dar cuvintele necunoscute l-au îngrozit ºi, în fine, vorbind din nou mai pe româneºte, i-a poruncit cu multã blândeþe ce sã facã de azi încolo.

— Intri la regim. S-a terminat cu þuica dumitale de prune, chiar dacã-i foarte bunã, cu ciorbele acre ale nevestei, cu usturoiul ºi ceapa ºi piperul, nici legume sau poame crude n-ai voie. Nici pâine abia scoasã din cuptor, cu cât e mai uscatã, cu atât e mai sãnãtoasã. În schimb, sã mãnânci untdelemn, carne fiartã, legume opãrite cu unt. Ou fiert sau moale, ºi ne mai vedem peste douã sãptãmâni.