― Aşteaptă să plece mama de acasă.
Şi Meşulem aşteptă!
Zîmbi cu duioşie, ondulîndu-şi capul de jos în sus, ca un motan gîdilit subt bărbie. Avea barbă albă ― de o biblică îmbelşugare ― şi nasul, crescut ca subt lupă, şi coroiat, reproducea în sens invers ― cu aceeaşi împovărare resemnată
şi vicleană ― aplecarea gheboşată a spinării. Perciunii, sinuos încîrligaţi, atîrnau pe tîmple, sinceri. Urechile vegheau vaste şi congestionate, spăimîntate parcă de apropiata izbucnire a trîmbiţelor cereşti. Un ochi era acoperit cu plasture negru; dar celălalt era o colonie de ochi sintetizaţi în verdele sur al unuia singur, străbătător, intens, enigmatic şi profund ca ochiul din triunghiul creştin sau ca celălalt, care-l preţuise pe Isus şi-l vîndu-se cu rabat.
Mama liceanului ieşi pe poartă, cu alai de parfum. Meşulem se înclină adînc şi cucernic în faţa dosului încorsetat. Apoi, cu o privire filtrată printre gene, evaluă şi îmbrăcămintea cochetă, şi paguba din punga soţului, şi seceta din buzunarul liceanului.
― A chichi, Meşulem! Numai eu îs prost să vînd aşa pantaloni faini!... Zece lei, fără să mă tocmesc.
La auzul vorbei pantaloni, Meşulem se repezi cu braţele ridicate. Bătăile inimii liceanului frăgezeau deliciul clipei comerciale.
Şi deodată Meşulem se întristă. Oftă din greu şi, cu buza de jos îngreuiată de dispreţ amar, restitui pantalonii.
― Nu-i pentru mine...
Şi plecă.
― Vînzaaar... civooo...
― Meşulem!
― Vînzaaar... civooo...
― Meşulem!
― Ei?
― Îţi baţi joc de mine! Pantaloni noi: numai astă iarnă i-am purtat!... Ţi-i lăs cu cinci lei...
― Dacă nu-i pentru mine!
― Eşti nebun, Meşulem?
― Meşulem îi nebun... da pantalonii îs rupţi în cuăr!
Liceanul oftă adînc: el singur îi cîrpise.
― Cît dai?
― Meşulem plăteşte bini. Iaca o băncuţă nouă-nouţî, se întrista el, lucind în soare o băncuţă de cincizeci de bani.
― Un leu, şi na-ţi pantalonii.
Trupul lui Meşulem porni, dar mîna cu băncuţa rămase pe loc, darnică, ispititoare, elocventă...
― Dă, tîrtane!
Meşulem luă pantalonii creştini.
― Vînzaaar civooo...
Lumina era blîndă şi elegiacă. Pe uliţile cu bolovani blajini şi gropi fireşti, alături de vrăbii ciuguleau găini. În răstimpuri clare răsunau nostalgic fluierile nalte ale locomotivelor. Uneori, o vacă smulgea un smoc de iarbă amical răsărită
pe marginea trotuarului. Sergentul o privea din urmă, cu un aer de boar deghizat.
Bîzîiau albine trecînd dintr-o grădină într-alta, în zbor brodat, peste stradă, ea peste un rîu calm.
Pulverizat în soare şi în vînt, parfumul teilor adia luminos; cîte o fată cu tocuri strîmbe şi ochii închişi se oprea, părînd că-l ascultă.
Şi pe toate zările dezvăluite ochiului, ondulau dealurile de un albastru argintiu ca nişte mari muguri de munţi gata să înflorească răcoroşi delaolaltă cu vara.
Şi peste toate, presimţit de suflet mai mult decît de ochi, Ceahlăul vaporos ca un fum de tămîie cădelniţat de Trecut, din afundul ceresc al zărilor moldovene...
― Vînzaaar... civooo...
*
Casa răposatului conu Costake Dumşa, cu două rînduri, arăta tot voinică şi dîrză, deşi venerabilă, în străşnicia zidurilor de piatră văruită, ca un vînător de urşi coborît din munţi. Împrejmuită vast de zid înalt şi gros de piatră, şedea la o parte de uliţă, înfiptă în pămînt ca într-o adîncire de luptă, cu flori în faţă şi desiş de pomi roditori îndărăt. Ferestrele erau mari, dar mai ales adînci şi cu zăbrele robuste.
La etaj se arăta dominator balconul de unde romanţiozitatea vechilor jupîniţe visa cu dealurile-n faţă şi de unde glasul vechilor boieri tuna şi dincolo de ziduri.
Zidul dinspre uliţă se avînta gigant şi dulce în verdeaţa plopilor bătrîni, ca un hotar aerian al proprietăţii. Porţile de stejar ferecat ― cu bară pe dinăuntru ― se deschideau triumfal, anume parcă pentru izbucnirea neagră şi sură a armăsarilor înhămaţi la caleşti. Şi de la poartă pînă la peronul casei aleea de nisip gălbui se arcuia aşa cum s-arcuiau în trap caleştile cu mers focos.
Muriseră demult bătrînii, dar învechiţii muri adăposteau aceiaşi şi aceiaşi pomi.
Aşa că nu casa dintre ziduri părea anacronică, ci becul electric de la poartă şi cele două globuri cu picior înalt care, de-a dreapta şi de-a stînga peronului, luminau electric decorul feudal.
