― Ce-i, Monica? se miră Dănuţ, scotocind prin ladă.
Monica ridicase din vălmăşagul jucăriilor o păpuşă cu rochiţă albă şi părul tăiat din rădăcini. Ţinea în mîni iubirea ei.
― O păpuşă tunsă, se veseli Dănuţ. Stai!... Monica, închipuieşte-ţi că mi-aduc aminte!
Obrajii Monicăi ardeau. Ţinea păpuşa în mîni. Nu îndrăznea s-o strîngă în braţe. O recunoscuse după rochiţa albă, de ea făcută, şi după şorţuleţul alb, contradictor cu găteala de mireasă.
― Monica, asta s-a întîmplat în anul cînd ai venit tu la Medeleni, în ultima noapte a vacanţei. Eu trebuia să plec la Bucureşti. Nu ştiu ce i-am făcut Olguţei, dar i-am făcut ceva, şi mi-aduc perfect aminte că mă temeam. Seara, la culcare, am găsit păpuşa în pat.
Inima Monicăi bătea, bătea.
― ...Am fost furios. Mai mare insultă nu puteam concepe. Să-mi puie Olguţa o păpuşă în pat! Ştii ce răzbunare am inventat? Am tuns-o, Monica, am tuns-o cu cuţitaşul... Un cuţitaş de os, din plumiera de lac japonez. Ţi-aduci aminte?
Plumiera din biroaşul mamei. Mi-o dăruise... După ce-am tuns-o, am împachetat părul şi i-am dat foc... Da! Îmi tăcuse mama foc în sobă. Parcă văd cuferile gata de plecare, focul... Dimineaţa, n-am avut curajul să las păpuşa în patul meu. Am dus-o în pod... Stai! I-am mai făcut ceva! Barbă şi musteţi! Vai, biata păpuşă! I le-am şters cu radierul: se mai cunoaşte?... Cum de n-a aflat Olguţa?! N-a întrebat după
ce-am plecat?... Uite-l pe Robinson Crusoe! Monica, l-am găsit!
Bucuria lui Dănuţ răsuna aşa de tare, încît tăcerea podului, fără ecou, deveni mai gravă. În timp ce Dănuţ răsfoia cartea cea mai scumpă a copilăriei lui, Monica se îndepărtă cu păpuşa, spre o ferestruică din fund. Întoarse capul. Dănuţ, aşezat pe marginea unui fotoliu, se cufundase în pozele cărţii.
Degetele Monicăi tremurau uşor. În buzunarul şorţuleţului era un plic. Îl scoase. Era nedesfăcut. Plic de păpuşă, cu un trifoi pe margină şi o caligrafie de copil: "Pentru Dănuţ". Monica n-avea nevoie să-l desfacă. Atunci, ca şi acum, singurele vorbe, pe care mîna ei le putea scrie lui Dănuţ, erau: " Monica te iubeşte,
Dănuţ".
De-atunci, vorbele erau închise într-un plic, în buzunarul şorţului unei păpuşe, în lada cu jucării din podul de vechituri...
― Monica! Monica! La scris! Ne-am lenevit destul! Cu Robinson Crusoe şi cu Monica ieşi în balconaş.
Se coborîră pe scări. Podul le prăfuise hainele şi mînile, aşternîndu-le aţe de păianjen în păr.
― Mă pun la scris. Tu ce faci, Monica?
― ...Cetesc, Dănuţ.
― Te-aştept mai spre seară să-ţi cetesc. Da?
― Da.
Plecă fericit, cu egoismul albinelor cînd, iluminate de polen, zboară spre stupi.
Cu scrisoarea în mînă, Monica porni spre odaia ei. În antret o întîmpină Olguţa, în costum de călărie.
― Melizando, îţi aduc o scrisoare de la gară.
― Mie?
― Da, Melizando. Un nou Pelléas?
― Nu ştiu nimic! se miră Monica, luînd în nună voluminosul plic
"recomandat".
― Facem o partidă de tenis?
― Nu mai călăreşti?
― Cum vrei tu, Melizando! zîmbi Olguţa.
― Eu aş sta în odaie... Da cum vrei tu!
― Tu ce vrei, Cuţulachi?
― Călărie! izbucni Puiu, mai mîndru să călărească alături de Olguţa, chiar pe mărunţelul Titi-Binghi, decît să nu-i poată răspunde la nici o minge.
― Facă-se voia ta!
*
Bucureşti, 7 septembrie 1914
"Dragă Monica,
Dă-mi voie să-ţi mulţumesc şi să-ţi cer scuze. Abia cînd am ajuns la Bucureşti,am înţeles raţiunea invitaţiunii tale de a-ţi scrie de aici din cînd în cînd. LaMedeleni, am crezut ca e o simplăgentileţă, o atenţie pentru cel care plecadescurajat. Ajuns aici, după cîteva zile de izolare sufletească, mi-amdat seamă că
singura bucurie la care mai puteam aspira era aceea de a scrie la Medeleni. Cui?
Olguţei ― ştii prea bine ― n-aş fi avut curajul. După o vacanţă întreagă, abia de îndrăznesc să-i spun pe nume, şi parcă tot ezit. Lui Dan? El e prea ocupat cu ce scrie ca să se intereseze de altceva în afară de eroii lui. Singura fiinţă de la Medeleni care mă invitase să-i scriu ― altfel n-aş fi îndrăznit ― şi care mi-ar fi cetit scrisoarea cu aceeaşi bunătate lucidă şi atentă CU care îmi primea şi confidenţele era Monica.
Încă o dată, îţi mulţumesc, şi dă-mi voie să admir în tine ceamai delicată
