- FADIA FAQIR -
— Potoleşte-te.
— Vai, fratele meu, fiul tatălui şi al mamei mele, nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.
Maha, colochinta cea amară, nu se putu calma şi nici nu adormi. Ea îşi petrecu noaptea aceea învăţând pe de rost reţete şi recitând incantaţii de vrăjitorie.
Tatăl meu Gog şi Magog,
Unchii mei Harut şi Marut,
Ajutaţi-vă fiica să vă poarte roadele.
Se îmbăie, îşi împleti părul în două cozi, îşi stropi sânii cu nişte apă de trandafiri, îşi frecă buzele cu petale de creasta-cocoşului şi-şi contură ochii sălbatici cu kohl. Îşi lăsă fiul cu bătrânul ei tată. Îşi legă lucrurile într-o boccea şi porni spre palat fredonând încetişor. Când ajunse acolo sărută mâna paşei, care zâmbi şi-şi retrase palma.
Femeia mătură şi spălă podelele, spălă aşternuturile, udă
plantele din ghivece, scutură de praf preşurile şi pregăti cel mai bun mansaf gustat vreodată de un arab. Începu chiar să
culeagă măsline verzi şi să le mureze în borcane mari. Paşa cel cu umerii laţi trăgea mulţumit din trabucul lui gros.
Pentru prima oară după multe luni, nu-l mai durea stomacul după cină. Femeia aceea, gândea el, era de preţ şi merita dinarul pe care i-l dădu la sfârşitul lunii. El nu ştia ce se întâmpla sub acoperişul lui noaptea, când lupii începeau să urle şi bufniţele să buhăie.
Când luna îşi aduna razele şi se retrăgea, când cobora întunericul, gleznele Mahăi începeau s-o mănânce, sângele să-i fiarbă, iar inima să-i bată mai tare.
— Nu în noaptea asta, îşi imploră ea stăpânii, magicienii.
Mâncărimea continuă, apoi gleznele începură să se învârtească şi să se răsucească până când piciorul ei stâng era întors spre est, iar cel drept spre vest. Unghiile i se întăriră, iar gura i se mări.
193
- STÂLPI DE SARE -
Paşa îşi scoase cizmele, pantalonii de călărie şi cămaşa.
Stinse lumânarea şi se aşeză în pat. Sub aripile întunericului, văduva neagră intră pe furiş în dormitorul paşei. El auzi paşii uşori ai picioarelor răsucite.
— Cine-i acolo?
— Sunt eu, Maha. Vreau să trag draperiile.
Ea privi pe fereastră grădina cufundată în întuneric şi apa sclipitoare din piscină.
— Minunat, rosti ea şi oftă.
Paşa urmărea silueta subţirică şi privea părul strălucitor, desfăcut. Continuă să o privească şi atunci când, fredonând uşurel, ea începu să se dezbrace. Merse spre pat şi căzu în genunchi.
— Chipeşul meu stăpân, rosti ea sărutându-i uşor degetele de la picioare.
Era ca şi cum ar fi simţit mângâierea unor aripi de fluturi.
Paşa nu mai fusese niciodată sărutat pe picioare, aşa că ceva înăuntru lui se rupse. Ea continuă să îi sărute şi să îi sugă
degetele de la picioare până când el aruncă la podea păturile subţiri, se repezi şi prinse buzele gemânde. Precum două
furtuni pierdute pe marea dorinţei, trupurile lor se întâlniră.
Hiena îşi lansă atacul asupra lui, înarmată cu limba şi cu dinţii.
Paşa cel lat în umeri se transformă într-un copil ce plângea după lapte şi atenţie. Ea îl muşcă şi suflă asupra lui, muşcă şi suflă până când el deveni doar o spumă în mâinile ei, un burete, uşor de stors până la uscăciune.
Lumina dimineţii îi găsi pe cei doi păcătoşi în pat, capul paşei odihnindu-se în poala văduvei negre. Ea îi mângâia părul şi fredona încetişor.
Din acea dimineaţă, paşa fu asemenea unui inel pe degetul Mahăi. Ea trebuia doar să frece inelul, iar bărbatul se prosterna, îi asculta poruncile şi se supunea. Oamenii spun că ea a început să-i ceară bani, copaci, saci de orez şi de zahăr şi brăţări de aur. Într-o clipită, măreţul paşă începu să
vândă bucăţi de pământ, recolte necoapte şi argintăria. Râul 194
- FADIA FAQIR -
de daruri ce curgea dinspre palat către fermă era tot mai mare şi mai mare.
Asemenea unui muşuroi de furnici harnice, servitorii paşei cărau mereu daruri în ograda Mahăi. Sacii de orez şi de grâne se aflau în fruntea coloanei, în mijloc soseau uneltele, iar la urmă venea mobila. Raai jură că a văzut un convoi de catâri ce cărau sofale, paturi, fotolii şi chiar sobe ce se îndreptau spre gospodăria şeicului Nimer.
Arabii spun că văduva neagră a pus stăpânire pe toate bogăţiile paşei, chiar şi pe hainele pe care le purta. Într-o bună zi, soarele nu mai aduse lumina-i strălucitoare şi începu să pogoare o lumină roşiatică asupra văii nefericirii.
Babele, imamii şi bărbaţii au ţinut o întâlnire ca să afle motivul ruşinii aduse asupra lor de soare. Ce păcat era comis în valea lor? Cine încălca poruncile lui Allah? Bătrâna ce locuia în dolmen îşi netezi rochia şi o stropi cu nisip; ea desenă linii şi făcu găuri; îşi holbă ochii şi apoi rosti teribilul adevăr:
— Maha, fiica Malihei.
