Câţiva dădură din cap şi începură să vorbească în şoaptă
între ei. Dar niciunul nu se încumeta să protesteze cu voce tare, având în vedere că oamenii lui Salam aveau armele îndreptate asupra lor.
— Ştim că sunteţi adoratori ai diavolului, continuă
arabul. Acesta este un sacrilegiu inacceptabil: niciun om pe lumea nu are voie să-l adore pe Satana sau pe Melek Taus, cum îl denumiţi voi. Trebuie să vă lepădaţi de această
superstiţie şi să îmbrăţişaţi în locul ei islamul. Doar astfel vă poate fi salvat sufletul.
Mai vorbi o vreme şi lăudă slava credinţei sale.
— În satu nostru islamic nu tolerăm necredincioşii, zise el într-un final. Vă dăm trei zile să vă decideţi. Altminteri…
—— 60 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
Făcu o pauză ameninţătoare… altminteri vă vom trata aşa cum trebuie trataţi toţi necredincioşii.
Salam nu explică pe larg ce anume voia să spună prin această ameninţare. Dar oamenii din sat se temeau de ce era mai rău. Ştiam doar cum s-a comportat SI-ul cu creştinii din Musul şi cu yazidiţii din satele învecinate: cei de alte religii nu aveau loc în „statul” fanaticilor.
Tata veni preocupat acasă. Ne chemă pe mama şi pe mine în camera de zi şi ne povesti cele întâmplate.
— Salam ne cere să devenim cu toţii musulmani, zise el.
Fiecare bărbat şi fiecare femeie din sat trebuie să
îmbrăţişeze islamul în mod public. Vor reveni în trei zile şi până atunci trebuie să ne decidem.
În trei zile! repetă mama, ca şi cum tata tocmai i-ar fi spus că vine sfârşitul lumii. Ne privi, pe mine şi pe fraţii mei, şi începu să plângă. Doar trei zile.
— Da, zise tata şi povesti că discutase deja chestiunea cu alţi bărbaţi de la noi din sat. Cu toţii erau de aceeaşi părere, că trebuie să găsim o modalitate de a părăsi satul.
Câţiva dintre noi au vorbit deja la telefon cu yazidiţii din satul învecinat Hatemiyah: şi ei au fost puşi în faţa aceleiaşi decizii de către ŞI – şi plănuiau, de asemenea, să
fugă pentru a nu-şi trăda credinţa. Fiindcă un lucru era cert: Nu-l vom renega pe Domnul nostru Melek Taus niciodată! zise tata. Niciodată. Cum de-am putea noi să-i abjurăm slava divină? Noi suntem poporul său, fiii lui Adam. Aşa ne-am născut. Mai degrabă vom accepta moartea şi exilul.
— Sunt lucruri care au o valoare mai mare decât viaţa pământească, îi întări mama cuvintele.
— Religia e cel mai important lucru, copii, repetă tata.
Nu uitaţi asta! Indiferent ce fac cu noi. Nu uitaţi niciodată
principiile noastre morale: respectaţi bătrânii. Nu vă lăsaţi inimile cuprinse de sentimente precum invidia sau gelozia.
Nu încercaţi niciodată să vă răzbunaţi.
Apoi am ieşit cu toţii afară, ne-am întors chipurile către
—— 61 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
soare şi ne-am împreunat mâinile. Tata ne conduse rugăciunea.
— Amin, amin, amin, zise el. Lăudată fie religia noastră.
Dumnezeu va ajuta religia noastră să supravieţuiască.
— Amin, amin, amin, am murmurat la rândul nostru.
Simţeam cum energia soarelui mă pătrunde şi în acea clipă
eram absolut sigură că decizia noastră era cea corectă.
Primarul nostru îi informă pe Salam şi pe oamenii lui că
nu vom deveni musulmani.
— Ne-am sfătuit în sat şi am ajuns la concluzia că nu putem renunţa la religia străbunilor noştri, le zise el, vă
rugăm să daţi dovadă de înţelegere.
— Ei bine, răspunseră arabii. Vom transmite mai departe decizia voastră conducerii Statului Islamic. Nu v-am vrut decât binele.
— Putem spera la milă?
— Asta o va decide califul.
