Fetele boceau încet.

— Conform legilor războiului şi ale religiei, ne aparţineţi aşadar nouă. Avem dreptul să vă păstrăm ca sclave. Dar am decis să vă dăm o şansă: acelea dintre voi care se decid să se convertească la islam pot deveni, din punct de vedere legal, soţiile războinicilor noştri.

Bărbatul îşi drese glasul:

— Aceasta e singura voastră şansă: deziceţi-vă de superstiţiile voastre! Convertiţi-vă la singurul şi adevăratul Dumnezeu, Allah! Alăturaţi-vă luptei noastre!

Se uită în jur, pentru a verifica efectul vorbelor sale. Însă

dacă socotise să vadă vreun interes sau poate chiar un acord, se văzu dezamăgit: niciuna dintre noi nu se mişcă.

Ne uitam doar speriate în pământ. Câteva fete, care nu se puteau stăpâni, se smiorcăiau uşor.

—— 76 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

— Veniţi la noi, deveniţi musulmane! mai strigă el încă o dată. Întovărăşiţi-l pe unul dintre bărbaţii noştri în Jihad.

Deveniţi partenerele acelora care luptă pentru o cauză

nobilă: un stat, în care să fie valabile legile islamului. Un stat cu adevărat pios şi corect.

Singurul care se lăsă cucerit de acest apel fu el însuşi.

Părea să creadă cu adevărat ceea ce ne anunţa aici, cu atât patos.

— Dacă statul vostru e atât de pios şi de corect, atunci lăsaţi-ne libere! Lăsaţi-ne să mergem la familiile noastre, acolo unde se cuvine să fim! i-am spus.

Ochii îi scăpărară cu răutate în direcţia mea.

— Vă puteţi vizita familiile oricând. Dar mai întâi trebuie să vă convertiţi la islam. Fiindcă în statul nostru nu acceptăm drept cetăţeni decât musulmanii. Cât timp nu o veţi face, nu aveţi nici drepturi cetăţeneşti. În acest caz vă

vom trata ca pe nişte sclave. Vă vom vinde la târg.

M-am uitat speriată la Evin. Aceasta îşi lăsă ochii în jos şi dădu discret din cap.

— Minte, zise ea. Tot ce spune nu e decât o minciună

sfruntată.

— Vreţi asta? Cine vrea să ia în considerare o asemenea soartă poate să rămână la superstiţiile ei. Decizia vă

aparţine.

Câteva fete începură să vorbească nervoase în şoaptă.

Nici eu nu ştiam ce să cred despre cele spuse de bărbat.

Era cu şi cum ne-ar fi pus în mâini un cuţit şi ne-ar fi cerut să ni-l înfigem în stomac. Sau în familiile noastre.

Rostiţi după mine, ne somă reprezentantul SI-ului.

Ashhadu an la ilaha illa’llah – mărturisesc că nu există

niciun alt Dumnezeu în afara unicului Dumnezeu. Wa ashhadu ama muhammadam rasulullah – mărturisesc că

Mohammed e trimisul lui Dumnezeu.

Niciuna dintre fete nu scosese niciun cuvânt. Priveam în pământ, pentru a scăpa din calea privirii sale furioase.

— Vă avertizez. E ultima voastră şansă!

—— 77 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

Mai rosti încă o dată confesiunea de credinţă. Dar, din nou, tăcerea noastră fu deplină.

— Prin asta v-aţi pecetluit soarta, conchise el.

După ce bărbatul plecă, ne-am lipit, speriate, şi mai mult unele de altele.

— Ce o să facă acum cu noi? întrebă îngrijorată o fată.

Poate că ar fi trebuit să ne prefacem că ne convertim la islam. Doar aşa, de faţadă, vreau să spun.

M-am uitat disperată la ea.

— Ca să ne trezim căsătorite cu un criminal musulman?

Cu ucigaşul taţilor şi fraţilor noştri?

— Mai bine mor! îmi dădu Evin dreptate.

— E adevărat: am fi dezonorate pe veci, zise o fată

căzând pe gânduri. Dar poate că oricum vom fi.

— Taci! am strigat la ea. Nici măcar să gândeşti una ca asta nu ai voie. Înainte ca ei să ne atingă, ne vom lua viaţa.

Am tăcut. Fiecare dintre noi s-a cufundat în propriile ei gânduri, întunecate. Însă un lucru ne-a devenit limpede: în cazul în care vreun luptător ŞI ar vrea să ne ia de nevastă, viaţa noastră s-ar sfârşi. Am abate ruşinea asupra familiilor noastre şi am fi excluse din comunitate. Niciun bărbat yazidit nu ar mai dori după aceea să se însoare cu noi. Nu trebuia să permitem să se ajungă la asta. Ne eram datoare nouă înşine, precum şi familiilor noastre.

La puţin timp după aceea, două autobuze opriră în faţa intrării casei în care eram ţinute prizoniere. Bărbaţii ne împinseră jos pe scări, apoi în faţa casei unde făcură din nou un cordon, astfel încât niciuna dintre noi să nu poată

fugi într-o altă direcţie.

— Haideţi, haideţi! O porniţi din nou la drum, ne mânară