— Nu-i deloc rea ideea. Mai multe fete îţi vor provoca sigur mai multă plăcere.

Irakianul dădu din cap aprobator.

— Însă atunci ar trebui să mai vorbim încă o dată despre preţ.

— Bineînţeles că în acest caz facem o reducere, îi asigurară paznicii noştri.

Se retraseră în salon pentru a discuta chestiunea, fără

ca noi să putem auzi. Am schimbat priviri pline de teamă

cu Evin: dacă nu sunt complet orbi, vor observa acum zăbrelele îndoite. Inima părea să-mi sară din piept. Era vreo modalitate să împiedicăm asta? Nu, nu era niciuna.

Nu a trebuit să mai aşteptăm mult timp până când şeful paznicilor noştri, palestinianul, se întoarse în fugă în hală.

— Cine a făcut-o? ne întrebă el plin de furie.

L-am privit cu nişte feţe tâmpe şi ne-am prefăcut că nu avem nici cea mai vagă idee despre ce vorbeşte.

— Care dintre voi a încercat să distrugă zăbrelele?

Nimeni nu scoase un cuvânt.

— Dacă respectiva nu iese în faţă, vă voi pedepsi pe toate, zise palestinianul care conducea discuţia. Deci spuneţi odată!

Stăteam cu nişte feţe livide, dar am rămas mute. Ne fixă

cu privirea.

—— 93 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

— O voi descoperi pe respectiva fată, zise el ameninţător.

Şi atunci Dumnezeu cu mila…

Privirea îi alunecă pe chipurile noastre. Îmi era teribil de frică să nu cumva să mă dau de gol. Aşa că m-am uitat în jos. Dar exact asta a fost reacţia greşită: deşi eu eram cea care făcea de obicei atât circ când cineva se apropia de mine, atitudinea mea de acum i se păru ciudată. Mă privi cu mai multă atenţie. Atunci descoperi umflătura de sub fusta mea. Îmi pipăi fără ruşine şoldurile şi scoase triumfător cleştele de sub haine.

— Ia te uită, micuţa noastră nebună, zise el. Ai vrut să

faci din nou prostii. De parcă nu am fi avut deja destule necazuri din cauza ta!

Îmi dădu o palmă grea. Capul îmi bubuia. Abia am reuşit să mă mai ţin pe picioare.

Atunci am văzut cum libianul bărbos se îndreptă

ameninţător spre mine.

— A încercat să fugă? Ce dulce! găsi el. Pare să fie o femeiuşcă plină de energie.

— Este a dracului, zise palestinianul furios.

Libianul mă privi cu un interes crescând.

— Cât vrei pe ea?

— Îţi fac un preţ special dacă mi-o iei din faţa ochilor.

— Hei, micuţo, mi se adresă el. Vorbeşti araba?

— Nu, nu pricepe un cuvânt, răspunse Evin în locul meu. E sora mea… şi e bolnavă pe deasupra.

Însă el nu se lăsă intimidat.

— Putem merge împreună, fiindcă trebuie să mă ocup de ca, am auzit-o spunând pe prietena mea.

Eram absolut copleşită de sacrificiul ei: prietena mea fidelă voia să i se ofere pe tavă acestui barbar, pentru a mă

proteja! În acelaşi timp, am fost cuprinsă de o imensă

tristeţe: dacă ar fi ajuns bărbaţii numai câteva ceasuri mai târziu în închisoarea noastră, atât noi, cât şi celelalte fete am fi fost de mult plecate.

— Foarte bine, atunci vii şi tu! râse Abu Afram.

—— 94 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

Ideea de a avea şi mai multe sclave pentru şi mai puţini bani îl transpuse într-o stare de bună dispoziţie. Părea să

fie întru totul extaziat de ideea de a pleca acasă cu un sac plin cu fete.

Paznicii noştri nu voiau decât să scape de noi: erau sătul de Evin şi, mai ales, de mine, veşnica fată-problemă, care Ic speria clienţii prin atacurile ei de epilepsie.

Astfel că se înţeleseseră foarte repede: Abu Afram ne luă

pe Evin şi pe mine, iar colegul lui irakian Eleas, pe Lena şi Amna. După ultimele două avea de gând să trimită pe cineva să le ia mai târziu.

Cu plăcere aş fi vrut să ştiu cât anume plătise pe mine.

Însă asta nu am aflat-o niciodată.

—— 95 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

Capitolul 5