Când am observat că autobuzul nu opreşte nici acolo, printre noi se instală din nou neliniştea.
— Opriţi! strigară câteva fete. Lăsaţi-ne să coborâm!
Dar eu ştiam că nu ne vor lăsa să plecăm de bunăvoie.
Aşadar, am încercat să sparg fereastra cu mâna. Am lovit-o cu toată forţa. Am provocat un zgomot puternic, pe care îl auziră şi supraveghetorii noştri. Însă fereastra rămase intactă, iar mâna mă durea cumplit.
Fireşte că bărbaţii se înfuriară atunci când realizară ce aveam de gând. Unul veni spre mine şi mă lovi puternic în faţă. Apoi se aşeză între mine şi Evin, pentru a ne împiedica să încercăm să evadăm. În acelaşi timp se străduia din răsputeri să nu ne atingă. Dar şi alte fete încercau acum să spargă ferestrele.
— Lăsaţi-ne să coborâm! strigau ele. Lăsaţi-ne să murim aici, în patria noastră!
Oamenii SI-ului erau furioşi de-a binelea. Tânărul care no aşezase între mine şi Evin se ridică şi se duse în faţă, prin culoarul de pe mijloc. De acolo îşi îndreptă puşca în direcţia noastră.
— Dacă nu încetaţi imediat şi dacă nu faceţi linişte, vă
împuşc pe toate, ameninţă el.
Atunci amuţirăm.
Autobuzul îşi continuă călătoria spre vest, în direcţia graniţei ţării, pe care tata o apărase până de curând: graniţa dintre Irak şi Siria. Dar ea nu mai exista, toate posturile de grăniceri fuseseră dărâmate cu buldozerele.
—— 80 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
Autobuzul nostru trecu mai departe fără niciun fel de control, de orice natură ar fi putut el fi. „Statul Islamic”, după cum îşi numeau răpitorii noştri creaţia, se întindea între timp peste mari părţi ale Irakului, dar şi ale Siriei.
După cum o spusese şi „califul” În discursul lui din Moşul, teritoriul avea acum, într-adevăr, întinderea unui stat care era mai mare decât oricare altul din regiune. Cum de se putuse întâmpla una ca asta într-un timp atât de scurt?
Cu doar două luni în urmă, locuitorii satului nostru nu ştiuseră nici măcar despre existenţa unui grup terorist, denumit ŞI.
Am mers încontinuu întreaga noapte. Şi chiar dacă eram teribil de obosite, nu ne puteam găsi liniştea: priveam pe geam, încercând să ghicesc indicatoare cu denumirile localităţilor. Voiam neapărat să ştiu unde anume eram în fiecare clipă. La un moment dat, mi-am dat seama că ne apropiam de oraşul Rakka. Metropola situată în nordul Siriei era considerată capitala Statului Islamic. Să fi fost aceasta destinaţia călătoriei noastre?
După un drum de aproape zece ceasuri, am oprit în faţa unei clădiri întinse pe un singur nivel. Era plasată în spatele unui val de pământ, pe care fusese montată sârmă
ghimpată, Clădirea era păzită de câţiva luptători ai SI-ului.
Şedeau cu pistoale şi cu mitraliere înaintea intrării formate dintr-o poartă mobilă, care se trăgea într-o parte, asigurată
cu mai multe lanţuri.
— Prospături! Yazidite proaspete şi tinere! glumi unul dintre soldaţii care păzeau clădirea.
Împreună cu paznicii noştri, ne conduseră pe rând din autobuz în interiorul clădirii. Când am ajuns înăuntru, au trântit uşa în urma noastră şi au asigurat-o din nou cu lanţuri.
Ne găseam într-o hală imensă şi luminoasă.
Erau deja acolo în jur de optzeci de fete, aparent toate yazidite. Câteva dintre ele se întinseseră pe jos şi dormeau.
Acum, când veneam noi însoţite de bărbaţi, îşi ridicară
—— 81 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
voalurile pentru a-şi ascunde feţele. Cu toate acestea le puteam vedea ochii nedormiţi şi plânşi. Hainele le miroseau de parcă nu ar mai fi fost schimbate de multă vreme.
Am recunoscut o tânără, pe care o mai văzusem cândva, în timpul unui pelerinaj în Lalish: chipul ei semăna cu o lună, iar ochii migdalaţi erau de o frumuseţe rară. Familia ei campase pe atunci în apropiere de a mea. Însă asta părea să fie într-o altă epocă. Şi ea mă recunoscu imediat.
— Sunteţi din Kocho, nu-i aşa? zise ea, cercetându-le cu atenţie pe fetele care veniseră odată cu mine.
— Da. Voi?
Rosti numele unui sat, care se afla la poalele munţilor Sinjar.
— Ne-au prins pe când voiam să ne refugiem în munţi, zicea ea. Ne gândeam că, poate, Kocho o fi fost cruţat.
— Nu. Aşa păreau mai întâi să stea lucrurile: am primit o garanţie de siguranţă. Dar în urmă cu două zile, ne-au atacat arabii.
— Noi am fost aduse aici de mai bine de o săptămână.
— Ce se întâmplă aici?
— Aici e un soi de închisoare, zise fata şi se opri.
Ştiam foarte bine că nu spusese totul.
— Dar nu e o închisoare obişnuită. Scot mereu fete de aici.
