— Ajutor! Veniţi repede! Farida se omoară!

Speram că bărbaţii nu o s-o audă. Apoi mi-am pierdut cunoştinţa. Mai multe nu-mi amintesc.

M-am trezit intr-un mediu străin. Zăceam din nou întinsă pe un covor. Dar acea cameră nu o mai văzusem niciodată. Era foarte curată, aproape sterilă, aş putea spune. Se aflau doar câteva lucruri în ea, un scrin alb, un fotoliu şi pereţi vopsiţi în alb. Eram întinsă pe un cearşaf alb. Purtam doar chiloţi şi un maiou, care nu era al meu.

Pe covor, lângă mine, era Evin. Îşi pusese mâna pe pieptul meu şi mă privea cu nişte ochi neliniştiţi.

— Farida, zise ea. Mă auzi?

— Da, am răspuns. Da, Evin.

Atunci începu să plângă: lacrimile prietenei mele îmi picurau pe faţă şi pe bandajele de la încheieturi, pe care le observasem acum.

— Farida, draga mea Farida, sunt atât de fericită că te-ai trezit! sughiţa ea. Nu mai pleca niciodată de lângă mine.

— Unde suntem? am întrebat-o pe Evin. Eram în continuare complet dezorientată. Ce s-a întâmplat?

— O ştii doar: ai încercat să te sinucizi, zise Evin, a cărei voce suna dintr-odată plină de reproşuri.

Mi-a povestit cum auziseră, ea şi bărbaţii, strigătele de ajutor ale Lenei – şi cum alergară toţi pe trepte în jos.

Bărbaţii deschiseseră uşa şi m-au găsit într-o baltă de sânge, îmi pierdusem cunoştinţa.

— Farida, ai vrut să mă laşi singură! Cum de mi-ai putut

—— 105 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

face una ca asta?!

— A trebuit să o fac, ştii doar de ce, am zis cu voce înceată.

Şi dintr-odată am simţit o frică teribilă.

— Abu Afram m-a…?

Nu am putut rosti cuvintele.

— Vreau să zic, mi-a făcut ceva cât am fost inconştientă?

— Nu, mă linişti Evin. Eşti neatinsă.

— Şi tu? am întrebat speriată.

Evin mă asigură că şi cu ea lucrurile erau în ordine. Abu Afram intenţionase să o violeze. Dar a renunţat şi în cazul ei atunci când a auzit strigătele Lenei. Nu ştiam dacă să

dau sau nu cu adevărat crezare acelei relatări. Îmi aminteam prea bine zgomotele de luptă şi urletele ei teribile, care ajunseseră la noi jos din încăperea de sus şi care mă lăsaseră pradă disperării.

— Tu m-ai salvat, Farida, susţinu Evin, iar eu nu am mai pus alte întrebări.

Eram pur şi simplu bucuroasă să o ştiu în apropierea mea şi tare voiam să cred că am rămas amândouă

neatinse.

— Laudă Domnului că ne-a protejat pe amândouă!

— Cu toate astea, să n-o mai faci niciodată, mă avertiză

ea serioasă. Să nu mai încerci să mă laşi singură. Mi-o juri?

Am jurat pe toate cele sfinte.

— Nu te voi mai lăsa vreodată la nevoie.

Rostind aceste cuvinte, am început să tuşesc. Atunci am realizat că nu doar gâtul, ci întregul meu corp îmi era teribil de însetat. Am văzut o carafă cu apă, care se afla pe un scrin nu foarte departe de noi.

— Evin, am rugat-o eu, poţi să-mi dai nişte apă?

— Medicul a spus să nu bei nimic. E spre binele tău.

— Care medic? am întrebat-o surprinsă.

Să mă fi dus Abu Afram la spital? Încăperea nu arăta astfel, părea mai degrabă să fie camera de oaspeţi a unei

—— 106 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

locuinţe private.

— Unde suntem, la urma urmei?

— În casa unui medic, zise Evin. Abu Afram ne-a adus aici: el şi soţia lui te îngrijesc.

— Oh, ce drăguţ din partea lui!

Dar Evin vedea lucrurile mai în negru.

— Îl ajută fiindcă fac parte din organizaţia lui.

Am avut nevoie de un moment să pricep ce voia să

spună.

— Deci sunt oameni ai SI-ului?

— Da, confirmă ea.