— Şi acum, arată-mi şi mâinile, ceru el.
Ea îşi întinse spre el mâinile, tremurând, împroşcându-şi palmele uşor în sus, astfel încât să amintească puţin de ţinuta noastră din timpul rugăciunilor. Priveliştea mă
întristă în mod deosebit.
— Da, foarte bine aşa, o lăudă el. Şi acum, aşezaţi-vă
astfel toate! La urma urmei, vrem să vă vedem bine.
Niciuna dintre noi nu mai opusese rezistenţă. Bărbaţii treceau printre rânduri şi ne cercetau cu atenţie, una după
alta. Vorbeau între ei în dialecte diferite: am auzit araba irakiană, bine cunoscută mie, dar şi siriana, precum şi un argou egiptean şi tunisian, pe care le ştiam până atunci doar de la televizor. Un bărbat cu o barbă extrem de subţire şi lungă părea să fie, după vorbă, saudit. Era un grup internaţional. Dar totuşi îi înţelegeam pe toţi.
— Sunt rasate fetele astea yazidite, am auzit zicându-se în apropierea mea.
— Sunt într-adevăr toate încă virgine? a dorit un altul să
ştie.
— Sunt necăsătorite. Nimeni nu le-a atins, confirmă
paznicul nostru palestinian.
— Aşa cum v-am spus: prospături.
Cei interesaţi dădură mulţumiţi din cap.
— Va trebui să le testăm, pentru a fi siguri, zise unul.
Acelaşi bărbat, un individ mai corpolent, cu obraji rotunzi, roşii şi cu o barbă rară se opri în cele din urmă
înaintea mea şi se holbă la mine. M-am ruşinat şi am încercat să-mi ascund chipul sub părul meu lung. Dar el îl dădu la o parte cu degetele lui aidoma cârnaţilor şi continuă să se holbeze la mine. Privirea îi era neruşinată şi lacomă.
— Hei, tu de aici, zise el. Îmi placi în mod special. Câţi ani ai?
N-am răspuns.
— Hai, spune odată! Mă înţelegi, nu?
Am rămas împietrită şi mută.
—— 85 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
— Înţelege araba? se întoarse el spre bărbaţii care ne păzeau.
Dar ei nu ştiau ce să răspundă la întrebare.
— Între ele vorbesc kurda. Dar câteva ştiu şi arabă, răspunseră ei vag.
Bărbatul dădu din cap. L-am văzut cum îşi întinde din nou mâna spre mine. Degetele lui îmi atinseră buzele.
Inima îmi sări din piept, atunci când încercă să-mi deschidă gura. Aparent voia să verifice calitatea dinţilor.
Îmi amintea de târgul de animale din Kocho: aşa verificau bărbaţii de acolo măgarii şi vitele, înainte de a cumpăra ceva.
— Hei, dar eşti cam tipicar, glumiră tovarăşii săi.
Urmând o idee ce se ivi dintr-odată, l-am muşcat cât de tare am putut. Bărbatul urlă şi îşi trase mâna la o parte.
Degetul îi sângera.
— Gunoi ce eşti! urlă el. M-ai muşcat!
Tovarăşii săi râseră de el. Însă atunci deveni de-a dreptul furios.
— N-o să mai faci asta încă o dată, fetiţo! urlă el şi-mi dădu cu toată forţa cu patul puştii în burtă.
M-am încovoiat de durere. Dădea mai departe în mine.
Apoi am văzut negru înaintea ochilor. Am mai observat cum se instala ameţeala bine cunoscută.
— Atenţie, cade, l-am auzit spunând pe unul dintre bărbaţi.
Dar era deja prea târziu: am început să tremur şi chipul meu se transformă în zeci de grimase. Pierdusem controlul asupra mea. Era unul dintre atacurile epileptice: trupul meu se contorsiona în fel şi chip, fapt pe care eu nu îl mai percepeam. Lumea din afara mea încetase să mai existe.
Conştiinţa mea se concentra asupra celor interioare.
