Era un plan genial. Numai gândul că ar putea avea
—— 91 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
succes ne ridica moralul. De îndată ce simţirăm că nu mai eram supravegheate, Evin şi cu mine am început să forţăm zăbrelele cu cleştele. Mai întâi, am încercat să le tăiem. Dar erau prea groase. Apoi ne-am concentrat pe a le îndoi într-o parte şi a crea astfel un spaţiu de trecere pe sub ele. Însă
era mai greu decât ne imaginaserăm. Metalul se dovedi extrem de rigid şi de robust. Evin îmi aruncă o privire descurajată. Oare să nu ne ajungă, până la urmă, forţa trupurilor noastre ca să învingem duritatea materialului?
— Hai, continuă, am încurajat-o eu. Nu trebuie să
renunţăm. Pur şi simplu trebuie să reuşim.
Făceam cu schimbul. Între timp, celelalte fete ţineau sub observaţie uşa de la intrarea în hală, pentru a ne putea avertiza la timp, în cazul în care s-ar apropia paznicii noştri. Am îndoit zăbrelele deja destul de mult, când ele dădură alarma. O fată alergă spre noi.
— Încetaţi imediat, ne avertiză ea. Vin!
Am ascuns în grabă cleştele sub fusta mea şi ne-am dus la celelalte. Deja se auzea zgomotul lanţurilor, iar uşa de metal se deschise. Paznicii noştri aduseră doi bărbaţi în hală. Nu voi uita niciodată imaginea lor.
Unul din ei era un luptător al SI-ului din Libia: era slab, mare şi avea o expresie crudă întipărită pe faţă. Purta deopotrivă o barbă lungă, precum şi un păr lung şi neîngrijit, aşa cum era obiceiul la ŞI. Se numea Abu Afram, din câte am înţeles din comentarii. Mi s-a părut dezagreabil de la bun început. Cel de-al doilea era un individ cu pielea deschisă la culoare şi gras, pe nume Eleas, care provenea din patria mea: era un irakian din Moşul şi nu arăta a luptător clasic al SI-ului, fiindcă era bărbierit şi avea părul tuns scurt. Cu toate acestea, cei doi se purtau ca şi cum ar fi fost prieteni sau colegi, însă libianul era cel care dădea mereu tonul.
Cei doi mergeau ţepeni printre rândurile care, după cum am spus, se cam răriseră între timp. Nu mai eram decât aproximativ patruzeci de fete. Bărbaţii se opreau înaintea
—— 92 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
mai multora dintre noi. Abu Aflam le atingea feţele şi picioarele – pentru „a testa calitatea”, după cum spunea el.
În special Amna şi Lena păreau să-i placă. Am devenit dintr-odată foarte agitată: voiam să le luăm pe prietenele noastre cu noi, dacă am fi reuşit să fugim în acea noapte.
Acest bărbat nu trebuia să le ia.
— Una e mai drăguţă ca alta, îi zise el irakianului. Cum te decizi în cazul ăsta, Eleas?
— Luaţi pur şi simplu mai multe dacă vă este aşa de greu să alegeţi, fură de părere paznicii noştri.
Am observat lăcomia de pe chipurile bărbaţilor; erau încântaţi de propunere.
— Nu-i deloc rea ideea. Mai multe fete îţi vor provoca sigur mai multă plăcere.
Irakianul dădu din cap aprobator.
— Însă atunci ar trebui să mai vorbim încă o dată despre preţ.
— Bineînţeles că în acest caz facem o reducere, îi asigurară paznicii noştri.
Se retraseră în salon pentru a discuta chestiunea, fără
ca noi să putem auzi. Am schimbat priviri pline de teamă
cu Evin: dacă nu sunt complet orbi, vor observa acum zăbrelele îndoite. Inima părea să-mi sară din piept. Era vreo modalitate să împiedicăm asta? Nu, nu era niciuna.
Nu a trebuit să mai aşteptăm mult timp până când şeful paznicilor noştri, palestinianul, se întoarse în fugă în hală.
— Cine a făcut-o? ne întrebă el plin de furie.
L-am privit cu nişte feţe tâmpe şi ne-am prefăcut că nu avem nici cea mai vagă idee despre ce vorbeşte.
— Care dintre voi a încercat să distrugă zăbrelele?
Nimeni nu scoase un cuvânt.
— Dacă respectiva nu iese în faţă, vă voi pedepsi pe toate, zise palestinianul care conducea discuţia. Deci spuneţi odată!
Stăteam cu nişte feţe livide, dar am rămas mute. Ne fixă
cu privirea.
—— 93 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
— O voi descoperi pe respectiva fată, zise el ameninţător.
Şi atunci Dumnezeu cu mila…
Privirea îi alunecă pe chipurile noastre. Îmi era teribil de frică să nu cumva să mă dau de gol. Aşa că m-am uitat în jos. Dar exact asta a fost reacţia greşită: deşi eu eram cea care făcea de obicei atât circ când cineva se apropia de mine, atitudinea mea de acum i se păru ciudată. Mă privi cu mai multă atenţie. Atunci descoperi umflătura de sub fusta mea. Îmi pipăi fără ruşine şoldurile şi scoase triumfător cleştele de sub haine.
