se găsească sub canapea. Ce prostie că nu ne-am dat imediat seama!

Am tras împreună canapeaua la o parte. Se mişcă

provocând un zgomot târşâit.

— Nu face atâta gălăgie! am somat-o pe Evin.

Dar de această dată am avut noroc: Abu Afram era în acea clipă mult prea ocupat cu Nuhat, pentru a fi atent la zgomotele din casă.

Am pipăit mânerul. Părea să fie aceeaşi construcţie de sârmă, pe care o folosise şi la cealaltă fereastră.

—— 121 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

— Abu Afram pare să ne considere tâmpite! am spus triumfător şi m-am apucat să desfac nodurile.

— Probabil că el însuşi e aşa, chicoti Evin. Indivizii ăştia au numai una în cap.

În curând, am îndepărtat sârma. Fereastra se deschise acum fără nicio problemă. Acum mai rămânea ruloul. Am încercat să-l împing în sus. Nu cedă niciun centimetru.

Apoi rămase blocat, ca şi cum pe undeva ar fi fost o piedică.

— Cred că e legat cumva pe dinafară, am zis abătută.

— Poate că se prinde doar, fu Evin de părere. Lasă-mă şi pe mine.

Am încercat împreună, cu forţe reunite – şi am mai reuşit să-l urnim câţiva centimetri.

— Lemnul e curbat, zise Evin. Cred că a fost supus prea multă vreme intemperiilor.

— Ploaia poate avea un astfel de efect, am adăugat eu.

Aşadar, ne-am străduit în continuare, trăgeam, împingeam atât de tare cât puteam.

— Trebuie să reuşim pur şi simplu. Trebuie, repetam eu mereu.

Eram absolut convinsă că viaţa noastră depindea de asta. Ca să nu mai vorbim despre onoarea noastră.

— Sper să nu ne mai prindă încă o dată, zise Evin agitată.

Făcând cu rândul, am reuşit să ridicăm materialul încăpăţânat aproximativ douăzeci şi cinci de centimetri. Nu era mai mult decât o crăpătură care se deschidea în faţa noastră, îndărătul ei am văzut întinzându-se strada întunecată – libertatea noastră. Şansa noastră de a scăpa de teroare.

De cum am reuşit să trecem cu capul prin crăpătură, am încercat să escaladăm zidul. Evin era prima, în timp ce eu o împingeam, cu capul înainte, până când s-a putut sprijini cu mâinile pe asfalt. Apoi s-a dat cumva peste cap şi a aterizat eu picioarele pe veranda negustorului de femei. Am

—— 122 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

aruncat după ea bulendrele noastre negre.

După care am urmat-o. Nu am reuşit să execut giumbuşlucul acrobatic la fel de elegant ca ea, fiindcă

rănile de la încheieturile mâinilor mele erau încă prea proaspete, pentru n Ic supune unui astfel de efort. Astfel încât Evin m-a tras afară de mâini. Am aterizat pe burtă.

Dar asta îmi era absolut indiferent. Ce conta era libertatea!

— Am reuşit, am şoptit şi nu-mi venea să cred. Suntem afară!

Un sentiment copleşitor de fericire puse stăpânire pe mine. Mi-am pus rapid hainele islamice, pentru a nu fi oprite imediat pe stradă şi de a fi închise din nou.

— Hai, mă somă Evin. Până când Abu Afram…

Mai mult nu apucă să spună. Fiindcă în acel moment îşi făcu apariţia pe verandă sirianul chel, îmbrăcat într-un halat de casă. Scăpără bricheta, de bună seamă, pentru a-şi aprinde o ţigară. Fuma, după cum ştiam, cu mare plăcere după ce o abuza pe Nuhat.

Când ne văzu apariţiile fantomatice în faţa ferestrei, ochii îi ieşiră aproape din orbite.

— Javre, nenorocite ce sunteţi, urlă el. Nu v-am spus că

se va termina urât? Staţi locului!

Însă noi am luat-o din loc împleticindu-ne.

— Opriţi-le! l-am auzit pe Abu Afram strigând în urma noastră.

Alergam în direcţia gardului de lemn care îi înconjura proprietatea. Dar nu am ajuns departe. Doi oameni ai SI-ului, care făceau de pază la o intersecţie din apropiere ne-au ieşit în întâmpinare şi ne-au împiedicat să ajungem mai departe. Abu Afram ne ajunse din urmă.

— Sunt yaziditele mele, gâfâi el.

— Poţi s-o demonstrezi? întrebară bărboşii.

— Bineînţeles, confirmă el. Am acte de proprietate.

În timp ce Abu Afram clarifica formalităţile cu oamenii SI-ului, ei ne puseră cătuşe şi ne aduseră înapoi în închisoarea noastră.

—— 123 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

— Atunci să ai grijă mai mare pe viitor de ele! îl sfătuiră

ei râzând.

Abia ce am rămas singure cu „stăpânul” nostru, fii cuprins de o criză de nervi şi începu să dea în noi.

— Aşa, deci aveţi impresia că vă puteţi bate joc de mine?

Am auzit eu de voi; sunteţi cu adevărat insuportabile. Dar acum o să ajungeţi într-un loc de unde nu o să mai scăpaţi niciodată!