— Vreau să zic, mi-a făcut ceva cât am fost inconştientă?
— Nu, mă linişti Evin. Eşti neatinsă.
— Şi tu? am întrebat speriată.
Evin mă asigură că şi cu ea lucrurile erau în ordine. Abu Afram intenţionase să o violeze. Dar a renunţat şi în cazul ei atunci când a auzit strigătele Lenei. Nu ştiam dacă să
dau sau nu cu adevărat crezare acelei relatări. Îmi aminteam prea bine zgomotele de luptă şi urletele ei teribile, care ajunseseră la noi jos din încăperea de sus şi care mă lăsaseră pradă disperării.
— Tu m-ai salvat, Farida, susţinu Evin, iar eu nu am mai pus alte întrebări.
Eram pur şi simplu bucuroasă să o ştiu în apropierea mea şi tare voiam să cred că am rămas amândouă
neatinse.
— Laudă Domnului că ne-a protejat pe amândouă!
— Cu toate astea, să n-o mai faci niciodată, mă avertiză
ea serioasă. Să nu mai încerci să mă laşi singură. Mi-o juri?
Am jurat pe toate cele sfinte.
— Nu te voi mai lăsa vreodată la nevoie.
Rostind aceste cuvinte, am început să tuşesc. Atunci am realizat că nu doar gâtul, ci întregul meu corp îmi era teribil de însetat. Am văzut o carafă cu apă, care se afla pe un scrin nu foarte departe de noi.
— Evin, am rugat-o eu, poţi să-mi dai nişte apă?
— Medicul a spus să nu bei nimic. E spre binele tău.
— Care medic? am întrebat-o surprinsă.
Să mă fi dus Abu Afram la spital? Încăperea nu arăta astfel, părea mai degrabă să fie camera de oaspeţi a unei
—— 106 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
locuinţe private.
— Unde suntem, la urma urmei?
— În casa unui medic, zise Evin. Abu Afram ne-a adus aici: el şi soţia lui te îngrijesc.
— Oh, ce drăguţ din partea lui!
Dar Evin vedea lucrurile mai în negru.
— Îl ajută fiindcă fac parte din organizaţia lui.
Am avut nevoie de un moment să pricep ce voia să
spună.
— Deci sunt oameni ai SI-ului?
— Da, confirmă ea.
Entuziasmul îmi dispăru. Deci nu eram libere, am priceput. Ne găseam în continuare în mâna unor persoane, care ne considerau „suboameni”. Mă vindecau – dar în ce scop? Să mă ducă înapoi la Abu Afram de îndată ce se va încheia tratamentul?
Nu îi mai puteam pune mai multe întrebări lui Evin, fiindcă în acea clipă se deschise uşa şi soţia doctorului pătrunse în cameră. Purta o fustă până la genunchi şi un tricou fără mâneci. Părul îi era decolorat într-un chip bătător la ochi. Nu-mi imaginasem nici în ruptul capului că
o femeie care să aparţină SI-ului ar arăta aşa. Probabil că o făcea ca majoritatea siriencelor: în teritoriile ocupate îşi purtau veşmintele ce le acopereau întregul trup doar atunci când ieşeau pe stradă.
Pentru o clipă mi-au renăscut speranţele. O astfel de femeie, care, cel puţin în viaţa ei privată nu era o extremistă, ar resimţi cu siguranţă milă faţă de noi, dacă i-am povesti istoria răpirii noastre. Ca femeie trebuia să
simtă, la urma urmei, că era o nedreptate ceea ce făceau bărbaţii cu noi.
Însă femeia ne trată extrem de neprietenos. Abia dacă
vorbea cu Evin şi cu mine, şi dacă o făcea era doar pentru a ne interzice lucruri sau a ne da anumite indicaţii.
— Nu trebuie să părăsiţi camera asta. Doar la toaletă
aveţi voie să mergeţi, zise ea rece. Şi să nu vă vină idei
—— 107 ——
