cât de cât în crăpătura uşii.
— Trebuie să încercăm să creăm o pârghie, visam eu.
Evin mă privi sceptică, atunci când am încercat să
împing ranga în sus de pe partea noastră a uşii. Disperarea absolută mă tăcea să încerc tot soiul de lucruri lipsite de sens. Fireşte că uşa nu se mişcă niciun centimetru, doar ranga se îndoi puţin.
În acea clipă am auzit de afară zgomote de motor şi în curând paşi pe casa scării. Bărbaţii se întorceau. Judecând după paşi şi după voci, acum erau mai mult de doi. Tocmai descuiară uşa casei. Am căutat în grabă o ascunzătoare pentru rangă şi am lăsat-o să alunece, fără să mai stau pe gânduri, în mâneca bluzei mele. Bărbaţii intrară în locuinţă
şi depozitară ceva greu în hol. Apoi deschiseră uşa camerei noastre. Erau Abu Afram şi colegul său Eleas, precum şi încă un alt bărbat din ŞI, care le adusese pe Lena şi pe Amna din fosta noastră închisoare. Cele două stăteau
—— 101 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
complet speriate în hol. În afară de asta, bărbaţii cumpăraseră covoare şi aşternuturi: noi, dar foarte ieftine.
Desfăcură un covor cu înflorituri roşii-albastre în cameră.
Pe cel de-al doilea, irakianul îl cără la etajul de sus.
— Ca să fie mai confortabil pe aici, nu-i aşa, fetelor? zise el jovial.
Bărbatul care le adusese pe Lena şi pe Amna îşi luă din nou rămas-bun. După ce închiseră cu grijă uşa în urma lui, ceilalţi doi ne poftiră, bine-dispuşi în „bucătărie” – sau, mai bine spus, în ceea ce mai rămăsese din ea. Ne dădură
câte o sticlă de suc de portocale, o băutură de bun venit, ca să zicem aşa. De bună seamă că se simţeau siguri că nu aveam nicio şansă de a scăpa. Ne dezlegară chiar şi legăturile, ca să putem bea mai bine. Când Abu Afram observă rănile de la încheieturile mele, zise:
— Ei, ce-i cu asta? A încercat mica noastră sălbatică să
facă prostii? O să ţi le scoatem imediat din cap.
Râse.
M-am prefăcut că nu înţeleg un cuvânt. Nici nu m-am atins de sucul de portocale, fiindcă eram convinsă că
libianul pusese în băutură droguri, care să ne liniştească.
Era ca un pahar de otravă care îţi era adus – şi pe care nu trebuia în niciun caz să-l atingi. În timp ce prietena mea bea cu înghiţituri mici, precaute, mă gândeam disperată ce anume puteam face pentru a scăpa totuşi din acea situaţie.
Fiindcă era mai mult decât evident ce aveau de gând cu noi; huna lor dispoziţie ne confirma cele mai teribile temeri.
După ce Evin şi Amna îşi terminară băuturile, Abu Afram le porunci să meargă la etajul superior şi să-i aştepte pe el şi pe colegul lui. Evin, care stătea foarte aproape de mine, îmi aruncă o privire disperată. Mi se rupea inima; voiam atât de mult să o ajut!
Atunci mi-a venit dintr-odată o idee: am întins mâna la spate şi am lăsat ranga să alunece din mânecă. I-am dat-o prietenei mele pe neobservate, care o ascunse imediat sub voalul ei.
—— 102 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
— Îi dai una peste cap cu asta, i-am şoptit eu în kurdă.
— Nu-ţi face griji, o să-l omor înainte să poată face ceva, răspunse ea tot cu o vocea joasă.
Într-adevăr, bărbaţii nu observară nimic din toată
această acţiune.
— Hai, hai! Grăbiţi-vă! insista Abu Afram.
Privirea libianului era nerăbdătoare. Îmi dădea impresia unui animal de pradă flămânzit. Aproape că îi puteam mirosi lăcomia de sex. Asta mi se păru înfiorător de respingător: totul, dar absolut totul era dezgustător la acest bărbat.
Evin urcă treptele sus. Probabil că voia să împiedice să i se vadă arma, ranga de fier. Însă cealaltă fată, Amna, rămase locului ca hipnotizată, până când Abu Afram îi dădu o palmă şi o trase cu forţa spre scări. Eleas îl ajută să
o ducă sus. Pe faţă îi curgeau lacrimi de furie şi de disperare. Însă, fireşte că forţa ei nu era suficientă, pentru a li se împotrivi celor doi. Abia o dusese Eleas pe Amna sus, că se şi întoarse înapoi, pentru a ne mâna, pe Lena şi pe mine, în încăperea în care fusesem închisă cu Evin.
Acolo se aflau deja pe jos covorul cel nou şi cearşafurile.
Am strâns în mâini sticla mea de suc de portocale, în timp ce intram în cameră.
— Faceţi-vă comode. Ajungem imediat şi la voi, anunţă
el.
Apoi încuie uşa pe dinafară şi ne găseam prinse ca într-o capcană. Nu mai era nicio cale de scăpare. Lena şi cu mine nu am schimbat niciun cuvânt. Pe noi două nu ne lega aceeaşi relaţie de încredere care exista între Evin şi mine, de aceea nici nu aveam nimic să ne spunem. Nu ştiam cum îi merge. Însă eu aveam în acea clipă sentimentul că sunt absolut singură pe lume. Pe Lena, care stătea alături de mine pe covor, nici nu o percepeam cu adevărat. Însă cu atât mai mult urletele şi zgomotele de luptă care ajungeau la noi de sus. Draga mea Evin urla de parcă i-ar fi tăiat cineva beregata. Era insuportabil. Voiam atât de mult să o
—— 103 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
