— Ia te uită, micuţa noastră nebună, zise el. Ai vrut să
faci din nou prostii. De parcă nu am fi avut deja destule necazuri din cauza ta!
Îmi dădu o palmă grea. Capul îmi bubuia. Abia am reuşit să mă mai ţin pe picioare.
Atunci am văzut cum libianul bărbos se îndreptă
ameninţător spre mine.
— A încercat să fugă? Ce dulce! găsi el. Pare să fie o femeiuşcă plină de energie.
— Este a dracului, zise palestinianul furios.
Libianul mă privi cu un interes crescând.
— Cât vrei pe ea?
— Îţi fac un preţ special dacă mi-o iei din faţa ochilor.
— Hei, micuţo, mi se adresă el. Vorbeşti araba?
— Nu, nu pricepe un cuvânt, răspunse Evin în locul meu. E sora mea… şi e bolnavă pe deasupra.
Însă el nu se lăsă intimidat.
— Putem merge împreună, fiindcă trebuie să mă ocup de ca, am auzit-o spunând pe prietena mea.
Eram absolut copleşită de sacrificiul ei: prietena mea fidelă voia să i se ofere pe tavă acestui barbar, pentru a mă
proteja! În acelaşi timp, am fost cuprinsă de o imensă
tristeţe: dacă ar fi ajuns bărbaţii numai câteva ceasuri mai târziu în închisoarea noastră, atât noi, cât şi celelalte fete am fi fost de mult plecate.
— Foarte bine, atunci vii şi tu! râse Abu Afram.
—— 94 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
Ideea de a avea şi mai multe sclave pentru şi mai puţini bani îl transpuse într-o stare de bună dispoziţie. Părea să
fie întru totul extaziat de ideea de a pleca acasă cu un sac plin cu fete.
Paznicii noştri nu voiau decât să scape de noi: erau sătul de Evin şi, mai ales, de mine, veşnica fată-problemă, care Ic speria clienţii prin atacurile ei de epilepsie.
Astfel că se înţeleseseră foarte repede: Abu Afram ne luă
pe Evin şi pe mine, iar colegul lui irakian Eleas, pe Lena şi Amna. După ultimele două avea de gând să trimită pe cineva să le ia mai târziu.
Cu plăcere aş fi vrut să ştiu cât anume plătise pe mine.
Însă asta nu am aflat-o niciodată.
—— 95 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
Capitolul 5
ÎN SPAŢIUL ÎNTUNERICULUI
Vândută. A durat o vreme până când am realizat ce anume tocmai se petrecuse. Am fost dată ca un animal la târgul de vite. Bărbaţii care mă răpiseră şi care mă
ţinuseră prizonieră mă vânduseră. Au primit bani pentru că mă dăduseră altor bărbaţi, care puteau face acum cu mine tot ce voiau. Care mă priveau ca pe proprietatea lor, ca pe „sclava” lor. Şi toţi cei implicaţi se comportau ca şi cum târgul ar fi fost corect şi normal. Cum puteau oare aceşti oameni să-şi justifice! faptele în faţa lui Dumnezeu?
Credeau ei cu adevărat că El le dădea acest drept, aşa cum susţineau? Sau că îi va ierta? Eu în orice caz nu aş fi niciodată dispusă să o fac.
Am urlat şi am dat din mâini şi din picioare, până când îmi legară mâinile cu un voal negru, destinat acoperirii întregului trup, aşa cum era, de bună seamă, în statul lor obligatoriu pentru toate femeile. Oricât de mult îmi dorisem în ultimele zile să părăsesc hala, în acea clipă îmi era frică
să o fac. Frică de ceea ce va urma.
Am privit-o pe Evin. Şi ea avea chipul livid, dar era ca întotdeauna stăpână pe situaţie. Am strâns ochii atunci când ne-au împins prin uşă în libertate. Lumina puternică
u soarelui după-amiezii de august ne orbi. După ce petrecuserăm aproape două zile închise, nu mai eram obişnuite cu razele mult veneratului nostru soare. Aproape că ni se părea că ne părăsise. Dar el era acolo. Fără să se observe, m-ani închinat în faţa lui şi am spus, aflându-mă
în primejdie, o mică rugăciune spre cer: „Dumnezeule, fa ca totul să fie bine. Fă să găsim o modalitate să scăpăm”, mi-am spus în gând.
—— 96 ——