Atunci când Nuhat se întorcea la noi în închisoare, după
timpul petrecut cu Abu Afram, părea să fie la fel de împietrită. Uneori vărsa lacrimi mute, furioase. Dar nu ne spunea niciun cuvânt despre ceea ce îi făcea bărbatul. Şi nici noi nu întrebam. Ruşinea era prea mare.
Abu Afram locuia singur în acea casă. Nu ştiu unde îi era familia, în orice caz, nu auzeam nicio voce în clădire.
Doar o dată a venit în vizită irakianul Eleas, cel care mă
bătuse pe mine şi pe Evin. De bună seamă, cei doi bărbaţi erau prieteni şi se înţeleseseră să bea ceaiul împreună.
Eleas nu-l vizită însă singur, ci îşi făcu apariţia în compania unor femei. Asta am dedus-o din formulele de salut adresate în holul de la intrare. Apoi uşa se deschise, lumina se aprinse – şi am primit o vizită.
În ciuda voalului, am recunoscut-o imediat pe femeia îmbrăcată complet în negru: era fata care se culcase lângă
mine când îmi tăiasem venele.
— Lena! am strigat atunci când intră. Tu eşti?
Îşi dădu jos voalul de pe faţă şi zâmbi atunci când mă
recunoscu.
— Farida! Trăieşti! Doamne ajută. Ne-ai speriat pe toţi atunci, la maximum.
Am dat din umeri.
— Încă mai eşti la el?
— După cum se vede, răspunse ea şi se aşeză alături de noi pe saltea.
Trebuie să recunosc că nu arăta foarte rău. Însă lumina strălucitoare de neon, care inunda dintr-odată încăperea,
—— 116 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
în rest atât de întunecată, mă irita pe mine şi pe celelalte fete. Era totuşi ciudat să primeşti o vizită în acel context.
— Şi planul tău de a-l omorî? am insistat eu.
— A dat greş.
Povesti că încercase, într-adevăr, să-i dea cu sticla în cap. Însă el fusese mai puternic. De bună seamă, se petrecuse atunci când Abu Afram ne dusese în casa medicului. La amintirea acelei nopţi părea să fie distrusă.
— Te-am invidiat mult, Farida, zise ea. Dar eu nu am fost atât de tare ca tine. M-a făcut femeia lui.
— Soţia lui adevărată? Adică ai trecut la islam? am încercat-o eu.
— Doar de faţadă, zise ea. Doar de faţadă.
Lenei i se păreau propriile cuvinte penibile, fiindcă
observase că noi, celelalte, am reacţionat dur.
— E doar o strategie, înţelegeţi? Cândva, când voi găsi o cale, voi fugi de la el.
— Fiecare trebuie să-şi aleagă propriul drum care să i se potrivească, am zis eu pe gânduri – şi privirea mi se opri asupra ferestrei.
Aveam pentru prima dată ocazia să cercetez cu atenţie şi la lumină zăvorul: am constatat că Abu Afram încolăcise în jurul mânerului, care se afla în partea de jos a ferestrei, o bucată de sârmă de oţel. Îndărătul ei erau obloanele mereu ferecate. Probabil că le blocase din exterior.
— Cel mai important este ca niciuna dintre noi să nu renunţe în a-şi găsi drumul spre libertate, i-am spus eu Lenei.
Îmi dădu dreptate. Mai târziu am aflat că ea încercase cândva, într-adevăr, să fugă de la Eleas. Dar a fost prinsă
din nou. Din câte ştiu, este obligată şi azi să stea cu el.
Noi însă am încercat să fugim din casă încă din acea noapte.
— Aţi văzut? le-am întrebat pe Evin şi pe celelalte fete, după plecarea Lenei pe când ne aflam din nou în mijlocul întunericului. Fereastra este închisă doar cu sârmă.
—— 117 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
Celelalte pricepură imediat unde voiam să ajung.
— Vrei să spui că am putea reuşi să o deschidem? Şi ce facem cu obloanele din spatele ei?
— Asta o să o vedem, am zis. Hai să încercăm măcar. În orice caz, improvizaţia pe care a meşterit-o el nu mi se pare foarte rezistentă.
Am pipăit cu mâinile, căutând mânerul şi sârma. Abu Afram părea să îl fi înnodat cumva cu multă dibăcie, fiindcă nu îi puteam găsi capătul. Fără lumină, doar cu mâinile goale, era greu de pipăit. Poate că mă înşelasem şi sistemul lui de siguranţă funcţiona totuşi mai bine decât îmi imaginasem. Însă dintr-odată, degetele mele au descoperit ceva mic şi ascuţit: capătul sârmei! Agitată, am început să merg pe firul ei cu degetele: sârma făcea mai multe bucle. Abu Afram o legase într-adevăr cu foarte multă grijă, însă nu suficient de multă. Cu puţină răbdare şi cu îndemânare, am reuşit să desfac nodul şi să eliberez mânerul.
— Am reuşit! am strigat în şoaptă.
Inima îmi bătea euforic. Tovarăşele mele de închisoare se adunară în jurul meu. În întunericul absolut, am împins fereastra în sus şi am inspirat briza proaspătă a nopţii, care pătrundea prin crăpăturile obloanelor. Era un moment înălţător. Acum nu ne mai despărţea de libertate decât un oblon!
Am pipăit lemnul, care era prins la capătul de jos de un alt mâner de fier şi am încercat să împing şi ruloul în sun Dar acesta nu se mişcă. Am tras cu forţă de el.
— Nu aşa de tare! mă avertiză Evin.
— Dar trebuie să-l deschid cumva, m-am apărat. Ce altceva să fac?
Am tras cu şi mai multă forţă – şi mai tare. Atunci am auzit uşa deschizându-se de afară. Abu Afram aprinse lumina. Ne văzu adunate pe toate înaintea ferestrei. Ne holbam la el, de parcă am fi văzut o fantomă.
— Ce faceţi voi aici, gunoaielor ce sunteţi? urlă el la noi.
—— 118 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
