Din vara anului 2015 trăiesc în Germania. De la Arbil, oraş aflat în Irak, sunt doar patru ore de zbor. Însă cele două ţări se află în două lumi diferite: una este dominată

de război, în cealaltă domneşte pacea. Ai putea crede că am fost norocoasă să călătoresc în sfârşit spre pace. Dar schimbarea cu această lume necunoscută nu mi-a fost deloc uşoară. Evin era într-o situaţie similară. În plus, din păcate, am fost repartizate în oraşe diferite, astfel încât nu mai puteam fi împreună. Dar vorbeam la telefon cât de mult puteam şi ne trimiteam mesaje.

În Germania, totul e altfel: vremea, mâncarea, mirosurile, însă, mai ales, oamenii. Asistenţii sociali care m-au preluat de la aeroport mă duseră într-un orăşel din această ţară europeană. Un oraş drăguţ, dar complet străin. Mai întâi, am fost cazată împreună cu alte fete într-o mănăstire. Surorile ordinului s-au ocupat într-un mod emoţionant de noi. Şi, chiar dacă aveau o altă credinţă

decât noi, nu aveau nimic împotrivă să ne ducem la îndeplinire ritualurile noastre religioase sau rugăciunile aferente. Ba chiar ne încurajau să o facem, probabil fiindcă

ştiau câtă forţă îţi poate oferi religia. M-au înscris la un curs de limba germană şi m-au invitat să vorbesc cu un psiholog despre drama prin care am trecut. Mai întâi, nu am vrut. Credeam că era mai bine să uit cele întâmplate.

Voiam să las în urma mea groaza. Însă ea mă urmărea până şi în Germania. Fiindcă o aveam în mine.

După câteva şedinţe mi-am dat seama că îmi făcea bine să vorbesc – chiar dacă nu era mereu plăcut. Într-un fel misterios, discuţiile m-au ajutat să mă eliberez. În sfârşit, puteam plânge. Puteam să-mi jelesc morţii – şi pe mine însămi. Jelesc tot ceea ce am pierdut şi ce am lăsat în

—— 230 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

urma mea. Şi uneori mă simt foarte obosită, atât de obosită, încât nu ştiu dacă mai am puterea de a merge mai departe.

Însă atunci decid din nou că viaţa mea trebuie să

continue, în ciuda tuturor fricilor. Nu le voi oferi torţionarilor mei satisfacţia triumfului de a-mi fi distrus viaţa. Între timp, merg din nou la şcoală. De fapt, ar fi trebuit să fiu în clasa a douăsprezecea, dar, fiindcă

germana mea nu este una perfectă, am decis să repet clasa a unsprezecea. Şi la matematică sunt din nou cea mai bună din clasă – pe de altă parte însă, cunosc deja materia şi e mai uşor pentru mine. Colegii şi profesorii mei sunt cu toţii foarte amabili cu mine, dar ei trăiesc o altă viaţă – atât de lipsită de griji.

După ce am locuit timp de câteva săptămâni în mănăstire, m-a sunat într-o seară mama. Avea veşti care m-au făcut să plâng: ea şi cu fraţii mei mă vor urma. Şi-au depus cererile de emigrare şi ele au fost aprobate. Între timp, suntem din nou reuniţi. După ce a sosit familia mea, ni s-a repartizat o locuinţă în care trăim acum cu toţii.

Sunt veşnic recunoscătoare că pot fi din nou în sânul familiei mele. Surorile au fost extrem de amabile cu noi, însă nu îi pot înlocui pe oamenii care îţi sunt dragi. Şi sunt fericită că pot şi găti din nou. Pentru că nu am suportat prea bine mâncarea germană, mama şi cu mine gătim cu schimbul mâncărurile pe care le ştim şi pe care le îndrăgim. Mâncarea şi mirodeniile aduc un suflu de patrie în locuinţa noastră.

Însă am puţin timp pentru treburile gospodăriei. Acum sunt responsabilă pentru familia mea. Şi dacă nu sunt la şcoală sau dacă nu fac temele pentru acasă, am de făcut drumuri la diverse autorităţi. La urma urmei, înţeleg deja destul de bine germana. Chiar dacă vorbitul îmi este în continuare greu, atunci când oamenii nu vorbesc prea repede sau în dialect, pot urmări deja foarte bine discuţiile.

Autorităţile continuă să se îngrijească de noi la fel de

—— 231 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

bine şi ne-au încadrat într-un program special de protecţie.

Nu vreau să mă gândesc cu adevărat ce anume poate să

însemne asta, însă locaţiile în care ne aflăm sunt secrete.

Nu avem voie să le dezvăluim nimănui şi nici autorităţile nu o fac, la rândul lor. După atentatele petrecute la Paris este clar că lucrurile au căpătat o nouă dimensiune. Cei care ne-au chinuit în ţara noastră au început să ucidă

între timp şi în Europa.

Când voi termina şcoala în Germania, voi studia pentru a deveni profesoară de matematică, aşa cum mi-am dorit mereu. Fanaticii care ne-au transformat pe noi, fetele, în obiecte nu mă vor împiedica să fac asta. Am supravieţuit pentru a le arăta că sunt mai puternică decât ei.

—— 232 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

Postfaţă

În iarna lui 2015 un vânt tăios bate pe străzile taberei de refugiaţi din apropiere de Dohuk. În containere locuiesc oamenii, înghesuiţi unii într-alţii. Fiecărei familii i s-a pus la dispoziţie un adăpost rectangular, format dintr-o singură

încăpere, totul ordonat geometric. În multe dintre ele locuiesc câte o jumătate de duzină de oameni, în doisprezece metri pătraţi. Aici nu poţi păstra niciun secret.

Nici măcar faţă de vecini, de care eşti despărţit printr-un perete prost izolat. Toţi locuitorii taberei cunosc poveştile pe care fiecare dintre ei şi le-ar şterge cu atâta bucurie din memorie. Însă aici nu intervine uitarea: la patruzeci de kilometri depărtare de teritoriile ocupate de Statul Islamic, traumele sunt pretutindeni prezente. Deasupra oraşului de containere atârnă un nor invizibil de otravă.

Am venit aici trimisă de redacţia la care lucrez, pentru a căuta supravieţuitori ai coşmarului. Ca jurnalistă, mă

interesează mereu perspectiva femeilor care ajung fără voia lor în zona unor conflicte: perspectiva victimelor violenţei bărbaţilor. Lor vreau să le dau cuvântul.

De la o asistentă socială am aflat despre soarta Faridei.

Când am întrebat de ea în tabără, am constatat că oamenii o cunosc.

„Farida a scăpat abia de câteva săptămâni din prizonierat, împreună cu un întreg grup de fete”, povesteau ei – arătându-mi drumul spre containerul unchiului ei. În faţa uşii am întâlnit o femeie palidă, tânără, care îşi prinsese părul cu o basma: Farida mă cercetează cu ochii ei serioşi, căprui. Îmi pare mai întâi sceptică. Apoi zâmbeşte. „Nu, îmi zic, vezi din prima pe fata asta de 19 ani prin ce a trecut.”

Farida mă pofteşte în casa ei provizorie. Soba cu gaz

—— 233 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

răspândeşte în interiorul containerului puţină căldură; eram fericită să scap de vântul de afară. Mai multe femei stau pe saltelele dispuse într-un patrulater de-a lungul pereţilor: mătuşa Faridei, verişoara ei de cinci ani, câteva vecine şi prietena ei, Dilan. Farida mă serveşte cu un ceai foarte fierbinte, dulce şi intrăm repede în vorbă. Abia câteva momente mai târziu, îndrăznesc să o întreb pe tânără de cele prin care a trecut în timpul prizonieratului ei la SI. Farida îşi drege timid vocea. Apoi începe să

povestească despre ziua în care a fost atacat satul ei natal, Kocho, şi despre odiseea ei prin închisorile Statului Islamic.

Văd bine cât de rău îi face această discuţie.

Vorbitul este pentru ea un act de voinţă. Uneori trebuie să se forţeze de-a dreptul să-mi răspundă la întrebări. Dar a decis să vorbească: vrea ca lumea să afle ce anume i s-a făcut ei şi celorlalte fete. Vrea să-şi urle nedreptatea în lume. Şi totuşi lasă un aer foarte distant. Pare că ar fi construit în jurul ei un zid invizibil, un val de protecţie între ea şi evenimentele pe care le-a trăit. Şi celelalte femei din încăpere par să fie absente şi nu arată decât foarte puţine emoţii. Fiecare dintre ele se luptă cu propriii ei demoni. Doar uneori suspină câte una şi spune cu foarte multă tristeţe:

— Ah, cum de s-a putut ajunge la asta!

Când ne întâlnim următoarea dată e deja primăvară, soarele străluceşte pe containerele în care locuiesc ei.

Farida e fericită să mă revadă, se bucură că arăt interes în ce o priveşte şi mă salută ca pe o veche prietenă, cu un sărut pe obraz. A fost de acord să scriu o carte despre ea, având la bază întâmplările pe care mi le povestise. Acum vrea să-mi spună povestea cu toate detaliile ei. De această

dată, fără martori: ca să putem vorbi fără să fim deranjate, îşi roagă toate rudele să ne lase singure în container. Nici măcar mama ei, care între timp se întorsese din prizonierat, nu are voie să rămână acolo. Doar o tânără

kurdă de aceeaşi vârstă cu Farida ne ajută cu traducerea.

—— 234 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——