— E bolnavă, ajunse vocea lui Evin din depărtare până la mine. Nu vedeţi că e bolnavă?

Când mi-am revenit, eram întinsă pe una dintre canapelele salonului. O fată îmi făcea aer. Şi Evin continua

—— 86 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

să discute cu bărbatul care mă doborâse.

— Farida e bolnavă, repeta ea. Are nevoie de îngrijiri medicale. Asta trebuie să o ştiţi bine dacă o luaţi de aici.

Însă bărbatul văzuse deocamdată destule – şi îşi pierduse interesul în ce mă privea. Grupul luă în total cincisprezece fete din Kocho. Evin şi cu mine nu ne-am numărat printre ele. Însă mai auzeam strigătele prietenelor noastre, atunci când le legară mâinile şi le duseră afară, pentru a le urca în maşinile lor.

La târgul de sclave din Rakka nu era un program bine stabilit. Expoziţia de vânzare era deschisă non stop. La orice oră din zi şi din noapte veneau bărbaţi în hală, pentru a inspecta marfa.

Unii îşi căutau doar nişte sclave. Dacă veneau din străinătate, pentru a lupta în Siria, deseori soţiile lor erau prea departe, pentru a se ocupa de ei. Atunci voiau să îşi facă rost de un înlocuitor pentru acea perioadă. Sirienii, din contră, aveau deja acolo o soţie, dar mai voiau încă una sau două femei, care să o ajute pe aceasta la treburile casnice. În astfel de cazuri, era foarte important ca fetele respective să vorbească araba. Fiindcă ele trebuiau să

priceapă indicaţiile şi să se înţeleagă cu patronul lor.

Alţii erau trimişi, pe de altă parte, de şefi, care, deşi voiau să se distreze, nu aveau timp să meargă ei înşişi la cumpărături. Sau căutau un „cadou” pentru cineva, căruia îi erau datori cu o favoare. Sclavele erau la mare căutare şi ca marfă de schimb. În acest caz, cumpărătorii aveau o grijă deosebită să aleagă fete foarte tinere, care să-i placă

şefului lor şi care să nu creeze probleme. La urma urmei, nu voiau să rişte o „reclamaţie”.

Bărbaţii îşi exprimau dorinţele şi preferinţele deschis.

Când vorbeau între ei se asigurau deseori reciproc, că

aveau dreptul să ne ia drept sclave, fiindcă, nefiind musulmane, nu eram oameni pe deplin. Ei, ca musulmani, erau supraoamenii, noi suboamenii. Şi într-un grup, în

—— 87 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

care toţi vedeau lucrurile astfel, ajungeau până şi ei după o vreme să creadă că e adevărat. Noi ne străduiam totuşi din răsputeri, să le zdruncinăm imaginea pe care şi-o făcuseră

despre lume.

— Ceea ce faceţi nu este corect, le spuneam. Religia voastră nu vă permite să furaţi şi să vindeţi femei.

— Doar femeile musulmane sunt sub protecţia noastră, răspundeau ei atunci. Necredincioasele ca voi nu au niciun fel de drepturi.

— Dar suntem căsătorite! susţineam noi. Şi chiar şi în religia voastră este un păcat să vă daţi la femeia unui alt bărbat.

— Mint, răspundeau paznicii noştri, cărora nu le plăceau deloc astfel de exprimări, fiindcă le stricau preţurile. Toate fetele de aici, sunt necăsătorite.

— Şi chiar dacă ar fi! zise un bărbat din ŞI. Dacă soţii lor sunt morţi, avem totuşi dreptul să ni le însuşim.

Ceilalţi erau de acord. Unul susţinea că există o fatwa care permitea, aparent, acest lucru. În realitate însă, trebuie să le fi fost tuturor limpede că erau pe cale să

comită un delict, fiindcă nici islamul, nicio altă religie din lume nu încuraja comerţul cu femei răpite.

Doar o singură dată ne-a fost dat să vedem că unul dintre bărbaţi îşi dădu la o parte masca. Era un sirian care venise cu prietenul sau colegul lui de la o unitate locală a SI-ului, din Rakka. Ca de obicei, a trebuit să ne aliniem şi să luăm o poziţie de drepţi, pentru ca ei să ne poată privi şi examina din toate părţile. Colegul îşi alesese o fată. Când s-a retras în salon cu paznicii noştri, pentru a negocia preţul, noi am rămas în hală cu celălalt bărbat. Stăteam în continuare înţepenite şi aşteptam ca el să se decidă. Dar acesta se uita fix la noi şi nu părea să aibă niciun fel de intenţii de a se apropia de noi.

— Sărmane făpturi, l-am auzit spunând dintr-odată, atunci când fusese sigur că nu îl putea auzi nimeni în afara noastră. Dacă ar fi după mine, v-aş elibera. Îmi pare atât

—— 88 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

de rău, că treceţi prin toate acestea!

La început, am crezut că nu auzim bine. Evin, care stătea lângă mine, fii prima care pricepu semnificaţia cuvintelor sale.

— Te rog, om bun, îl imploră ea. Pe mine şi pe sora mea.

Este bolnavă. Are nevoie de ajutor.

Am îngenuncheat în faţa lui.

— Te rog, salvează-ne! l-am implorat la rândul meu. Vom sluji în casa ta.

Însă bărbatul clătină din cap.

— Nu pot să o fac, zise el ruşinat. Nu pot să vă iau cu mine. Familia mea nu ar accepta asta niciodată. M-ar dispreţui ducă aş aduce acasă două yazidite.

— Atunci ia-o măcar pe Farida! Ia-o ca servitoare la tine, îl rugă Evin. Ştie să gătească foarte bine şi îi va fi de mare ajutor soţiei tale.

Dar bărbatul clătină trist din cap.

Când se întoarse colegul lui, bărbatul nu mai spuse nimic. Ar fi fost mult prea periculos să-şi dea cu părerea în prezenţa celuilalt. Asta o înţelegeam şi noi, fireşte. Cu toate acestea, eram incredibil de dezamăgite atunci când el părăsi hala, ţâră să o ia pe vreuna din noi cu el. Acolo dispărea posibilul nostru salvator. A fost însă singurul din trupă la care am observat o urmă de conştiinţă. Însă

pentru noi, fetele yazidite, nu voia să rişte.

Grupul nostru se micşora. În fiecare zi veneau alţi bărbaţi care cumpărau fete şi le duceau de acolo. Nici nu mai ştiu de câte ori a trebuit să ne aliniem înaintea lor, ca aceştia să se holbeze la noi. Timpul dispăruse pentru noi.

Încă mai purtam aceleaşi haine ca în prima zi, fiindcă nu aveam nimic de schimb: eu purtam tot timpul bluza neagră

şi fusta maro; Evin era îmbrăcată complet în negru. Şi abia dacă ne spălam, deşi, după cum am spus, era o chiuvetă.

La ce bun? Nu voiam deloc să mirosim bine sau să fim frumoase, ci să fim cât mai neatrăgătoare pentru ei. Dintre

—— 89 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

cumpărători, îi uram cel mai mult pe egipteni şi pe palestinieni deoarece făceau neîncetat remarci obscene.

Sirienii erau mai manieraţi, lucru care se datora probabil faptului că mulţi dintre ei nu erau nişte războinici duri ai SI-ului, ci doar nişte simpli executanţi. Se alăturaseră