— Şi eu? m-am interesat în schimb, plină de teamă. Cine m-a cumpărat pe mine?
— Pe tine nu te-a cumpărat nimeni, zise ea. Emirul te-u dăruit.
— Cui?
— Lui Azzad.
Îmi povesti că acesta era unul din cei doi bărbaţi care mă
aduseseră. Tânărul soldat se afirmase, de bună seamă, mai
—— 149 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
devreme în lupta de la domeniul de gaze naturale. Simplilor soldaţi infanterişti nu le reveneau de obicei femei, doar ca o recunoaştere a unor servicii ieşite din comun. În ciuda stării mele dezolante, de bună seamă că încă mai reprezentam un cadou pentru un bărbat din categoria lui.
— Cred că este un tip OK, zise Evin. Cel puţin se comportă cât de cât prietenos cu noi, fetele.
Deşi nu prea mi-o puteam imagina ca fiind adevărat în cazul unui membru al SI-ului, totuşi am respirat ceva mai uşurată: la urma urmelor, bărbatul nu se străduise să-şi între în posesia drepturilor sale de „stăpân” al meu – ceea ce avea însă şi o legătură cu starea mea de sănătate.
— Cu toate astea… zise Evin şi ezită.
— Ce, cu toate astea?
Îşi muşcă buzele.
— Cu toate astea, el nu vrea să te aibă. Mi-a spus deja că vrea să te vândă mai departe.
Spre seară se ajunsese şi la asta: tânărul Azzad intră în container cu un bărbat mult mai în vârstă. De bună
seamă, voia să mă prezinte unui client. Amjed, cel de-al doilea bărbat, avea o piele albă, aproape transparentă, părul lung, până la umeri şi o barbă lungă, de un castaniu-deschis. Era uşor supraponderal. Fiind originar din Azerbaidjan, vorbea o arabă foarte stricată.
— Hei, micuţo, vorbeşti arabă? mă întrebă el. Înţelegi ce îţi spun?
Am tăcut, aşa cum o făceam mereu.
— Sora mea nu vorbeşte arabă, susţinu Evin.
— Ei, nu e chiar aşa de important.
Bărbaţii ieşiră. Târgul fu încheiat în faţa containerului nostru. Am tras cu urechea la discuţie.
— Momentan nu arată prea atrăgător, zise Azzad. Dar asta se va schimba când se va însănătoşi din nou.
— Şi atunci de ce nu o ţii pentru tine? întrebă Amjed neîncrezător.
—— 150 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
— Nu-mi pot permite costurile medicale.
— Are nevoie într-adevăr aşa de urgent de îngrijiri?
— Da. Altminteri, nu-şi mai revine.
Azerul părea să se gândească la toate astea.
— Hm… zise el indecis.
— Ascultă, spuse Azzad. Fiindcă suntem prieteni, ţi-o dau pe cincizeci de dolari.
— Serios? întrebă azerul fără să-i vină a crede.
— Dacă îmi promiţi că îi asiguri îngrijirile medicale de care are nevoie, îşi spuse tânărul soldat condiţia.
— În ordine, căzu Amjed de acord.
De după perdea, am văzut cum îşi strânseră mâinile.
Aşadar, mai valoram doar cincizeci de dolari. Soldatul SI-ului îşi rotunjise solda şi-mi făcuse rost de îngrijiri medicale, pe care el însuşi nu şi le putea permite. Măcar atât. Oare să fi încercat un fel de sentiment de responsabilitate faţă de mine?
— Azzad e diferit faţă de ceilalţi, zise Evin, ca şi cum mi-ar fi citit gândurile. Păcat că nu ai putut rămâne la el.
— Ce e aşa de deosebit la el?
— A ajuns la ei printr-o coincidenţă nefericită. Şi acum o regretă. Dar nu mai poate scăpa.
