— Dar nu avem nicio altă opţiune! Besma este mult prea slăbită pentru a mai merge. Şi nici să o purtăm în braţe tot drumul nu putem, nu avem suficientă forţă pentru asta.
— Bine, am fost eu de acord, strângând din dinţi. O să
—— 194 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
întrebăm în casa de acolo. Dar nu acum imediat. Haideţi să
o observăm cu atenţie, înainte de a face asta.
Voiam să evit cu orice preţ să ne aruncăm orbeşte într-o capcană: dacă locuia acolo un grup al SI-ului, vom recunoaşte asta după vehiculele, armele şi îmbrăcămintea locatarilor. Atunci va trebui să cerem altundeva ajutor.
— Aşa o să facem, zise Evin. Cea mai bună vedere asupra proprietăţii o avem, probabil, de sus, din pod.
Ne-am căţărat împreună la etajul superior şi ne-am ascuns îndărătul unei ferestre. La o primă vedere, clădirea arăta ca o casă de locuit cât se poate de normală. Nu am remarcat nimic neobişnuit. Din interiorul casei ajungeau la noi mereu voci. Dar nu se arăta niciunul dintre locatarii imobilului.
Apoi, după o vreme, îşi făcu apariţia un automobil Kia alb la intrare şi din el coborî un bărbat. Era relativ plinuţ şi purta o barbă scurtă, părul tuns scurt şi îmbrăcăminte civilă; nu arăta ca un soldat. Să fie oare capul familiei care locuia în acea casă? într-adevăr, acum îşi făcu apariţia o femeie cu doi copii mici în faţa uşii. Nici ea nu avea un voal în stilul SI-ului, ci purta doar o rochie şi un batic. Am respirat uşurate.
— E o familie, zise Evin, sunt oameni absolut normali.
— Da, dar nu uita că locuiesc în mijlocul teritoriilor controlate de ŞI, am dat eu de gândit. Trebuie să se fi înţeles cu ei într-un fel, altminteri nu ar fi putut rămâne aici la apariţia lor.
— Poate că ai dreptate, spuse ea căzând pe gânduri.
Poate că au însă, în ochii SI-ului, religia potrivită – şi din această cauză sunt lăsaţi în pace.
— Nu ştim ce cred referitor la yazidiţi. Poate că ne consideră reprezentanţii diavolului.
În timp ce mă auzeam vorbind, am constatat cât de neîncrezătoare am devenit faţă de toţi musulmanii şi întreaga lume. Abia dacă îmi puteam imagina că mai există
şi oameni de încredere.
—— 195 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
— Hai să mai supraveghem ceva timp casa, am rugat-o pe Evin.
După ce am ajuns până aici, nu mai voiam să risc nici în ruptul capului.
— Bine, dar gândeşte-te că Besma şi celelalte fete au nevoie urgentă de apă, mă avertiză ea.
Am mai rămas la pândă ceasuri întregi, întreaga zi. Am văzut că în casa pe care o ţineam sub observaţie locuiau în total şapte oameni: tatăl, mama şi cei cinci copii ai lor, dintre care trei erau băieţi şi două fete. Un băiat era foarte mic, ceilalţi încă şcolari. Una din fiice avea aproximativ vârsta noastră, deci aproape matură. Niciunul nu era îmbrăcat în militant-islamist, ceea ce mă liniştea cât de cât.
Am observat cum îşi îndepliniseră peste zi treburile cotidiene: găteau, mâncau, spălau rufe, merseră undeva cu maşina, s-au întors, au făcut teme de acasă. Îi invidiam.
Cât de minunat trebuia să fie să duci aşa o viaţă normală!
Când se lăsă seara, eram în continuare indecisă dacă să
atragem sau nu atenţia asupra noastră. Era şi rămânea în continuare un risc pe care nu eram pregătită să mi-l asum.
Poate că am reuşi totuşi să ajungem pe jos la Hasaka. Dar starea Besmei se înrăutăţise între timp. Ardea ca un cuptor şi, cuprinsă de febră, povestea lucruri fără de sens.
Celelalte fete erau foarte palide şi tremurau de frig. De aceea, Evin insista în mod hotărât să ne decidem.
— Trebuie să încercăm, zise ea cu privirea aţintită
asupra micii noastre prietene. Nu o să supravieţuiască
dacă nu îi facem pe dată rost de apă şi de haine uscate.
Păcătuim prin ea!
— OK. Atunci hai să încercăm.
Strângând din dinţi, am fost de acord. Ne-am gândit mai întâi dacă să meargă o delegaţie la acea casă şi să ceară
ajutor, am stabilit însă apoi că e mai bine să ne încercăm norocul toate împreună. De aceea, am făcut o mică
rugăciune înainte de a ne părăsi ascunzătoarea. Ne-am aliniat într-un rând, ne-am orientat spre astru şi am şoptit
—— 196 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
formulele pe care le învăţaserăm de la părinţii şi de la bunicii noştri.
