potolească mulțimea. Din contră, gestul lui avu exact efectul opus, înfierbântând-o și mai tare.
Nervos, Berg privi în jur. Numărul Cămășilor Brune crescuse, iar majoritatea păreau foarte tineri și mai mult decât amețiți. Ca să-și recapete calmul, își scoase cuțitul din cizmă. Își scoase mănușile și le puse în buzunar, apoi începu să-și curețe unghiile. Îi prindea bine să-și miște degetele și încă
și mai bine să știe că are un cuțit.
Volker mai făcu o tentativă. De data asta Berg îl auzi, dar nu înțelese ce spunea. Când mulțimea se liniști, protestele opoziției deveniră mai sonore.
Kein Hitler! Kein Krieg!
Kein Hitler! Kein Krieg!
Oamenii din spate începură să arunce insulte protestatarilor.
Protestatarii, ațâțați de insulte, scandară cu și mai multă putere. Volker îi auzi și el.
— Domnilor din spate, strigă el în megafon. Dacă încercați să întrerupeți mitingul acesta pașnic, veți fi arestați pe loc.
Ovațiile mulțimii înăbușiră pentru moment lozincile protestatarilor. Când zgomotul se stinse, protestele se auziră însă din nou destul de tare.
— Încetați, până număr până la zece! insistă Volker la megafon.
Protestele deveneau tot mai puternice, insultele tot mai tari. Atmosfera era din ce în ce mai încordată. De data aceasta Himmler fu cel care făcu un pas înainte. Un om cu mutră de rozător, cu fața ascuțită, cu bărbie moale, cu buza de sus răsfrântă și cu o mustață care-l făcea să semene cu un șobolan.
Ochelarii ascundeau niște ochi înguști, cu pleoapele căzute. Himmler apucă
megafonul din mâna lui Volker. De la locul lui, Berg nu reuși să observe reacția exactă a lui Volker, dar o scurtă altercație avu loc între cei doi. După
care, spre marea surpriză a lui Berg și în ovațiile mulțimii, Volker îi înmână
lui Himmler megafonul. Era evident că șeful brigăzilor SS ale lui Hitler se bucura de mai multă simpatie din partea poporului (Volk) decât Volker.
Himmler spuse:
— Îi compătimesc pe polițiștii din spate!
VP - 238
Urmă o pauză.
— Cred că pute din cauza aerului stricat care vine de la degenerați.
Un imens hohot de râs.
— Careva ar trebui să cheme pompierii să îndepărteze gazele nocive.
Mai multe hohote și aplauze disparate.
Himmler strigă:
— Noi vom impune ordinea și respectul față de autorități! O națiune nu poate fi guvernată fără respect pentru lege și ordine!
Puse megafonul jos, privi în jur, ochelarii lui reflectând hoarda fascinată, apoi luă din nou megafonul și-l duse la gură.
— Dar cum să fie respectate niște autorități care subminează poporul pe care ar trebui să-l reprezinte?
Urlete de aprobare.
— Nu mă refer la poliție, bineînțeles!
Un zâmbet răutăcios, viclean.
— Mă refer la trădătorii lipsiți de voință care stau la Berlin!
Mai mult zgomot. Berg abia de-l mai auzi pe Himmler în momentul în care-și reluă discursul.
— … odioasa Republică de la Weimar, care nu e altceva decât marioneta Europei Occidentale și a Statelor Unite ale Americii.
Ropote de aplauze și ovații.
— … guvern stăpânit nu de poporul pe care-l guvernează, ci de degenerați ușuratici – cosmopoliți și rase inferioare care caută să violeze și să distrugă
cultura evoluată a adevăraților arieni! Cum ar putea un german adevărat, un arian adevărat să aibă respect pentru acei renegați!
Larma era asurzitoare. Scandările se intensificară. Pe Berg începu să-l doară capul. Avea picioarele înțepenite și statul în picioare îi provoca dureri.
Mai multe ovații… mai multe insulte.
Kein Hitler! Kein Krieg!
