corect?
— Așa este.
— Și dacă minte? Dacă și această secvență este adevărată ca și prima?
Laura rămase pe gânduri.
— Crezi că poliția a verificat ce a spus ea? insistă Marcus.
Laura dădu din cap că nu. Detectivul căruia îi fusese încredințat cazul, un tânăr pe nume Carl Braughter, cu care Laura vorbise de două ori de când Ted fusese internat la Lavender, părea că se concentrează mai mult la autorul faptelor, decât la cele întâmplate. Nu existau îndoieli că Ted îl bătuse pe Lynch până îl lăsase aproape fără suflare. Poliția îl găsise la locul faptei, cu veioza plină de sânge; amprentele lui se găseau peste tot. De ce s-ar fi gândit că secretara mințea într-o chestiune atât de puțin importantă?
— Ceea ce vreau să spun, zise Marcus, e că fiecare secvență din primul ciclu are un sâmbure de adevăr, ca și abțibildul care ne face să presupunem că Ted a văzut-o pe Nina în ziua aceea. Căci, de n-ar fi așa, de ce ar fi pomenit de ea? Nu îndeplinește nicio funcție, cel puțin nu una importantă. E diferit față de ceea ce s-a întâmplat cu prietenii din copilărie în casa lui Robichaud.
Laura nu se concentrase în mod special pe întâlnirea dintre Nina și Ted, ci la discuția de după, cu Lynch, iar acum înțelegea că făcuse o greșeală.
Marcus avea dreptate. De ce ar fi amestecat-o pe secretară, dacă în ziua aceea ea întârziase? Cu ce scop? Își aminti de ceea ce tatăl ei obișnuia să-i spună, un avid cititor de romane polițiste: când un amănunt pare să nu aibă
nicio importanță, concentrează-te asupra lui, pentru că sigur are o importanță majoră. Iar prezența Ninei părea să facă parte din acea categorie de amănunte.
— Conform relatărilor lui Ted, adăugă Marcus, el o eliberează când începe să vorbească cu Lynch, și chiar Lynch e cel care îi cere să nu anunțe poliția. De ce să nu ne gândim că aici începe delirul lui Ted?
Laura deveni nerăbdătoare așteptând să vadă care dintre cei doi întrezărea primul adevărul relevant. Cuvintele lui Marcus aveau sens. Se ridică parcă împinsă de un arc.
— Ce se întâmplă?
— Așteaptă-mă un pic, te rog.
Se întoarse în câteva minute, cu un dosar galben.
VP - 162
— E o copie a raportului întocmit de poliție, îi spuse Laura. I-am spus lui Braughter că poate fi util pentru tratament și mi l-a dat.
— Cam imprudent din partea lui.
— O femeie poate fi convingătoare, dacă situația o cere, spuse ea, scuturându-și podoaba capilară înainte de a se așeza. Deschise dosarul.
Adresa Ninei trebuie să fie pe aici pe undeva, împreună cu declarația ei.
Marcus o privi cu îndrăzneală, profitând de faptul că era concentrată
asupra dosarului. Laura se opri ca să se uite la niște poze făcute în biroul lui Lynch: vederi generale, un cadru mic al corpului întins pe podea, veioza de bronz cu care avocatul fusese lovit, rana de la cap, loviturile de la nivelul feței… Erau niște fotocopii, așa că în ceea ce privește calitatea, lăsau de dorit.
Una dintre ele îi captă atenția Laurei și aceasta o privi cu băgare de seamă.
Marcus se aplecă să se uite și el, dar nu văzu nimic special. Era cea făcută în sala de așteptare unde se afla biroul Ninei.
— Aici, spuse Laura, arătând spre unul dintre colțurile biroului.
Era cutia de carton Dunkin Donuts.
— Sunt gogoșile pe care le luase Nina în ziua aceea, spuse Laura, chiar i-a oferit una lui Ted.
— Desigur! Un alt amănunt aparte care ar fi trebuit să ne atragă atenția!
Asta demonstrează că Nina s-a întâlnit cu Ted! Și sigur se afla acolo când a apărut Lynch.
Laura se ridică din nou, de data asta vizibil impacientată.
— Nu pot să cred! Cum e posibil să nu fi spus nimic?
— Bine, dacă lucrurile au decurs cum bănuim noi, Ted nu-l bătuse pe Lynch când Nina a plecat de-acolo, doar era vorba de o discuție personală
între doi prieteni.
— Dar avea o armă!
— Și Lynch a rugat-o să nu anunțe poliția, e foarte probabil ca ea să-i fi respectat rugămintea. Iar în ziua următoare, când poliția a anunțat-o că șeful ei e în comă și că îl prinseseră pe făptaș, s-a gândit că nu avea rost să spună
că ea se aflase acolo. Ea ce-a declarat?
— Că se învoise ca să-și rezolve niște chestiuni personale. Mă îndoiesc ca Braughter să fi verificat acest detaliu. Laura căută prin restul paginilor. Uite, aici spune că avea programare la oftalmolog. Am adresa și numărul ei de telefon. Mâine voi merge să-i fac o vizită, înainte de a ajunge la spital.
— Vrei să te însoțesc?
— Nu e nevoie. Laura se așeză, mai aproape de Marcus. Îți dai seama ce poate să însemne asta? Dacă Nina ar fi auzit o parte din discuție… din discuția reală, atunci ne-am putea da seama de ce Ted l-a bătut pe Lynch în halul ăla. Ești un geniu, Marcus!
VP - 163
