- “Cine conduce Omenirea? Muzica şi Parfumul!”. Cap-Verde, mai puţin răzvrătit, căci electricitatea nu îngăduie niciun fel de dezordine, cerea prin toate megafoanele, la răspântiile etajelor, la încrucişarea ascensoare lor, în sălile mari ale Generatorilor: “Energia creează Dreptul!”... “Vrem Congresul Oraşelor!”... “Trăiască Forţa!”...
Comitetul politic fu convocat de urgenţă. Nu răspunse la semnalizarea Preşedinţiei decât doctorul Harwester.
— Numai dumneata, doctore? Îl întâmpină Olivia, de mult mâhnită de absenţa celorlalţi. Şi dumneata care nici măcar nu te ocupi de politică!...
— Mă interesează totuşi, nu-ţi închipui cât de mult.
această ultimă zvârcolire a moluştelor umane, domnişoară
Olivia!... zise doctorul şi râse fericit, scuturându-şi pântecele puhav. Sunt curios să văd ce idealuri vor mai iscodi în ajunul morţii lor aceste ventuze, stele şi bureţi de mare!...
În biroul în care avusese loc ultimul consiliu al Comitetului, Olivia, în rochia scurtă galbenă, cu mânecile până la cotul ale cărui gropiţe erau parcă în mişcare, se preumbla disperată, descumpănită de această dezinteresare şi absenţă ale şefilor de Oraşe. Să pună, oare, pe Wann să
semnalizeze încă o dată şi apoi încă o dată, mereu - până
când domnii ingineri vor binevoi să se supună convocării din Hawaii?... Era ridicol!... Să se ducă însăşi la Whitt, la Santio, la Filister, la Xavier, să-i roage cu glas umil: “Fiţi atât de buni şi veniţi până la mine. Sunt Preşedintă, mi se pare!...
Provizorie, dar tot Preşedintă! Am să vă comunic lucruri de cea mai mare importanţă, întâmplări cât se poate de grave!...
Veniţi?”. Ce comedie!...
Sonia, prietena, şedea în scaunul prezidenţial, cu mâinile lungi întinse peste birou, ca în clipa de odihnă care premergea sau urma dansului. Chipul ei alb, senin şi rece nu mai urmărea, ca o lună, trupul oacheş al Oliviei. După o tăcere penibilă, în care se auzi doar respiraţia ca prin bronhii veştejite, astmatică, a doctorului Harwester, Sonia propuse:
— Olivia, ce-ar fi să-l aduci pe Iran din Mariana aici, în Hawaii, la Preşedinţie? L-am cercetat şi experimentat cu de-amănuntul atunci când mi-a arătat atelierele, puţurile şi
Craterul. Cred că ar fi mai energic decât semnalizatorul Wann... Iran e un marian viguros şi credincios.
Olivia răspunse enervată: — Rămâne de văzut dacă ar voi Xavier să-l lase pe Iran sau dacă Iran ar primi să se mute în Hawaii. — O!... Dacă vorbesc eu cu Iran!... zise Sonia, încredinţată.
Olivia îşi privi cu uimire prietena, căutând să ghicească
ceva. În seninătatea ochilor mari, albaştri ai Soniei nu sclipea decât aceeaşi seninătate de gheaţă. Dar grija Oraşelor răzvrătite o cuprinse pe Olivia din nou. Mai dădu fuga o dată
până la uşă, să semnalizeze, apoi se-ntoarse. Şi, în această
împrejure cumplită, din care nu ştia cum să scape, făcu deodată ceea ce fac toate fetele naive: plânse.
Sonia, în tăcere, o privi îndelung, ca un spectacol plăcut.
Gândi: “E mariană”. Apoi zise încet:
— Toţi marianii plâng. Şi Iran plângea...
Doctorul Harwester, în faţa acestei copilării disperate, nu se putu reţine şi, apropiindu-se, dezmierdă zulufii negri, clătinaţi de plâns, ai Oliviei.
— Nu plânge pentru idei politice, domnişoară Preşedintă!
izbucni el. Crede-mă că sunt ochi întristaţi degeaba!... Vrei să mă duc eu la membrii Comitetului? Le trag o săpuneală, să mă pomenească!... Ce, se joacă de-a viitorii Preşedinţi? Nu mai răspund la semnalizarea fiicei lui Pi?... Le arăt eu lor!...
Le trec o fiolă pe la nas de-i adorm ca pe nişte curcani!...
Curcanii, domnişoară Olivia, erau nişte galinacee care se mâniau - şi înainte de a-i tăia, oamenii îi îmbătau cu rom.
Şi, făcând un semn prietenos cu mânuţa albă ca un evantai minuscul celor două prietene, plecă repede.
Doctorul Harwester vizită într-adevăr într-o singură oră,
transportat în cabina prezidenţială, pe şefii celor patru Oraşe de pe linia Ecuatorului. Inginerul Whitt îl primi fără să se ridice de la masa de lucru şi fără să înalţe ochii de pe şirul de eprubete intercalate unor mici baterii.
— Doctore Harwester, îi zise la urmă cu glas iritat, ce să
caut eu la Preşedinţie cu mâinile goale?... Mai am de lucru.
Lampa Pi nu funcţionează încă. Şi nici nu ştiu de câtă vreme mai am nevoie: de un ceas sau de un veac. Nu mă mai chemaţi!
Apoi, cu glasul de-a dreptul furios, întorcând capul:
— Lucia, deşurubează şi sparge becurile de la semnalizatori!...
Pe Santio din Cap-Verde doctorul nici nu-l găsi în biroul de comandă al Generatorilor. I se spuse că e sus, la ultimul etaj, la acumulatorii de mare rezervă. Se urcă după el. Îl găsi între uriaşe magazii de acid sulfuric, în care gemeau plăci de plumb paralele, de mărimea unor pereţi. Dârdâind de frig, doctorul Harwester îl întrebă de ce nu vine la Preşedinţie, dar în loc de răspuns auzi altă întrebare:
— Doctore Harwester, de ce nu mutaţi delicvenţii din Hawaii cu două etaje mai jos?... Au să-ngheţe! S-a făcut mai frig, mult mai frig...
