— Pentru a zbura în stele nu se cere nici o forţă electrică

şi niciun om. Un avion mic de aluminiu şi rachetele de propulsie. Atât.

Whitt întrebă:

— C-un avion de aluminiu se poate mântui Omenirea?

— Omenirea nu, dar un bărbat şi o femeie, poate. Ceea ce e totuna, mi se pare.

Whitt privi ironic:

— Şi crezi că are vreo însemnătate pentru Omenirea ameninţată de moarte aventura aeriană a doi inşi?...

Inginerul Xavier tăcu.

Ceilalţi făcură o mişcare de nerăbdare. Inginerul Xavier îşi bătea oare joc de întregul Comitet politic?

În ochii Oliviei se iviră, dureroase, două lacrimi care se topiră încet în lumina neagră a privirilor. Cu glasul ei aproape băieţesc, zise cât putu mai liniştită:

— Deci nu avem înaintea noastră decât două propuneri.

Toţi oamenii, toate forţele electrice şi motrice vor sta, cu începere din acest ceas, sub ordinele inginerului Whitt.

Şi, întorcând privirile către Xavier, adăugă:

— Iar dumneata, inginer Xavier, construieşte-ţi avionul de aluminiu, rachetele de propulsie şi vesteşte-ne ziua când eşti hotărât să părăseşti Pământul.

Xavier se împotrivi:

— Eu?... O!... Nu!... N-am spus niciodată că sunt hotărât să părăsesc Pământul. Am exprimat o idee posibilă.

Atât.

Olivia nu se putu opri să nu-i răspundă:

— Dar dacă nu zbori dumneata, atunci...

— Nu mai zboară nimeni?... De ce?... E o încercare. Cel puţin tot atât de îndrăzneaţă ca a inginerului Whitt, deşi mai puţin costisitoare. Cineva tot va trebui să zboare!

Olivia rămase o clipă descumpănită. Whitt simţi nevoia să fie generos:

— Ideea inginerului Xavier, zise el, nu trebuie părăsită.

Cu atât mai mult cu cât nu împiedică prea mult construcţia întâiului Oraş subteran. Mariana e în stare încă să

construiască repede un avion.

— Mulţumesc, răspunse Xavier şoptit.

Olivia, îndurerată până în adâncul fiinţei ei de această

nepăsare a lui Xavier, abia mai avu puterea să vorbească:

— Inginer Santio, cel puţin în serile de balet, îngăduie ca Teatrul să fie mai bine luminat. Cu începere de mâine seară

voi dansa iar. Inginer Filister, fiind cel mai în vârstă dintre noi, vei lua toate măsurile pentru organizarea congresului Oraşelor pentru alegerea unui Preşedinte activ.

Sună.

În uşă se ivi translatorul.

— Wann!... Semnalizează că Olivia, fiica lui Pi, şi-a depus puterile în mâna Comitetului politic, iar inginer Filister din Ceylan va convoca în curând congresul Oraşelor pentru alegerea noului Preşedinte.

Şi repede, în salturi scurte, ca un vechi dans trist, se îndreptă spre uşa care da în apartamentele ei.

Plângând în hohote, Olivia căzu în braţele Soniei, care o aştepta iubitoare, dezmierdătoare, înapoia uşii.

ŞARPELE ALB

Vestea că se va aduna congresul spre a alege un nou Preşedinte, dar mai cu seamă spaima de întuneric şi moarte care îi cuprinsese pe toţi oamenii deodată puseră capăt răzvrătirii. În faţa nopţii eterne, ameninţătoare, Oraşele simţiră că sunt într-adevăr egale.

Întâiul oraş care se întunecă în brâul luminos din jurul Pământului fu Cap-Verde, cuburile cu maşini electrice.

Inginerul Santio spuse oamenilor lui că cei care trebuie, din nobleţe, să renunţe întâi la lumină sunt cei care-o zămislesc. Generatorii pot funcţiona şi în întuneric, iar acumulatorii cu rezerve electrice în bezne îşi păstrează

plumbul nealterat tot atât de bine. Câte-un bec minuscul, asemenea unui nasture de sidef în încheieturile maşinilor şi la tabloul de distribuţie, era de-ajuns.

Hawaii, Capitala cu servicii de administraţie centrală, cu laboratoare de cercetări ştiinţifice, cu manifestaţii de artă, nu putea renunţa uşor la niciun watt. Scăderea luminii cu cinci, apoi cu şapte grade, locuitorii Capitalei au primit-o cu tristeţe. Spectacolele s-au întrerupt aproape cu desăvârşire.

Pentru o sală publică bine luminată o singură oră, Santio din Cap-Verde cerea în schimb întuneric deplin 24 de ore.

Mai mult spirit de înţelegere arătară locuitorii din Ceylan, care încercară - fără prea mari rezultate - un sistem de luminatoare prin spargerea peretelui de gheaţă de la

suprafaţă. Dar energia mecanică cheltuită — căci blocurile sparte şi înlăturate se refăceau în timp scurt - fu socotită

prea mare pentru lumina, difuzată sărac, a văzduhului.

În Mariana nu se făcuse niciodată prea mare risipă de electricitate, focul nevăzut al Craterului iluminând ca o trombă roşie - şi mai puternică acum în întunericul care căzuse - tot centrul Oraşului. În afară de birourile de comandă din vârful piramidei, nu mai ardea în Mariana nicăieri niciun bec electric.

La congres luară parte delegaţi din toate Oraşele — şi toţi locuitorii din Hawaii. În unanimitate fu ales Preşedinte inginerul Whitt, dar el refuză onoarea, până la inaugurarea întâiului Oraş subteran. Cu acest prilej, declară că într-un an Capitala se va muta sub Pământ. În anul al doilea vor intra sub Pământ celelalte două Oraşe şi în anul al treilea, marianii. Inginerul Whitt fu aclamat frenetic. Fiica lui Pi dansă cu baletul ei dansul Şarpelui - şi la sfârşit îndoi un genunchi şi salută cu mâna întinsă de pe scenă pe viitorul ei soţ şi Preşedinte.

Xavier, care votase la congres pentru Whitt, primi a doua zi în Mariana vizita Oliviei.