Numai Filister din Ceylan, deschis ca totdeauna şi cordial, mărturisi doctorului Harwester că nu-n-ţelege rostul întrunirii Comitetului politic, câtă vreme gazul 8 n-a fost încă

descoperit. Dar dacă Olivia ţine neapărat să-şi exercite funcţiile şi să se joace de-a Preşedinta... E la dispoziţia copilăriei ei oricând.

Pe Xavier doctorul Harwester nici nu izbuti să-l vadă.

Iran avu neobrăzarea să răspundă la întrebarea: »Unde e

domnul inginer-şef?” cu această minciună: »E plecat în vis.

Doarme”.

Doctorul Harwester nu se mai întoarse la Preşedinţie.

Coborî de-a dreptul în bazinul cu reflectoare.

Semnalizatorul Warm din Hawaii primi ordin să

vestească o nouă convocare pentru a doua zi, la ora 23 (după

spectacolul din Hawaii), cu următorul adaos: “Domnişoara Olivia depune puterile prezidenţiale”.

Au răspuns toate Oraşele.

Câteva clipe înainte de deschiderea şedinţei. Olivia asculta în odaia ei tânguirea indignată a Soniei. care fusese nevoită să danseze la Teatru mai mult pe-ntuneric:

— Nu ni se mai dă, oare, nici lumină, Olivia?... Doctorul Harwester năvăli brusc în odaia Oliviei, anunţând cu un râs rostogolit ca un cataclism că au sosit toţi membrii Comitetului politic - şi aşteaptă.

Intrând în sala prezidenţială, Olivia salută c-o uşoară

înclinare a capului. Tăcerea neobişnuită din jur îngheţă

inima fetei. Nu se aşeză în fotoliu, ci, oprindu-se alături de birou, zise hotărâtă, cu glas aproape liniştit:

— Depun din această secundă puterile tatălui meu în mâinile dumneavoastră. Eu mă retrag. Nu mă simt destul de tare să păstrez liniştea în Oraşe - şi nu sunt în stare să ucid pe nimeni din niciun Oraş. Până la alegerea noului Preşedinte, nu mi se va lua cred în nume de rău dacă-mi voi împlini iar îndatoririle la Teatru şi la Şcoala de dans.

Inginerul Whitt, vădit enervat, zise gesticulând:

— Nu înţeleg ce rost are toată această zarvă a Oraşelor!

Nu-nţeleg bine, domnişoară Olivia, de ce ai primit şi de ce părăseşti acum locul Preşedintelui?... Mărturisesc că-n unele

ceasuri mi se pare că sunt luat de toţi în bătaie de joc!... Nu, n-am aflat gazul 8! Nu l-am aflat! Cred de altfel că nici nu există. Noi nu cunoaştem încă structura elementară a atomului şi coeficienţii de atracţie ai electronilor şi avem pretenţia să dezmembrăm elementele constitutive ale materiei şi să vărsăm electricitatea care o încheagă într-un borcan de acid sulfuric. E posibil?... Nu, eu nu pot duce la capăt lampa Pi, pentru că mi se pare prematură. Această

încercare a fostului Preşedinte se isprăveşte tocmai acolo de unde ar fi trebuit să înceapă. Am voit să trec de stadiul structurii atomului şi s-o nimeresc orbeşte. De vreme ce electronii până-n conul 8 mi se prezintă dezlânaţi, am încercat să le tai legăturile printr-o dezechilibrare a forţei lor de atracţie. Am trecut prin filamentul conului 8 curente electrice foarte slabe. Rezultat: electronii se readună în jurul nucleului din care îi depărtase, prin şapte conuri, metoda lui Pi. Am trecut un curent slab negativ. Rezultat: electronii rămân fixaţi în poziţie şi nu mai pot fi clintiţi, cu niciun fel de curent, de orice intensitate, nici înainte, nici înapoi. Se materializează definitiv într-o constelaţie rigidă: atomul rămâne înţepenit. Am trecut un curent slab pozitiv. Rezultat: identic cu experienţa curentului negativ. Consecinţă: Am lăsat deoparte lampa Pi şi cercetez funcţiile structurale ale atomului.

Inginerul Whitt făcu doi paşi înainte şi puse pe birou lampa cu opt conuri. Apoi cercetă cu atenţie feţele celor din jur. Şi, cum tăcerea nu fu turburată de niciun cuvânt, de nici o exclamaţie, iar pe obrajii celor de faţă nu se ivi nici o mirare, inginerul Whitt urmă:

— Astfel problema gazului 8 mi se pare nu numai o

preocupare de alchimist, dar de-a dreptul neactuală! Căci dacă...

În aceeaşi clipă, globurile mari şi coloanele de lumină

din cele patru colţuri ale încăperii îşi scăzuseră brusc lumina.

Toţi ridicară privirile spre plafon, a cărui lumină difuză

era mai simţitoare la variaţiile mici - şi aşteptară o revenire la tăria de la început. Dar lumina nu-şi reveni. După câteva secunde, ea mai scăzu cu un grad, apoi cu cinci grade deodată.

Semiîntuneric nemişcat.

Olivia sună pe Wann, care se ivi în uşă spre a primi ordine. Dar inginerul Santio interveni:

— Domnişoară Olivia, nu e nevoie de nici o semnalizare la Cap-Verde.

Şi-i făcu semn lui Wann, care se retrase. Apoi Santio urmă:

— La Cap-Verde lucrează acum numai doi Generatori. Al treilea s-a oprit.

Şi, după o pauză în care se auzi numai răsuflarea astmatică a doctorului Harwester, inginerul Santio lămuri:

— Am interzis să se mai facă de azi înainte legătura cu acumulatorii de rezervă la slăbirea vreunui Generator.

Trebuie să fim economi. Am mutat acumulatorii la fund, în cubul de bază din dreapta. Apele îngheaţă. Au îngheţat până

la cincizeci de mile în sus şi în jos de linia Ecuatorului, pe care ne aflăm, înaintăm în lunile de iarnă. S-ar putea să-ngheţe toată linia. Va trebui să ne mulţumim până-n vară, la dezgheţ - dacă vom mai avea dezgheţ - numai cu forţa acumulatorilor. Valurile nu mai pot mişca trei Generatori.

Am concentrat toată forţa apelor asupra ultimilor doi şi s-ar

putea s-o concentrez în curând numai la unul şi apoi la nici unul. Lumina a scăzut cu şapte grade. O lumină la care se vede încă destul de bine. Se va vedea mai puţin bine când vom recurge la acumulatori, pe care de asemenea va trebui să-i folosim în porţii mici. Aceasta e situaţia. Aş fi voit s-o ştiu numai eu, cât mai multă vreme. Dar mă văd silit să

vorbesc. Vă rog să mă iertaţi.

Doctorul Harwester, după o clipă de panică, trădată prin încordarea liniilor feţei şi înmărmurirea privirii lui drept în ochii inginerului care vorbise, izbucni:

— Admirabil!... Vom deveni de-aci înainte crustacee de grote!... La asta nu mă gândisem! Ce ne mai trebuie vederea?... În Oraşele noastre de cristal putem circula, ca-n tuburi, fără ochi. Ne vom simţi de la distanţă cu auzul şi mirosul, ne vom vedea numai din apropiere. Şi, nemaiavând siguranţa umbletului deloc, ne vom târî pe brânci ca broaştele ţestoase. Ha-ha-ha-ha!...

Inginerul Xavier se apropie încet, gânditor şi, luând lampa cu opt conuri, o privi cu luare-aminte. Apoi zise Oliviei:

— Domnişoară, sunt cu totul de altă părere decât colegul Whitt. Desăvârşirea lămpii de descompunere a atomilor mi se pare că e o problemă foarte actuală!