“Nu, marianii nu vor mai veni. Lor nu le-a fost îngăduit să vină!...”

Aruncând o privire încruntată în jur, fără a mai rosti cuvântarea cuvenită în faţa celor trei alaiuri carnavaleşti care aşteptau cu ochi mari spre estrada din faţa Palatului, Xavier coborî şi plecă repede, urmărit parcă de o batjocură.

Ca un semn şi în hohot de râs neauzit, rămase singur pe estradă barosul.

MOARTEA ORAŞELOR

În acest timp, Olivia, în palatul prezidenţial din Hawaii, ar fi voit să-l înduplece pe inginerul Whitt să nu distrugă

Oraşele. Tăcuţi, în biroul fostului Preşedinte Pi, doctorul Harwester, Santio şi Lucia, acum directoare a laboratoarelor fizico-chimice în locul lui Whitt, ocupat cu Formosa, nu cutezau nici să sprijine gândul Oliviei, nici să-l înlăture.

— Ce câştigăm, inginer Whitt, dacă spargem cristalul Oraşelor şi, în locul unde au trăit oamenii atâtea mii de ani, nu va mai fi nimic, nimic - poate numai câteva cioburi în fundul mării, în nisip? Din viaţa de pe scoarţa Pământului, strămoşii noştri abia au putut lua cu ei în mare câteva fosile şi imaginile în ghips ale Oraşelor terestre. Ele se găsesc în Muzeu. Muzeul Terestru a fost mutat în Formosa?...

În locul lui Whitt, răspunse Lucia:

— Da, domnişoară, în parte. Am păstrat ce a fost mai interesant.

— Dar totul e interesant, domnişoară Lucia!

— Ce a fost mai interesant în Muzeul Terestru se află în sala istorică din Palatul Prezidenţial împreună cu primele elemente ale Muzeului Maritim, pe care le-am colecţionat în ultimul timp: ascensoare mărunte. Generatori în miniatură, o secţie a laboratorului alimentar din Ceylan, mumiile Preşedinţilor, ale savanţilor-eroi, ultima a inginerului Manido, câteva răni şi simptome de maladii marine imitate în ceară

după indicaţiile doctorului Harwester şi...

— Şi mumia mea, dacă veţi binevoi s-o primiţi, domnişoară Olivia! zise cu voce groasă şi cu chipul neobişnuit de serios doctorul Harwester. Eu n-am ce căuta în

Formosa. Bolnavii mei erau bolnavii Oraşelor submarine. La oameni subterani nu mă pricep şi, mărturisesc, nici nu-i iubesc. Eu rămân aici.

Şi, întorcându-se către inginerul Whitt, adăugă liniştit, ca un lucru firesc:

— Mă vei găsi în sala circulară. Dacă bineînţeles îţi va face plăcere să mă mai vezi înainte de a...

Şi fără a mai sfârşi fraza, fără a-şi mai lua de la cineva rămas-bun, ca şi cum şi-ar fi adus deodată aminte că e aşteptat de mult undeva, doctorul Harwester, cu pântecele mare înainte, plecă repede. De data aceasta fără să mai râdă.

O tăcere grea căzu între cei de faţă.

— Nu-l vom mai vedea? Nu-i vom mai auzi râsul niciodată? şopti Olivia.

Nu plânse, dar chipul oacheş al fetei păli deodată, în ochii ei negri sticli scurt o spaimă.

Enervat, inginerul Whitt zise, cu gest de politeţe, dar cu vădit sarcasm, făcând cu privirea şi mişcarea mâinii ocolul tuturor:

— Mă rog, mai doreşte cineva să se sinucidă?... Ca să

fim lămuriţi...

Santio nu ţinu seamă de ironia inginerului Whitt şi, strecurând o privire oblică spre el, întrebă:

— Ar putea cineva să-mi ţină locul în Mariana?... Olivia murmură cu buzele reci:

— Şi tu, Santio?...

— Aşa cum au decurs evenimentele, urmă Santio, nu cred că mai pot fi de vreun folos. Nu acuz pe nimeni. Poate pe mine, că n-am făcut nimic de capul meu. Ar fi trebuit să

refuz, de la sinuciderea lui Manido, orice watt care n-ar fi

mers la o cercetare de noi izvoare de energie. Nouăzeci la sută din producţia electrică a valurilor din urmă ar fi trebuit s-o înmagazinez în acumulatoare, de-ar fi rămas înţepenite toate ascensoarele, de s-ar fi stins toate luminile Oraşelor.

Formosa nu trebuia construită înainte ca burghiele să fi dat de focul din centrul Pământului care ar fi menţinut Generatorii în funcţiune.

Respiră adânc şi după o clipă întrebă iar, de data aceasta cu glas mai puţin sigur:

— Ar putea cineva să-mi ţină locul în Mariana?

Olivia zise repede, cu vocea ei de alto, parcă şi mai joasă:

— De ce, Santio?... Rămâi unde eşti! Nu-l părăsi pe inginerul Whitt, nu ne părăsi înainte de...

Santio răspunse:

— Nu mai pot fi nimănui de niciun folos, domnişoară

Olivia. De fapt, oricine îmi poate ţine locul în Mariana.

Distribuirea forţei electrice din ultimele acumulatoare n-are nevoie de prezenţa mea. Eu am fost numit în locul lui Manido nu pentru a distribui, ci pentru a produce forţă electrică.

Ceea ce este acum dincolo de puterile mele.

Privi o clipă în jos, apoi urmă:

— Am încercat şi eu să găsesc gazul 8 pentru invenţia Pi.

N-am spus nimănui. Dar n-am izbutit. De vreme ce nu pot produce în nici un fel electricitate, nu văd de ce-aş mai fi şeful producţiei electrice? “Şeful consumului electric” e o situaţie şi un titlu care nu-mi convin. Vă rog să mă credeţi!...

Inginerul Whitt zise cu blândeţe, aruncând totuşi asupra lui Santio o privire aspră:

— Eşti liber, Santio, să-ţi iei titulatura care-ţi place. Dar cred că nimeni dintre noi, care avem sau am avut un loc de

răspundere în viaţa oamenilor, nu trebuie să descurajeze energia de care Omenirea a dat încă dovadă în ultimul timp.

Îmi pare destul de rău că pesimismul lui Xavier se arată atât de molipsitor, ş1 pilda mizantropiei lui găseşte imitatori.