doctorul Harwester în Hawaii şi Santio în Cap-Verde. N-ar fi, oare, mai bine să vorbească altcineva cu el? Cineva care ar fi în stare să-l convingă... să-l înduplece...

Iran avea dreptate. De aceea se şi ferise Whitt să

vorbească de-a dreptul cu Xavier: om în afara realităţii... Nu.

Xavier nu va primi să se mute în Formosa niciodată!...

Lucia interveni:

— O! Whitt... Vrei să mă duc eu la Xavier?...

— Ar fi nefolositor...

— Sau Olivia, cuteză Lucia. Whitt cugetă o clipă, apoi zise:

— Da. Olivia. Ea îl va putea face să vorbească deschis, să ia o hotărâre pe faţă. Cel puţin vom avea conştiinţa împăcată. Trebuie, din partea noastră, să facem tot ce ne stă

în putinţă ca să nu-l pierdem. Poţi pleca, Iran... Peste un minut cineva de aici, de la noi, va fi sus la Xavier.

Şi, întinzând mâna mică, apăsă clanţa şi deschise uşa.

“Sunt scăpat!”, gândi Iran. Ridicând capul, respiră aer pe-ncetul, să nu se bage de seamă, şi adânc, să se întremeze.

Pendula din fruntea Portalului sună ora jumătate. Iran plecă repede.

Inginerul Whitt, în biroul lui, şopti privind lung orologiul din perete:

— Peste o jumătate de oră, Omenirea intră în era nouă

definitiv. Epoca submarină s-a încheiat.

Lucia şopti:

— Începe epoca Whitt.

Şi se apropie de el, surâzând fericită.

Filister, cu capul albăstrui iluminat deodată, vorbi parcă

fără voie:

— Nu ştiu de ce mi se pare că eu nu voi mai trăi mult...

Îmi daţi voie să inaugurez era cea nouă cu un “complex”

olfactiv?...

Ceva reconfortant: esenţe pure de fructe terestre, ca un vis cu Soare.

Şi, fără a mai aştepta răspunsul, se depărta repede.

Când se aprinse becul de lumină roşie, Xavier crezu că

Iran venise ca de obicei să-i raporteze că echipele de lucru ale marianilor s-au înapoiat, că de la ora 24 Mariana intră în repaus şi pornesc spre subteranele Formosei hawaiienii sau ceylanii sau cap-verzii... Ce-l mai interesa?... Dar deschise.

Era Olivia.

— O! Xavier, dacă ai şti ce se pregăteşte! E îngrozitor!

Whitt vrea să distrugă şi Mariana!

— E în dreptul lui.

— Nu, nu mai pot, Xavier! Nu mai vreau să văd şi să

aud nimic!... O! De ce mi-a fost hărăzit să mai apuc să

trăiesc aceste zile?... Şi tot eu am fost silită să viu să te vestesc şi să te rog să...

— De ce ar fi Mariana mai norocoasă decât celelalte Oraşe?...

— Mariana va fi înecată cu toţi marianii! Whitt nu vrea ca oamenii lui să mai trăiască la un loc cu marianii. Îi urăşte, Xavier! Îi urăşte!...

— E convingerea lui, Olivia.

Şi ca să scurteze această jale femeiască, zise scurt:

— Eu rămân aici.

Apoi, privind în altă parte, enervat:

— De altfel, lucrul n-are nici o importanţă.

— Peste o jumătate de oră, Mariana va fi înecată!

Trebuie să vii, Xavier! Nu mai am încredere în nimeni, nici în Whitt, nici în mine... Trebuie să vii, Xavier!

Şi Olivia izbucni în plâns.

Xavier o lăsă câteva clipe, apoi zise cu blândeţe:

— Olivia, du-te înapoi, acolo unde ţi-e locul. Whitt ştie ce face. El va crea o lume nouă pentru oamenii pe care-i socoate demni de sforţările geniului lui, o lume mai frumoasă

pentru dumneata. Spune-le acolo, în Formosa, că nici n-ai izbutit să dai ochii cu mine, că nu vreau să mai primesc pe nimeni - şi fii sigură că te vor crede. Ei ştiu că nu mai exist de mult. Du-te.