Timpul însă trecea.
Minutele i se păreau fără sfârşit lui Jack, care nu avea răbdarea încăpăţânată a indigenilor la pândă şi nu ştia nici cum pândesc „oamenii arborilor” zile întregi o pradă, fără a
—— 69 ——
face cea mai mică mişcare.
Neliniştea naturalistului creştea. Se întreba de ce Hock, piticul vrăjitor, zăbovea astfel în peştera aceea care părea că se afundă fără capăt în munte.
Alfuruşii nu se iveau. Jack se temea ca Elsa să nu fi fost dusă cine ştie cât de departe, căci nu mai găsiseră nicio urmă nouă a fetei.
Pentru a suta oară el ridică capul, când observă ceva care bătea la ochi pe nisipul negru al încăperii. Era un colier de perle pe care Elsa îl purta de obicei în jurul gâtului. De data aceasta nu mai încăpea nicio îndoială.
Fiica doctorului Elias trecuse pe-acolo.
— Hock, şopti Jack, Hock, ai văzut asta, Hock?
O şuierătură poruncitoare îl făcu să înţeleagă că nu era locul şi momentul să vorbească, căci o lumină roşie luminase în clipa aceea fundul peşterii.
Un cortegiu hidos înainta la lumina unor torţe uriaşe de răşină care accentuau grozăvia unui tablou cu adevărat demoniac.
Vrăjitorii Alfuruşilor mergeau înaintea victimelor slujbei care urma să se ţie în faţa unui oribil idol de piatră roşie, ce întindea opt braţe însângerate, înarmate cu gheare în loc de mâini.
Idolul se ridica pe un bloc de cuarţ pus pe un fel de altar, peste o albie de piatră a cărei destinaţie sinistră Jack avea s-o afle în curând.
Toţi vrăjitorii, goi până la piele, erau acoperiţi de tatuaje înfricoşătoare şi de desene sângeroase.
Băteau cu putere în tobe împodobite cu cranii omeneşti şi produceau o simfonie foarte potrivită cu aspectul lor îngrozitor şi cu mişcările lor nebuneşti.
În spatele lor, Alfuruşii sălbateci, vopsiţi ca de vânătoare şi înarmaţi cu iataganul tăietor de capete, îi urmau legănându-se în cadenţa tobelor.
Dar nu Băutorii de sânge îl preocupau pe Jack Dickson, Ochii îi rămaseră aţintiţi asupra a două tinere temei care păşeau, sprijinite de patru vrăjitori, şi care păreau, şi una
—— 70 ——
şi cealaltă, că de-abia se ţin pe picioare şi că sunt gata să
leşine.
Prima era o chinezoaică, răpită probabil din vreo prăvălie de pe coastă. Cea dea doua însă era o fată albă.
Şi Jack recunoscu pe Elsa, pe jumătate goală şi cu părul desfăcut şi încâlcit ca o femeie care s-a zbătut multă vreme şi s-a împotrivit cu cea mai mare energie, până ce a fost învinsă şi s-a supus sorţii.
Ea părea supravegheată mai de aproape decât tovarăşa ei. Vrăjitorii o împingeau cu brutalitate. Ba chiar câteodată
o împungeau cu cuţitele lor ascuţite şi pregătite pentru suprimarea victimelor, căci Elsa scotea gemete care sfâşiau inima tânărului.
El şi luase la ochi carabina, când o mână îl opri.
Îl recunoscu pe piticul vrăjitor care-i făcea semn să mai aştepte.
Jack, înfrânându-şi nerăbdarea, îi urmă sfatul şi se ascunse din nou, gata însă să sară la cel mai mic semn.
La lumina unui foc mare pe care-l aprinseseră Alfurusii, el zări un bloc enorm de cuarţ, prevăzut cu inele de fier şi lanţuri şi pus peste un fel de piedestal care domina toată
întinderea cavernei.
Era stânca de tortură pe care vrăjitorii idolului sângeros îşi chinuiau victimele, tăindu-le gâtul cu încetul şi le strângeau sângele pe care apoi îl împărţeau credincioşilor acestei religii înfricoşate.
Jack îi văzu cum o puneau în lanţuri pe Elsa, care trebuia să rămână astfel o noapte în faţa idolului roşu.
Nenorocita, ca să fie chinuită şi mai grozav, trebuia să stea de faţă la schingiuirea şi asasinarea tovarăşei ei, înainte de a fi jertfită şi ca în acelaşi chip.
Fata chineză era aşa de istovită că se lăsă întinsă pe piatra altarului morţii, fără împotrivire şi fără să scoată
măcar un geamăt.
Era goală şi semăna cu o statuie de fildeş. Capul i se bălăbănea de-asupra albiei de piatră şi gâtul îi era expus cuţitelor călăilor ei, fără ca să poală să facă cea mai mică
—— 71 ——
încercare de-a se mântui de la această moarte fioroasă.
Vrăjitorii începură să cânte o rugăciune înfiorătoare, întretăiată de strigăte crunte şi întovărăşită de bubuitul tobelor.
Jack o privea pe Elsa, care nu-şi putea lua ochii înspăimântaţi de la piatra pe care zăcea tovarăşa ei.
În clipa aceasta tânărul zări pe faţa fermecătoare a tinerei fete o grimasă de groază, în timp ce un gemăt înăbuşit scăpa printre buzele chinezoaicei.
