— Ce mă întrebi pe mine? E târziu şi peste câteva ore trebuie s-o luăm din loc.
Au tăcut, în beznă, câteva minute. Patxo a reînceput să scoată
zgomotele alea care-l înnebuneau pe Joxe Mari. Brusc:
— Pentru moartea lui Jokin, statul va plăti cu mult sânge. O să le fac felul la atâţia, încât am să rămân în cărţile de istorie drept cel mai sângeros militant ETA.
— Ce naiba ai, taci odată!
— Prietenul meu merită cel puţin o sută de morţi. Am să ţin socoteala.
De fiecare dată când o să omor vreunul, am să trag o linie într-un caiet.
— Asta înseamnă să înţelegi lupta armată ca pe o problemă personală.
— Şi ce treabă ai tu, tâmpitule? Mai bine ai învăţa să respiri când dormi.
20 Inaki de Juana Chaos, fost membru al grupării teroriste ETA, capturat în 1987 şi condamnat la 18 ani de închisoare.
324
79. ATINGEREA MEDUZEI
Poate că vremea era mai rece decât crezuse Joxe Mari înainte de a pleca la drum, deşi n-a simţit până când nu au ajuns, el şi Patxo, aplecaţi pe bancheta din spate, cu faţa lipită de genunchi pentru a nu vedea, a nu şti, la casa unde îi aştepta şeful sau unul dintre şefi. Atunci când omul de legătură le-a zis că o să-i ducă la o întâlnire cu conducerea, amândoi au crezut că se vor întâlni cu Ternera21; dar cel care-i aştepta în casa aceea din Bordeaux, sau din împrejurimi, n-avea cum să ştie sigur, era Pakito22.
Dar care-i faza cu vremea rece? Păi, atunci când s-a aflat în faţa şefului, care afişa un zâmbet mort şi avea nişte ochi ca ai unui peşte când începe să se descompună, Joxe Mari a fost cuprins de un val de frig care l-a făcut să-şi zică: futu-i, ar fi trebuit să-mi iau puloverul. A fost ca atunci când mergi la supermarket, ajungi la zona cu produse congelate şi scăderea bruscă a temperaturii te ia prin surprindere. Pentru că ferestrele erau închise, Joxe Mari a avut impresia că frigul venea de la omul acela care, în ciuda condiţiei lui de şef, i-a primit cu vădită timiditate.
Sau poate că nu erau altceva decât închipuiri de-ale lui, stârnite de fascinaţia respectuoasă a începătorului faţă de acel veteran al luptei armate, căruia i se atribuia un trecut pe cât de întunecat, pe atât de sângeros. Se zicea despre el că îi omorâse pe Moreno Bergareche, pe Pertur, că ordonase executarea lui Yoyes şi a lui Ordizia şi fusese implicat în explozia de la sediul Gărzii Civile din Zaragoza, în care se aflau şi copii. A dat mâna cu Patxo. Pe mine m-a bătut pe spate, lăsându-mi senzaţia că
mă atinsese o meduză. Era binecuvântarea, intrarea definitivă în rândurile ETA. Şi zâmbetul împietrit, şi ochii de peşte, tulburi, se aflau tot acolo.
I-a invitat să se aşeze pe o canapea.
— Tu eşti cel care juca handbal?
Foarte isteţ. M-am gândit: i-au transmis informaţia, face pe cunoscătorul. Dar, se pare, şi asta spun şi alţii care au stat de vorbă cu el, că se purta aşa doar din dorinţa de a se face plăcut. Chiar le-a zis să dea 21 José Antonio Urrutikoetxea Bengoetxea, cunoscut ca Josu Ternera, unul dintre şefii grupării teroriste ETA.
22 Francisco Mujika Garmendia, cunoscut ca Pakito, unul dintre şefii grupării teroriste ETA.
325
Domnul să se simtă în largul lor făcând parte dintr-un comando operativ.
Minuţios, calculat, le-a arătat o hartă cu provincia Guipúzcoa. A trasat, cu arătătorul, un cerc pe hârtie.
— Asta e zona voastră. Aici faceţi ce vreţi. Poliţişti, Garda Civilă, ertzainas, orice vă iese în cale. Trebuie să lovim cu putere până când statul va accepta să negocieze cu noi.
Primul lucru pe care l-a observat Joxe Mari a fost că satul lui era în interiorul cercului trasat de Pakito, ceea ce nu i s-a părut nici bine, nici rău. Punctul principal de referinţă era râul Oria, de la Villabona în jos. Şi acesta avea să le fie şi numele: comando Oria, format din trei membri. Al treilea, Txopo, îi aştepta într-un apartament închiriat.
— În niciun caz să nu acţionaţi în Donostia. Nu vă băgaţi acolo. E zona altora. Dar în interiorul acestei zone – a arătat din nou pe hartă – voi sunteţi stăpâni. Aici puteţi să faceţi cât rău vreţi voi.
I-a dat fiecăruia câte un Browning, încărcătoare şi muniţie. Acte false, o pungă de plastic cu bani, iar la urmă o altă pungă, mai mare, cu explozibil, fitil detonator şi alte componente pentru confecţionarea bombelor.
— Vă stabiliţi singuri obiectivele în zona care vă corespunde, de acord?
Şi daţi bătaie. Să nu vă tremure mâna.
O problemă cu mugalaris, ce problemă?, habar n-am, i-a ţinut pe cei doi militanţi novici în casa unei familii franceze, pierdută într-un loc singuratic, unde se ajungea lăsând într-o parte şoseaua care duce de la Urrugne la Ascain. Şase zile de aşteptare de care au profitat pentru a cutreiera munţii. Nu le zisese nimeni că nu au voie să se plimbe. Într-o după-amiază, au încercat pistoalele, urmând astfel sfaturile primite la cursul de formare, unde instructorul le spusese că e bine să se asigure de buna funcţionare a armelor înainte de a porni la acţiune. Aşa că au urcat pe o potecă până într-un loc retras, cu mulţi copaci şi, pe rând, în timp ce unul stătea de pază, celălalt se distra trăgând câteva focuri.
Într-o noapte, au avut o surpriză neplăcută. Joxe Mari, vrând-nevrând, se obişnuise cât de cât cu respiraţia şuierătoare a colegului său. Totuşi, uneori îi era imposibil să mai suporte şi îi venea să se ducă la el şi să-i spargă nasul cu o lovitură de pumn.
Nereuşind să adoarmă, a aprins lumina. Ora era cât era. Şi atunci le-a văzut. Ieşeau de sub un tablou care atârna pe perete, deasupra patului său. Ce? Gângănii. Gângănii cu burţile negre, mişcându-se în toate
326
direcţiile, nici repede, nici încet. A strivit una la nimereală, ceva mai mare decât celelalte. Când a luat degetul de pe perete, a văzut pata de sânge.
Măiculiţă Doamne: ploşniţe! L-a trezit pe Patxo şi au omorât la ele mai bine de un ceas.
— Comandoul Oria în acţiune.
— Auzi, Patxo, dacă ai nevoie de un pseudonim, am unul perfect pentru tine: Tăntălău.
Joxe Mari îşi dădea seama: nopţile prost dormite îl înăcriseră. Se enerva din orice. Devenise certăreţ, nerăbdător, cârtitor. A avut o ceartă
în limba bască, el nu vorbea nicio iotă de franceză, cu stăpâna casei, din cauza mâncării. A calificat-o ţipând, agresiv, ca fiind o mizerie. Puţină, searbădă, gătită de mântuială. Seara, când s-a întors de la muncă, soţul femeii a ameninţat că-i dă afară din casă.
Noaptea, închis în cameră împreună cu Patxo, şi-a amintit cu nostalgie de mâncărurile gătite de maică-sa.
