— Grevă? Din câte ştiu eu, nu. Apoi, către Xabier, care apăruse într-un halat de baie alb: Tu ai auzit ceva de vreo grevă?
— Nu.
— Păi, angajaţii tatălui tău nu au venit astăzi la muncă.
Txato a confirmat. Tatăl şi fiul s-au îmbrăţişat, Xabier mirosea a apă de
181
colonie, şi a zis pe un ton glumeţ:
— Am operaţie în după-amiaza asta. Să sperăm, pentru sănătatea pacientului, că niciun grevist n-o să dea buzna în sala de operaţie.
Tatăl lui n-a gustat gluma. Dimpotrivă, s-a încruntat, l-a privit cu severitate, a tăcut înciudat.
— Ce e, aita?
— Nimic.
Aránzazu, intuiţie feminină, le-a zis că o să-i lase singuri ca să poată
discuta liniştiţi. Să-i acorde doar cinci minute, cât să se îmbrace. Xabier a scos printre buze un dar stupid, ca un fir de salivă:
— Dar…
Txato i-a propus / l-a rugat pe Xabier să se întâlnească în barul de la colţ, acolo unde el o să-l aştepte. În bar nu au avut parte de intimitate, erau prea multe urechi şi, în plus, Xabier nu voia nimic de băut. Aşa că s-au plimbat pe străzile din jur. Tot umblând după o zonă verde şi liniştită, au ajuns la promenada Árbol de Gernika şi, din vorbă în vorbă, au străbătut-o până la podul María Cristina, după care s-au întors.
— E mai bine ca ama să nu afle că ne-am întâlnit. Sigur că i-am spus ce era esenţial. Dar sunt detalii pe care prefer să le ţin pentru mine. Nu vreau să-şi facă griji pentru nişte probleme care sper să se rezolve, de aceea am şi vrut să vorbesc cu tine între patru ochi. Eşti un bărbat cu capul pe umeri. Sunt convins că mă poţi sfătui.
— Sigur, aita. Despre ce e vorba?
— Nu-mi merge bine deloc în sat.
— Nu-mi spune că au reapărut mesajele.
— În ultimul timp, m-au lăsat în pace. Poate că şi-au dat seama că nu sunt afaceristul care se scaldă în bani, aşa cum şi-au închipuit. Sau poate că nişte iniţiative recente au mai potolit lăcomia nemernicilor ăstora.
— Ce iniţiative? Nu mi-ai spus nimic.
— Ce vrei, să le public în ziar? Printr-un mijlocitor, am propus o întâlnire în Franţa. Mă gândeam să le explic situaţia mea financiară, să ştie că am făcut investiţii şi să-mi ofere o amânare, sau să mă lase să le plătesc în rate. Am aflat că sunt unii care fac aşa şi că dobitocii ăştia sunt înţelegători, dacă văd că vrei să plăteşti.
— Cu ceva timp în urmă, erai total împotrivă.
— Nici acum nu sunt de acord, asta este, ce vrei, să mă răpească?
182
— Ce ţi-au zis?
— M-am dus la întâlnire. Punctual, cum mă ştii. Nu-mi place să fac pe nimeni să aştepte. Eu am fost cel care a aşteptat. Mai bine de o oră şi jumătate. N-a venit nimeni. Se ştie că de la faza aceea cu GAL11, sunt extrem de suspicioşi. Poate că m-o fi urmărit vreun poliţist în civil, fără ca eu să-mi dau seama, iar ei l-au recunoscut. Am cerut o nouă întâlnire. N-au mai vrut. Ce porcărie! Acum mă gândesc că poate şi-au dat seama că
am intenţii bune şi de aceea, deocamdată, mă lasă în pace şi le fac altora viaţa amară. Dar ceva tot trebuie să fac, Xabier. Sunt prea expus în sat. În dimineaţa asta, trei tâmpiţi mi-au blocat firma. Să-ţi iei lumea-n cap, nu altceva. Au ajuns angajaţii mei să decidă dacă lucrează sau nu. N-am nici cea mai mică îndoială că vreunul dintre ei raportează organizaţiei tot ce fac. Îţi aminteşti de Andoni, nepotul lui Sotero? Ăsta e cel mai rău. Ăsta e pestriţ la maţe.
— Dă-l afară şi gata.
— Mai aştept, să se mai liniştească apele.
— Aita, când eşti om de afaceri, nu te poţi trage de şireturi cu clasa muncitoare. Nu sunt elitist, dar ce vrei să-ţi zic? Orice individ care nu te suportă sau e invidios pe tine va încerca să-ţi facă rău. Nici nu trebuie să
se chinuie mult, pentru că îi eşti la îndemână. Poate treci zilnic pe lângă
uşa lui. Ar trebui s-o iei pe ama şi să vă duceţi să trăiţi în altă parte şi să
mai mergeţi în sat numai în vizită sau cu vreo problemă. Scriu mesaje pe ziduri? N-au decât să scrie. Dacă nu eşti acolo ca să le vezi… Şi cine scrie mesaje, poate face orice nedreptate.
— Eu aş pleca, dar maică-ta…
— Ama ar pleca şi ea. Am bătut apropo de câteva ori. Am auzit-o cu urechile mele. Faza e că nu comunicaţi între voi.
— De când nu mai merg la bar ca să joc cărţi şi nu mă mai duc nici cu bicicleta, petrecem împreună mai mult timp ca oricând. Aproape că nu ieşim din casă. Eu merg de la muncă acasă şi de acasă la muncă, iar ea nu mai face cumpărăturile în sat.
— Asta nu e viaţă.
— Asta e şi alta nu-i. Putea să fie şi mai rău. Tata a luptat în război 11 Grupos Antiterroristas de Liberation – mai multe grupări paramilitare care au activat între anii 1983 şi 1987 şi au avut ca obiectiv eliminarea prin acţiuni armate a grupării teroriste ETA şi a structurilor care o susţineau.
183
împotriva lui Franco. I-au distrus un picior şi a făcut trei ani de închisoare.
