 212 

— Endika îmi place mai mult.

 213 

53. DUŞMANUL ÎN CASĂ

Lui Nerea îi plăcea la nebunie sloganul strigat de toate gurile şi scris peste tot: Tinerime veselă şi combativă. Şi vota, tânără, veselă, combativă

cu Herri Batasuna. Nu-şi imagina altă opţiune. E adevărat că faza cu veselă

îi plăcea mai mult decât cea cu combativă. Să arunci cu pietre, să dai foc, să blochezi maşini? Astea erau treburi de băieţi. Aşa credea ea şi aşa credeau prietenele ei. Deci, când începea scandalul, hai să dispărem, că

mai mult încurcăm, o ştergeau din zona de conflict. Mergeau la proteste şi la marşuri, dar asta făceau mai toţi tinerii din sat. Până şi copiii veneticilor şi, bineînţeles, ai primarului, care era din PNV16. Unul dintre ei era coleg de şcoală cu Nerea, şi amândoi, împreună cu alţi studenţi, purtau pancarte, lipeau afişe, împărţeau manifeste sau scriau mesaje pe zidurile facultăţii.

Nerea a mers la Arrasate (Bittori zicea Mondragón) în martie 1987. A aflat ştirea la Arrano Taberna.

— Ce zic ăştia?

— Că a murit Txomin Iturbe17.

— Cum?

— În accident de maşină, în Algeria.

— Sigur?

— Nimic nu e sigur.

Rămânea de văzut dacă nu cumva agenţi secreţi ai statului sau asasini din GAL i-au umblat la frâne. Mai mulţi dintre cei prezenţi au susţinut prin gesturi supoziţia. Patxi a luat de pe perete fotografia înrămată a defunctului. A şters-o de praf şi a aşezat-o pe tejghea, acolo de unde putea fi văzută de oricine intra în crâşmă.

În zilele următoare, ziarele au confirmat versiunea oficială. Odată cu el murise şi un poliţist algerian aflat în maşină. Şi pentru a risipi orice îndoială, o militantă ETA, implicată în accident, avea un braţ în ghips.

16 Partidul Naţionalist Basc, înfiinţat în 1895. PNV a condamnat fiecare atentat comis de ETA şi de alte grupări teroriste. A fost primul partid politic din Spania care a participat, în 1978, la Bilbao, la o manifestaţie antiteroristă.

17 Domingo Iturbe Abasolo, cunoscut şi ca Txomin Iturbe, a fost unul dintre şefii ETA, mort într-un accident de maşină, în 27 februarie 1987, în Algeria, unde fusese expulzat de poliţia franceză.

 214 

Minciuni peste minciuni; dar, cum zicea Arantxa în şoaptă, singură, cu tristeţe şi cu un frate în Franţa, făcându-şi ucenicia de asasin, dacă nu cumva o fi acţionând deja: în ţara asta a noastră adevărul a murit de mult.

— Ce, te duci?

Bittori nu părea deloc încântată de idee.

— Normal, ama. Merg toţi tinerii din sat.

Toţi? Arantxa n-a mers. Cu o zi mai devreme, sâmbătă, a zis că se simte rău. Febră, frisoane, o gripă, evident. Toate cele patru prietene au fost de părere că ar fi mai bine să se bage-n pat cât mai repede. Lapte fierbinte cu miere şi dă-i la transpirat sub pături. Numai aşa avea şanse să se trezească

destul de refăcută încât să meargă cu ele la omagiul / funeraliile din Arrasate. Aşa că Arantxa s-a dus acasă devreme. Iar restul găştii, în drum spre discotecă, a pus la punct detaliile călătoriei de a doua zi.

Li se spusese că două autobuze vor pleca, la zece dimineaţa, din piaţa publică (pe cheltuiala primăriei), dar ele preferau să meargă de capul lor, în maşina lui Nerea. Mă rog, în maşina lui Txato, pe care Nerea voia s-o împrumute, şi era sigură că i-o va da, pentru că tatăl ei nu avea nevoie de maşină duminica şi, în plus, nu-i refuză fiicei lui nimic, niciodată.

— Nu cred că faci bine.

— Offf, ama. Mă duc cu prietenele mele. Ce-o să spună despre mine dacă, după ce am plănuit totul, mă apuc acum să le sun şi să le zic că nu mai merg? Până şi Arantxa, care nu se simţea în apele ei, s-a dus devreme acasă ca să se odihnească şi mâine să fie ca nouă.

— Ştii că omul ăla a fost şeful ETA şi că a pus să fie omorâţi mulţi oameni.

Nerea, pierzându-şi răbdarea, şi-a dat ochii peste cap.

— Află că Txomin a condus ani de zile lupta poporului nostru. A renunţat la tot, la casă, la muncă, la familie, pentru Euskal Herria şi a scăpat din mai multe atentate. E idolul tinerimii basce. Un erou. Ce zic eu erou? Dumnezeu. Aşa că te rog ceva. Când eşti pe stradă sau în magazine, muşcă-ţi limba înainte de a-l critica, pentru că altfel s-ar putea să ai probleme şi, cu aceeaşi ocazie, să mă pui şi pe mine în aceeaşi situaţie. Şi încă ceva: ce ştii tu de politică? Tu vezi-ţi de slujbe, ama. Roagă-te şi împărtăşeşte-te şi lasă-ne pe noi să facem ce avem de făcut.

Zece. Txato încă nu s-a întors de la reuniunea asociaţiei, probabil că

acum termină de cinat. E limpede că nu va veni târziu acasă, pentru că a

 215 

doua zi, duminică, are etapă de ciclism şi va trebui să se trezească

devreme. Când a venit, Nerea se culcase deja. Pe atunci, nimeni încă nu scrisese mesaje împotriva lui Txato, iar el mergea zilnic la bar şi sâmbăta lua cina cu prietenii; dar primise deja câteva scrisori din partea grupării.

Nerea nu ştia. Nici Xabier. Cei doi soţi au şuşotit îndelung în pat.

— Înţelege-o şi tu, femeie. E tânără.

— E destul de mare încât să ştie că nu e bine ceea ce face.

— Dacă mă gândesc la rece, cred că e bine să meargă la Mondragón.

— Ca să sprijine o bandă de mafioţi care-i şantajează tatăl?

— Nerea nu ştie nimic despre asta. Şi prefer să nu afle. Aşa n-o să se teamă. Las-o să meargă cu prietenele ei şi să se distreze.

— Şi să strige Trăiască ETA. Tu ai băut sau ce?

— Puţin. Atâta timp cât ea va fi cu abertzales, o vor lăsa în pace.

— Pentru mine e ca şi cum ne-ar băga duşmanul în casă.

— E foarte posibil ca problema să se rezolve fără ca Nerea şi Xabier să

apuce să-şi facă griji.

— Problema e că tu îi faci toate mofturile fetei ăsteia. Ce mai e şi asta: să meargă la funeraliile unui şef ETA cu maşina cuiva pe care ei îl ameninţă. Pentru Dumnezeu, n-am văzut ceva mai absurd!

Să o înţeleagă, e tânără. Şi tot aşa, încă douăzeci de minute de discordie şi şoapte, până când, spate în spate, fiecare şi-a văzut de somnul său.