— Negrul părului nu e natural. Iar de aici, broşa de la rever pare o pată
de ulei. Cred că doamna asta nu prea are gusturi.
După plecarea perechii, de acum oficializată, recunoscută, Txato, care mâncase şi băuse cât pentru trei, a reuşit să-şi facă siesta? A încercat.
Bittori, robotind la bucătărie, nu reuşea să se calmeze. Mamă
monologând, mamă îndurerată, i se destăinuia spumei din chiuvetă.
Băiatul ei cu femeia aia, o simplă infirmieră. Le-a zis vaselor murdare că
aşa ceva nu se poate. Buretelui de bucătărie i-a zis una, robinetului alta.
Nu primea răspuns, nu găsea înţelegerea de care avea nevoie. Avea nevoie cu orice preţ de un om care s-o audă. În acel moment, singurul om din casă era Txato. Aşa că, regretând că-i strică siesta, a intrat, aşa se intră?, mă rog, a dat buzna în cameră. Venise de la bucătărie, vorbind
246
singură, ştergându-şi mâinile de şorţ. Fără să se oprească din vorbit, s-a aşezat pe marginea patului. L-a scuturat pe soţul ei.
— Cum poţi dormi buştean?
La revedere, siestă. Cu limba împleticită, a mormăit: ce ai, ce e? Bittori n-a răspuns. Nici nu părea interesată să converseze. Nu căuta un interlocutor, ci doar să fie auzită.
— Eu nu-l văd pe Xabier fericit cu doamna asta. O fi având ea virtuţile ei. Mi s-a părut o ciudată din cap până-n picioare. Nici nu s-a atins de fructele de mare. De jambon, nici atât. Am robotit toată sfânta dimineaţă
ca să gătesc purceluşul, m-am dus până la Pamplona ca să-l cumpăr, pentru ca apoi să aflu că e vegetariană. Zi şi tu.
Lui Bittori nu-i scăpase un gest urât făcut de invitată. Care? Crezând că
n-o vede nimeni, şi-a apropiat buzele date cu ruj de urechea lui Xabier. I-a şoptit repede ceva, o rugăminte, un ordin? Iar prostuţul ăla, care ascultă
de o subalternă, după ce a lăsat să treacă nişte secunde, ca să lase impresia că ideea îi aparţinea, a zis:
— Ama, nu te supăra, dar nu vrei să iei purcelul ăsta de pe masă?
Toate privirile s-au îndreptat către purcelul gătit, suculent, animăluţ
nevinovat tronând în mijlocul mesei. Jumătate de purceluş cumpărat de la un măcelar din Pamplona. O costase ceva pe Bittori, ca să nu mai vorbim de drumul dus-întors cu autobuzul. Totul pentru a-i oferi invitatei un produs de cea mai bună calitate.
Înainte, cumpăra purcel de la Josetxo. Cumpăra orice carne. Din încredere, din prietenie. Acum nu-şi mai zic nici bună ziua.
— De ce?
— Nimic, doar că Aránzazu nu e obişnuită.
Îi lua apărarea, normal. Ea ne-o fi crezând nişte carnivori primitivi.
Faptul că Xabier îi luase apărarea a fost pentru Bittori ca un cuţit în spate.
— Cum să trăiască băiatul nostru cu o asemenea femeie? Pentru Dumnezeu! În casa asta mereu s-a mâncat carne şi peşte. Ca să nu mai zic că toţi ăştia care mănâncă buruieni sunt nişte ciudaţi, plini de manii. N-ai auzit-o cum vorbeşte? Făcând pe profesoara, dând explicaţii încontinuu. O
simplă infirmieră! Cu mine nu-i merge. Asta a pus mâna pe doctorul tăntălău, care ştie multe despre operaţii, dar habar nu are cum e să
trăieşti cu o femeie, şi şi-a zis: ăsta e al meu. O divorţată mai isteaţă decât foamea. O femeie de mâna a doua, unsă cu toate alifiile. Ciuguleşte ca un
247
pui. Nici nu s-a atins de cozonac. I-ar plăcea, dar a ajuns deja la doza zilnică de carbohidraţi. Ce prefăcută! N-ai văzut ce faţă a făcut când i-am zis că m-am trezit la şapte dimineaţa ca să mă apuc de gătit? Nu i-a păsat de noi nici cât negru sub unghie. Pe asta o interesează numai să pună
mâna pe medicul chirurg cu casă proprie şi salariu mare. Şi când am întrebat-o dacă nu vrea nişte cozonac pentru acasă, ai văzut-o? Nu, mulţumesc, nu vă deranjaţi. Mi-a venit să i-l arunc în faţă.
— Anunţă-mă când ai de gând să termini cu peroraţiile. Poate apuc să
dorm puţin.
— Şi faza cu Roma, nu-mi miroase bine deloc! Nu cred că au împărţit cheltuielile. Îl cunosc pe Xabier. Bag mâna în foc că el a plătit totul.
Mulţi ani mai târziu, în cimitir, aşezată pe marginea mormântului, aşa cum a stat pe marginea patului în ziua aceea de mult trecută, Bittori continua să întoarcă povestea pe toate feţele.
— Normal că mi-ar plăcea să-l văd însurat pe Xabier. Dar în anumite condiţii, nu cu prima care-i face ochi dulci şi îi zâmbeşte ca infirmiera aia cu care a venit acasă într-o duminică, îţi aminteşti? Nu mai ştiu cum o chema. Pfff, ce lighioană! Am ştiut ce urmărea imediat ce-am văzut-o. Ştii bine că am ochi bun pentru chestiile astea. Şi, bineînţeles, decât să fie nefericit cu cineva, mai bine să stea singur.
248
61. UN FLEAC PLĂCUT
O falcă în cer şi una în pământ, paşi hotărâţi. A văzut-o venind pe coridor şi a bănuit că urma să-i facă scandal. Văduvă recentă, a intrat în salon şi a găsit gol patul ocupat până ieri de soţul ei; a întrebat-o pe o asistentă, care, poate fără să demonstreze respectul cuvenit, i-a dat vestea.
Acum vine să dea vina. În general, crede Xabier, ele sunt cele care nu se resemnează în faţa morţii, caută un vinovat, un asasin?, aşa că iată-l, medic de gardă, în halat alb, sub potopul de insulte, reproşuri, acuzaţii.
