Însă era uimitor de fragilă adorația asta. Oamenii erau schimbători. Nu puteai avea încredere în ei. Așa că făcea să pară că nu-și dă seama cât de strălucitor este. Râdea de el însuși și își prezenta defectele oricui asculta – „Am dat-o-n bară cu eseul ăla. Tu cum te-ai descurcat?”
Asta l-a făcut și mai atrăgător. Profesoarele și colegele studente erau fermecate de modestia lui și nu mai știau ce să facă să-l asigure pe Băiatul de Aur că e strălucitor. Apoi știa el ce să le facă în pat. Chiar și profesoarele au capitulat. De fapt, uneori ele erau mai ușor de sedus decât studentele. Doamna doctor Foster, draga de ea, nici măcar n-a așteptat să închid ușa și a sărit pe mine. Zile îmbătătoare.
VP - 226
A plecat de la Cambridge cu diplomă de gradul I la două specialități, devenind vedetă la o universitate din Russell Group47, și la început i-a mers de minune. Catedra lui a câștigat granturi și premii, el a publicat în mod regulat și a devenit celebru în domeniul său de activitate, și printre câștigurile suplimentare se numărau și distracțiile din fiecare an cu o trupă mărișoară de studente.
Anii decăderii au început când a ieșit din faza de bărbat-băiat și prospețimea a început să i se ofilească.
A descoperit la treizeci și nouă de ani că nu e singurul lup din haită. Lumea universitară era plină de cei ca Will. Avea încă porția lui de fete doritoare, dar nu mai stăteau la coadă.
Uneori trebuia să le dea nota 10 ca să bată palma. Un coleg de la Științe a fost cel care i-a spus de Rohypnol – în glumă și nu în glumă, și-a dat el seama.
Colegul i-a spus lui Will că putea face rost de droguri de la un prieten care lucra în domeniu. Apăruseră în peisaj recent și se dovedeau a fi populare printre bărbații mai vârstnici, care erau siliți să facă mai multe eforturi ca să aibă parte de sex.
„E de zece ori mai eficient ca Valiumul”, i-a spus colegul. „Nu i se simte gustul și nu se vede în băutură și le face să fie cu totul duse de pe lume în vreo douăzeci de minute. Cea mai bună parte e că nu-și amintesc nimic dimineața. La marele fix”.
A fost crispat prima dată când l-a folosit, plănuind cum să explice dacă
mergea prost, dacă fata se trezea sau își amintea ce s-a întâmplat. Dar n-a fost nevoie.
N-a fost la fel de satisfăcător, evident, când cucerirea era aproape în comă, dar a funcționat. Și a doua zi nimeni n-avea habar de nimic.
L-a cunoscut pe Alastair Soames în Howard Street. Al era proprietarul casei lui Jude și a venit într-o seară să-și încaseze chiria. Păpușa Barbie datora bani și se ascundea în camera ei, și Will a fost lăsat să stea de vorbă cu Al vreo jumătate de oră, în vreme ce Jude se prefăcea că o caută de zor. S-a dovedit că
aveau doi prieteni comuni și Al l-a făcut să râdă cu poveștile despre turma sa de chiriași aiuriți. Lui Will i-a plăcut imediat de el.
Cei doi au hotărât să se întâlnească la un pahar în seara următoare, într-un bistrou din Chelsea. Au băut bere trezită și apoi s-au întors în apartamentul lui Al din apropiere și au stat la taclale până la miezul nopții despre muncă, sex, piața imobiliară, sex și viitor.
„Am avut oarece pocinoage cu domnițele”, a zis Al, când whiskyul l-a făcut să
coboare garda. „Și cu poliția. Trebuie să am mai multă grijă zilele astea”.
47 Un grup de douăzeci și patru de universități de stat cu specificul cercetare din Marea Britanie.
VP - 227
Și Will i-a spus despre micile ajutoare.
Ochii lui Al au strălucit. „Nu-și amintesc nimic?” a întrebat. „Poate că asta-i calea de urmat, să le strecori ceva care le ține potolite. Uite, ar trebui să ne asociem. Eu am contactele și invitațiile la petreceri, tu ai tehnica, Will.
Combinația perfectă”.
Alegerea victimelor a fost distractivă – au fost de diferite vârste și tipuri, de dragul provocării – și primejdioasă. Fascinant de primejdioasă. Barbara a fost o greșeală – nu băuse destul din pahar ca drogul să funcționeze cum trebuie și, în graba lor, nu și-au dat seama –, dar n-a spus nimănui. S-a asigurat el de asta.
Și Emma. Ei bine, a meritat riscul.
S-a întrebat dacă ea a născocit sarcina. El era sigur că folosise prezervativ pentru ședința foto – întotdeauna folosea, ca să-și ascundă urmele –, dar acum nu-și mai amintea dacă folosise și în mașină. Sau dacă Emma își amintea fotografia Barbarei. De fapt, acum nu mai conta.
Nimeni n-o s-o creadă, chiar dacă se duce la poliție. Nu cu un istoric de boală
mintală. Ce femeie jalnică, și-a zis.
Și-a mai turnat o ceașcă de ceai Earl Grey și și-a îngăduit o preumblare pe aleea amintirilor. Un fior de nostalgie. Păcat că n-a păstrat nicio fotografie.
75. Marți, 1 mai 2012
ANGELA
Weekendul cu Louise a început dezastruos. Fiica ei rezervase pentru amândouă o ședință la un centru spa, spunându-i Angelei că poate să facă un masaj și apoi o să se relaxeze împreună, departe de toate. Dar locul era plin de grupuri de mirese și prietenele lor la petrecerea dinaintea nunții, cu țipete în jacuzzi și partide de bețivăneală în foaier.
Când totul a devenit de nesuportat, Louise și Angela s-au retras în camera lor cu două paturi, unde aerul era încins, și s-au prefăcut că citesc, în așteptarea tratamentelor. Angela a observat că semnul de carte al fiicei nu s-a mișcat din loc în cele două zile cât au stat acolo. Se ițea încă la vreo doi centimetri de copertă. Dar nici ea nu fusese mai brează, ascunzându-și gândurile în spatele romanului de citit pe plajă cu care venise.
Nu i-a spus Louisei că a plâns în timpul masajelor; mâinile alinătoare ale maseuzelor au făcut-o să se simtă dintr-odată fără apărare și a simțit că trebuie VP - 228
să se scuze. Toate au fost foarte înțelegătoare când le-a explicat – un pic prea interesată, una dintre ele, și Angela s-a pomenit că povestește toate amănuntele dispariției lui Alice în vreme ce era întinsă pe o masă, în pielea goală.
Duminică seara erau amândouă gata să plece acasă, dar plătiseră până luni dimineața, așa că au rămas acolo. Angelei i-a părut bine că au rămas, pentru că, după ce au plecat roiurile de nuntașe, au putut să stea de vorbă în tihnă.
Louise i-a spus mamei sale cum s-a simțit crescând într-o familie atinsă de tragedie. Pentru prima oară și-a deschis cu totul sufletul, ba chiar a recunoscut că uneori a urât-o pe Alice pentru că distrugea fericirea tuturor.
— Știu că nu era decât un bebeluș, mami, dar niciodată nu m-am gândit la ea așa. N-am cunoscut-o. Nu existau fotografii. Nu exista decât norul acesta negru atârnând peste toate. Nimeni nu putea vorbi despre asta ca să nu începi să
plângi. Mă bucur că au găsit-o, dar tot te face să plângi.
Angela s-a simțit rănită. Fusese atât de absorbită de propriile sentimente și de hotărârea de a-și apăra copiii de ele, încât n-a observat că sunt nefericiți.
— Tatăl tău a zis după o vreme că nu trebuie să vorbesc despre asta, pentru că vă tulbur pe tine și pe Patrick, a explicat. Aș vrea să fi știut ce simțiți. O să
