— Bine, du-te, atunci, zice. Te sun iar.

Las jos receptorul și ușurarea mă face să se-nvârtă casa cu mine. Dar știu că

n-am făcut decât să amân inevitabilul.

Telefonul sună iar peste cinci minute și, o frântură de secundă, mă gândesc să nu răspund. Dar trebuie s-o fac. Ea o să tot sune până dă de mine.

— Ce-ar fi să-mi faci o vizită? zice Jude, de parcă n-ar fi fost nicio întrerupere a discuției. Încă nu mi-ai văzut apartamentul, și sunt luni întregi de când nu ne-am întâlnit.

Reacționez pe loc. Vinovăție și rușine – gemenele catolice, și reacția mea pavloviană la fenta pasiv-agresivă a mamei mele.

— E cam greu. Încerc să termin cartea asta la termenul de predare.

— Bine, dacă ești prea ocupată. Trebuie să ții cont de priorități, presupun.

— Nu-i cinstit, zic. Sigur că munca este importantă pentru mine, dar și tu ești.

— Da, zice. Dar nu destul ca să petreci ceva timp cu mine. Nu-i nimic. Începe la radio un nou serial de duminică. N-o să mă plictisesc de una singură.

— Vin, vin, zic, redevenind o adolescentă îmbufnată.

— Minunat! zice Judy. Atunci prepar mâine un prânz de aniversare. Vine și Paul? E întotdeauna bine-venit, desigur, dar ar fi drăguț să fim doar noi două.

Sunt furioasă, în tăcere, în numele lui Paul, dar el oricum nu și-ar dori să fie acolo. S-a străduit din răsputeri s-o placă pe Judy, dar n-a izbutit.

„Admir intelectul mamei tale”, a spus, după ce s-a întâlnit prima oară cu ea, la un prânz deosebit de stânjenitor în Covent Garden. „Dar e hotărâtă să fie cea mai deșteaptă persoană din încăpere, nu-i așa?”

Mica lui răzbunare e să-i zică Judith – nume pe care ea nu-l poate suferi.

— De fapt, Paul e ocupat cu o zi a porților deschise, așa că o să fiu doar eu, oricum, zic.

— Atunci, ne vedem la douăsprezece. Să nu întârzii, zice. Avem multe de vorbit.

VP - 33

11. Duminică, 25 martie 2012

JUDE

Începuse să gătească mult prea devreme, așteptând cu nerăbdare sosirea Emmei, și simțea mirosul de mâncare afumată.

Când Judy a intrat în bucătărie, fumul de la lintea care fierbea încețoșase geamul. A smuls cratița de pe plita electrică și a pus-o pe marginea chiuvetei, gata să o încălzească iar când venea Emma.

S-a dus iar să se uite pe fereastra din salon. Umblând de colo colo. Fără

astâmpăr. Nu-și dăduse seama cu câtă nerăbdare aștepta să-și vadă iritantul copil unic. Trecuseră cel puțin șase luni de ultima oară – poate nouă. Nu știa de ce-și dă osteneala. Emma cu siguranță nu și-o dădea.

Din clipa în care a adus-o acasă pe Emma, a hotărât să aibă cu fiica sa o altfel de legătură decât cea încordată pe care o avusese cu propria mamă. A jucat cartea surorii mai mari, tratând-o pe Emma ca pe un adult și încercând să fie relaxată, dar asta a avut un rezultat catastrofal.

Adolescenții teribili. Jude și-a proptit fruntea de geamul rece, în vreme ce mintea i se umplea de imaginea Emmei zbierând și trântind ușile. Și tăcerea, pe când ea se îndepărta greoi pe Howard Street, cu două genți umflate care-i trăgeau în jos umerii. A simțit cum și umerii ei se lasă în jos și a închis ochii. Încă

mai simțea teama seacă, acră, pe când își vedea copilul cum se pierde în depărtare.

Trebuise s-o dea afară. Păi, nu-i așa? „Monstrul din mijlocul nostru”, spusese iubitul ei, Will.

Dar asta a fost atunci, și-a spus, cu hotărâre, în vreme ce îndoielile dădeau s-o copleșească iar. Acum Emma e mare. Amândouă am trecut de asta.

S-a concentrat pe clipele minunate pe care aveau să le petreacă împreună și a pus un CD cu Leonard Cohen ca să-și treacă timpul cu ceva, îngânând versurile răsuflate și aranjând cărțile și hârtiile în teancuri mai arătoase.

Dar peste cinci minute era iar la fereastră, uitându-se pe stradă să-și vadă

copilul.

„Aș vrea să ajungă odată”, a zis deodată Judy cu voce tare. În ultima vreme vorbea singură din ce în ce mai mult. Un obicei neplăcut, i se părea. O făcea să

pară cam nebună și bătrână, dar vorbele au țâșnit, pur și simplu, înainte să le poată pune stavilă.

Ciudat, cum se schimbă lucrurile.

VP - 34

Fusese o vreme când ar fi plătit să scape de Emma pentru o după-amiază. Era o mică moară neferecată, turuind de zor până ce pe Judy o apuca durerea de cap. Și o ținea una și bună cu tatăl ei. Ticălosul de tată al ei. E ironic, cum absența face inima să se înmoaie, și-a zis Jude. Inima neștiutoare.

Și-a amintit că Emma născocea povești despre el. El era întotdeauna eroul, desigur. Viteaz, blând cu animalele, chipeș, și o dată, când avea opt ani, într-o temă pentru acasă intitulată „Familia mea”, chiar membru al familiei regale.

Învățătoarea a chemat-o pe Jude și i-a spus că fiica ei are o imaginație impresionantă, dar trebuie să aibă grijă ca imaginația asta să nu se reverse în minciuni. Învățătoarea a numit-o doamna Massingham, cu toate că știa că nu e măritată.

Jude s-a întunecat la față amintindu-și cum s-a făcut mică sub dojană. Îi venea să-i sară la beregată învățătoarei, dar nu voia să atragă și mai mult atenția asupra sa. Sau a Emmei. Însă își amintea foarte clar cât de furioasă era pe când se întorcea acasă. Emma era peste drum, la doamna Speering, făcându-și lecțiile.

S-a rățoit la fetiță pentru că zisese că tatăl ei e prinț, și doamna Speering a râs, crezând că e o glumă, dar a tăcut când a văzut că e o chestie serioasă.

Jude și-a amintit că Emma ridicase privirea, cât se poate de liniștită, și zisese:

„Te-am auzit spunând că îl chema Charlie. Ăsta-i numele unui prinț”.

Lui Jude i-a venit s-o zgâlțâie. Dar s-a abținut și i-a spus Emmei că tatăl ei nu era prinț. Nu era nimic.

Emma a fost distrusă, și Jude a bănuit întotdeauna că acela a fost momentul în care fiica ei s-a hotărât să afle adevărul.

După părerea lui Judy, adevărul era ceva prea supraapreciat. Putea fi atât de multe lucruri pentru oameni diferiți, i-a spus Emmei. Dar n-a izbutit decât să

alimenteze misiunea fiicei sale. Obsesia ei.

Judy ar fi vrut ca ea nici măcar să nu se gândească la tatăl ei. Nu făcuse nimic pentru ea, absolut nimic. Plecase de îndată ce a putut.

Dar, pe măsură ce creștea, Emma se agăța de orice figură masculină din viața lor – bărbatul din magazinul din colț, unul dintre profesorii de la școală, tatăl celei mai bune prietene pe care o avea, Harry. Și iubiții lui Jude. Născocea povești despre ei, își închipuia că sunt tatăl ei, și Jude trebuia să calce în picioare acele minciuni prostești și pe următoarele.

•