VP - 27
— Era un loc greu de săpat. Fuseseră acolo clădiri cu mult timp înainte, și în pământ rămăsese ciment. Fundații. Sub grădini. Ploua, și alunecam prin noroi, îmi amintesc că râdeam cu șoferul excavatorului, pentru că am căzut amândoi.
Era distractiv… a zis el, și apoi s-a arătat șocat de propria nerușinare.
— Nu-i nimic, Peter, a zis Kate. Nu e lipsă de respect. E ceea ce s-a întâmplat.
A fost distractiv în acel moment. Nu poți schimba asta.
Muncitorul i-a mulțumit cu o încuviințare din cap și s-a aplecat în față, sprijinit în coate, ajungând la punctul culminant al poveștii.
— Mișcăm din loc o oală mare de ciment, și șoferul s-a dus înapoi în cabină, ca să se pregătească să treacă prin deschizătură. Și iată-l. Era îngropat adânc, dar am făcut o groapă când am tras ghiveciul de flori. Am lăsat mâna în jos…
I-a pierit vocea, și a început să plângă, cu fața în mâinile înroșite, crăpate.
Kate i-a întins un șervețel ieftin, prea subțire și prea lucios ca să absoarbă
ceva. I-a atins ușor mâna.
— Te rog, nu te mai necăji, Peter. Nimic nu-i din vina ta. Și poate că pruncul poate fi acum înmormântat așa cum se cuvine.
Peter a ridicat privirea.
— Așa a zis preotul meu. Că e un lucru bun.
— Mai era ceva acolo, cu cadavrul? Haine, jucării? a întrebat ea, rugându-se să fie și alte amănunte, care să facă pruncul să le pară real cititorilor.
Oamenii nu se prea sinchiseau de schelete.
— Nu, n-am văzut nimic. Niște bucăți de hârtie. Mici, ca niște confetti, a zis șeful meu. Nu m-am mai putut uita după ce am scos primul os mititel.
— Trebuie să fi fost groaznic pentru tine, a zis Kate, furișând o privire spre ceas, pe când își lua cana cu ceai. Cum ajungi acasă? Pot să-ți comand un taxi?
Peter a scuturat din cap și s-a ridicat.
— Prefer să merg pe jos, mulțumesc. Mă ajută să-mi limpezesc mintea.
•
Pe drumul înapoi spre birou, după ce verificase cum se scrie numele de familie al lui Peter și achitase nota, s-a întrebat dacă o să i se publice articolul.
Va fi nevoie să-l prezinte cu multă atenție la biroul de știri. Încă nu era mare lucru – doar un cadavru și un muncitor care suspina. Avea să-l scrie și să vadă ce zice Terry.
•
Articolul a apărut – în josul paginii, pe paginile din spate – în sâmbăta următoare. Kate reușise să stoarcă cinci sute de cuvinte din faptele elementare, umflând mărturia înlăcrimată a lui Peter cu ceva culoare din Howard Street și un citat banal din cele spuse de poliție, că „se continuă cercetările”. A încheiat cu o VP - 28
întrebare obsedantă, ca să-i implice pe cititori. Editorul a ales-o ca titlu: „CINE
ESTE COPILAȘUL DE PE ȘANTIER?”
Dar Kate nu era mulțumită de articol. O întrebare ca titlu era o recunoaștere a eșecului, în ceea ce o privea. Dacă trebuia să întrebi, însemna că n-ai lămurit faptele. Era sigură că se putea găsi mai mult, dar avea nevoie ca echipa legiștilor să-și facă treaba ca să poată avea ideea unei continuări.
Și știa că trebuie să caute alte povești, ca să-și păstreze numele în ziar și responsabilul să nu uite de existența ei.
Dar nu-și putea scoate din minte imaginea pruncului înfășurat în hârtie, de parcă ar fi fost gunoi.
Nu voia să uite de asta.
9. Sâmbătă, 24 martie 2012
ANGELA
Habar n-avea de ce luase ziarul. Nick s-a înfipt direct în paginile de sport când l-a adus acasă de la garaj, în dimineața aceea, și apoi l-a lăsat pe masă. Angela își plănuise ce avea de făcut dimineața – supermarket, apoi o cafea cu Louise în drum spre casă – dar a întins mâna și a întors paginile ziarului în vreme ce aștepta ca mașina de spălat să-și termine rotațiile. Voia să pună lucrurile spălate în uscător înainte să iasă. Nici măcar nu citea, doar se uita la poze. Însă cuvântul
„copilaș” a oprit-o.
„CINE ESTE COPILAȘUL DE PE ȘANTIER?”, întreba titlul.
A citit mai departe, simțind cum i se face pielea de găină pe sub haine. A fost găsit cadavrul unui copilaș. Cuvântul „găsit” a fost cel care a făcut-o să țipe. Nick a venit în fugă.
— Ce-i, Angie? a zis. Ce s-a-ntâmplat?
Ea nu putea vorbi. Doar a împins ziarul spre el, împungând cu degetul titlul.
El s-a uitat la ce îi arăta și Angela i-a văzut oboseala de pe chip când a priceput ce însemna.
— Angie, iubito, asta nu înseamnă nimic. O știi, nu-i așa? Am trecut prin asta de prea multe ori, nu?
