Zbârnâitul strident al soneriei a făcut pisica s-o zbughească sub canapea.

Jude a apăsat pe butonul care deschidea ușa pentru Emma și a simțit cum se încordează, așteptând-o să apară.

VP - 35

— Bună, Jude, a zis Emma, străduindu-se să se facă auzită peste mormăitul tânguitor al lui Leonard Cohen, și a sărutat-o pe obraz.

— Scuză-mă, îl dau mai încet, a zis Jude. Ascultam, așteptându-te. Nu te-ai prea grăbit.

— Nu-i decât douăsprezece și zece, a zis Emma, liniștită.

— A, da, am crezut că-i mai târziu, a zis Jude.

Își auzea iritarea din glas, și a încercat să se-nfrâneze. Nu așa plănuise să se întâmple. Își închipuia că vor sta la taifas la un pahar de vin, râzând, chiar, la vreo glumă stupidă pe care o împărtășeau. Ca prietenele. Dar iat-o cum se rățoiește imediat la Emma, ca de obicei. Dialogul lor părea că se desfășoară pe făgașuri săpate adânc, cu o prăpastie imensă între ele.

Frustrarea a ostenit-o și, pentru o clipă, și-a dorit ca Emma să nu fi venit. Dar i-a înmânat fiicei cadoul pregătit. Era o biografie a lui David Bowie, pe care o alesese anume.

— E minunat. Mulțumesc, a zis Emma și a îmbrățișat-o.

Jude a ținut-o în brațe o secundă prea mult și a simțit că fiica se desprinde prima.

— M-am gândit că o să-ți placă. Îți aduci aminte de posterul din camera ta? Îl sărutai înainte de culcare, îți aduci aminte?

— Da, a zis Emma, râzând. Prima mea iubire. Încă mai am posterul ăla.

— Nu, zău! Ar trebui să fie de-acum fâșii-fâșiuțe, a zis Jude.

— A intervenit un pic de scotch, a zis Emma.

Ce drăguț, s-a gândit Jude, ridicându-se să toarne vinul care stătea la rece, în frigider.

— Să pun masa, dacă tot m-am ridicat? a întrebat, și Emma a încuviințat din cap, uitându-se la fotografiile din carte.

În bucătărie, Jude a încălzit mâncarea și a pus-o în două farfurii.

— Mâncare de linte, a zis. Era preferata ta.

Emma a zâmbit și a șoptit:

— Mulțumesc.

Jude s-a uitat cum Emma plimbă mâncarea prin farfurie, așezând-o așa încât să pară că mănâncă. Înapoi la vechile tale șmecherii, s-a gândit. Dar a hotărât să

nu spună nimic.

Tocmai se pregătea să zică ceva, când Emma a spus, brusc:

— Ai văzut că a fost găsit scheletul unui copilaș pe Howard Street?

— Zău? a zis Judy. Taman pe Howard Street? Ce chestie oribilă. Unde l-au găsit? Pun pariu că era unul dintre drogații de la capătul străzii. Îți amintești de ei?

VP - 36

— Nu, a zis Emma. A, era casa aia cu toate gunoaiele și sticlele goale de lapte în față?

— Da. Cum ai auzit de asta? a întrebat Jude, turnându-și încă un pahar de vin.

— Era în ziar.

— Dar ce s-a întâmplat? A fost ucis?

— Nu se știe, a zis Emma, și a băgat în gură câteva boabe de linte.

Judy a făcut la fel. Când a terminat de mestecat, a spus:

— Păi, nu vrem să vorbim despre copilași morți, nu-i așa? și a dirijat discuția către munca Emmei.

— Mai ții legătura cu Will? a zis Emma, întrerupând-o la mijlocul propoziției.

— Will? Jude a fost luată cu totul pe nepregătite. Ăăă, păi, da. Din când în când. De fapt, mi-a telefonat acum câteva săptămâni. Așa, din senin, despre un știu ce acțiune de strângere de fonduri pentru universitate. Am stat un pic de vorbă. S-a uitat la chipul Emmei, în căutare de indicii, dar n-a văzut nimic. De ce întrebi de Will? a zis, temătoare.

Nici prin cap nu-i trecuse să-i spună Emmei că Will luase iar legătura cu ea.

Știa că e un subiect interzis. Dar fiica ei era cea care-l pomenise.

— Doar mă întrebam, a zis Emma, și la masă s-a lăsat liniștea, întreruptă doar de râcâitul lingurilor pe farfurii.

— A fost o parte însemnată a vieții mele timp de aproape zece ani, Emma, a zis Jude, în defensivă, cu fața îmbujorată de alcool. Și o parte însemnată din viața ta, de asemenea. Cel puțin pentru câțiva ani.

Chipul Emmei a încremenit.

— Bine, știu că ați avut neînțelegeri… a zis Jude. Dar asta a fost acum atât de mult timp. Doar nu ești în continuare îmbufnată din cauza asta?

Emma a ridicat privirea din farfurie, dar n-a spus nimic.

E geloasă, și-a zis Jude. Întotdeauna a fost un pic amorezată de el.

Subiectul părea că e închis, și dezamăgirea lui Jude a aspirat toată energia din încăpere. Fiica ei s-a ridicat, mohorâtă, s-o ajute la spălat vasele. Știau amândouă că o să plece de îndată ce n-o să pară nepoliticos.

La chiuvetă, Emma ștergea vasele, în vreme ce Judy le spăla. Au deschis radioul, ca să fie niște voci în cameră.

— Trebuie să mă întorc – Paul o să fie acasă curând, a vorbit Emma către spatele mamei sale. Mulțumesc pentru cartea minunată și pentru prânz.

— N-ai mâncat, a zis Judy peste umăr. Să nu crezi că nu știu. Nu poți ascunde nimic de mine, Emma.

VP - 37

Emma a sărutat încă o dată obrazul mamei sale și a plecat, închizând ușurel ușa în urma sa, și nu s-a auzit decât clicul încuietorii.