Îmi amintesc că ne-am îndepărtat, iar eu priveam înapoi, în vreme ce Harry mă târa după ea. Darrell stătea în mijlocul trotuarului, înconjurat de cumpărători și vilegiaturiști, uitându-se la mine până ce am dat colțul, și am izbucnit iar în plâns.

Harry îmi zicea să-mi vin în fire – presupun că era un pic speriată de starea în care eram. Nu mă mai văzuse niciodată așa. Nu mai fusesem niciodată așa. De obicei, eu eram cea rezonabilă, o alinam și o potoleam când era necăjită sau mânioasă, dar în ziua aceea ea era sora de caritate.

În tren, s-a dus la toaletă și a adus niște hârtie igienică să mă șteargă, dar era ca și cum în mine s-ar fi eliberat ceva.

Harry a crezut că plângeam din cauză că fusese un dezastru – nu văzuse sărutul cel dulce, pe buze – și a încercat să mă ajute spunând lucruri îngrozitoare despre Darrell.

„Miroase urât”, a zis. „Ca pâinea mucegăită. Nu cred că se spală”.

I-am spus că el nu știe unde e tata și m-am prefăcut că adorm, ca să nu mai trebuiască să vorbesc.

Harry a abandonat subiectul – din fericire, se plictisea ușor – și a început să

vorbească despre bărbatul de la standul de dulciuri care stătuse la taifas cu ea.

Tipul avea niște pete oribile, dar ea s-a ales cu o vată de zahăr pe gratis.

31. Luni, 2 aprilie 2012

JUDE

Ceainicul clocotea furios – uitase iar să-i pună capacul și l-a scos din priză.

Fusese așa toată ziua, pierzând lucruri, punând lucruri în locuri greșite. Avea mintea plină de Will.

VP - 97

„Pentru numele lui Dumnezeu”, a zis cu glas tare. „Ești prea bătrână ca să-ți pierzi capul după un bărbat”. Și a râs, amețită de sentimentele care ieșeau din nou la suprafață.

„Mă întreb cum arată acum” și-a zis a nu știu câta oară, netezindu-și părul și ținând capul sus, ca să întindă ridurile de pe gât.

A format a zecea oară numărul Emmei și a lăsat telefonul din mână înainte să

sune. Dorea cu disperare să vorbească cu cineva despre Will, dar, după ziua de ieri, știa că fiica sa n-ar vrea să audă așa ceva. Însă Emma era singura persoană

care-l cunoștea pe Will la fel ca ea. Probabil că s-a obișnuit până acum cu ideea, și-a zis Jude, ridicând iar receptorul.

— Emma, sunt eu, a zis. Cum merge lucrul?

— Oh. Bună. Aveam de gând să te sun ca să-ți mulțumesc pentru prânzul de ieri, a zis Emma.

— Îmi pare rău că am zis chestia aia despre boală, Em, a zis Jude.

Trebuia să facă pace cât mai repede, ca să poată trece la Will.

— E în ordine, a zis Emma, cu vocea mai ușurată. Îmi pare rău că am fost prost dispusă. Am fost cam obosită.

— Probabil că lucrezi prea mult. Oricum, îmi pare bine că te-am văzut. Și că

ți-am spus veștile.

Tăcerea Emmei era la fel de sonoră ca un clopot care bătea, dar Jude n-a băgat-o în seamă, turuind mai departe despre telefonul de la Will, în ce loc s-ar putea întâlni cu fostul său iubit, ce ar putea să poarte, despre ce ar putea să

vorbească.

Când Jude s-a oprit să răsufle, în cele din urmă, Emma a zis:

— Mă întreb, oare cum arată acum?

— Și eu mă gândeam la asta, Em, a ciripit ea. A fost întotdeauna atât de arătos, nu? Eram toate îndrăgostite de el, nu?

— Hmm, păi, eu nu eram, a zis Emma atât de încet, încât Jude a trebuit să-și facă un efort ca s-o audă.

— Ce-ai zis?

— Am zis că eu nu eram, a repetat Emma, mai tare.

— Oh, Em, ba erai. Erai întotdeauna acolo, sorbindu-i fiecare vorbă. Ba chiar te-ai dus la petrecerea aia cu el. Nu-ți amintești?

O vedea pe Emma, numai ochi și picioare care te bagă-n pușcărie, stând în ușa bucătăriei, abătând atenția lui Will de la ea. Uneori Jude se înfuria, și Will râdea de ea că e geloasă.

— Păi, cu siguranță a avut un impact mare asupra mea, a zis Emma. Asta da.

— Ei, vezi? a zis Jude.

VP - 98

— Orice bărbat adult ar fi avut, a zis Emma. Dacă-ți mai amintești.

— Of, Doamne, să n-o luăm iar pe calea tăticul-demult-pierdut, Em. Will nu era tatăl tău.

— Nu, a zis Emma. Nu era. A șovăit, și Jude a așteptat s-o spună. Și te-a făcut să mă arunci pe ușă afară când aveam șaisprezece ani, a zis Emma.

— N-a făcut-o, s-a răstit Jude. A fost hotărârea mea, pe baza purtării tale.

Erai insuportabilă, și asta ridica un zid între noi.

— Între tine și mine, sau între tine și el? a zis Emma.

— Ambele. Încercai să-l alungi cu minciunile și scandalurile tale.

— Minciunile?

— Ziceai că l-ai văzut stând la taclale cu alte femei, încercai să ne distrugi relația. Nu poți nega asta, Emma.

— Nu neg. Chiar l-am văzut stând la taclale cu femeia aia de pe strada noastră.

Jude era iar furioasă – pe fiica sa și pe sine.