audă de necazurile altora.
— M-am săturat până peste cap de Jude și de Will, am zis.
— Da, a zis ea, dar am știut că are îndoieli.
Problema e că era, pe ascuns – sau uneori nu chiar atât de pe ascuns –, îndrăgostită de Will. Zicea că e foarte sexy.
VP - 79
„Harry! E așa de bătrân”, am zis, scandalizată, când mi-a spus prima oară. Nu i-am spus că vorba „sexy” îmi face stomacul să se revolte. Încercam să-l iert pe Will că se năpustise în viețile noastre, dar încă îmi mai plăcea când îmi făcea semn cu ochiul sau îmi zâmbea. Nu mă puteam abține.
Piuiturile mi-au întrerupt gândurile, anunțând că mai trecuseră trei minute, și am vârât ultima monedă de zece penny în fantă, ca să putem discuta viața socială a lui Harry. Nu făceam decât să ascult.
Îmi amintesc că șparlise o bancnotă de cinci lire din pantalonii tatălui ei ca să-și cumpere o bluză nouă. Furtul o ajutase să-l impresioneze pe Malcolm Baker, ultima ei feblețe. Se părea că-i zâmbise lui Harry în autobuz și ea își pusese în cap să danseze slow cu el la discoteca din clubul tineretului.
În ce mă privește, poveștile de dragoste rămâneau în paginile carnetelor de însemnări și ale jurnalelor. Nu mă încumetasem la dragoste – sau poftă
trupească – în realitate, nesigură pe înfățișarea și farmecele mele și nedorind să
încerc marea cu degetul. Fuseseră niște sărutări nevinovate, mozolite, în spatele clubului tineretului, inspirate de povestirile din Jackie 21 dar preferam să scriu despre iubiți imaginari, care tânjeau. În poveștile mele era siguranță. Și mai puțină salivă.
Și ascultasem prelegerea îngrozitoare a lui Harry despre pierderea virginității.
Am întrebat-o cum e după ce mi-a spus că a făcut-o cu prietenul lui Malcolm Baker, după discoteca de Crăciun.
— A durut? am zis.
— Coșmar. Un coșmar blestemat, dar cu vremea e mai bine, a zis, pufăind o țigară Players No. 6 la etajul de sus al autobuzului.
Știam că o făcuse, probabil, doar o dată, dar am lăsat să treacă de la mine. Îi plăcea să fie prietena mea mai mare, mai rafinată.
— Coșmar? Zău? Doamne, cred c-o să mai aștept puțin. Vrei și tu?
I-am oferit punga de chipsuri cu aromă de brânză și ceapă și am trecut direct la aromele noastre preferate.
Harry a tras clopotul și a țopăit pe scări în jos. A ridicat privirea și și-a fluturat mâna, în vreme ce autobuzul a pornit greoi mai departe.
Harry a crezut multă vreme că faptul că n-am un iubit era motivat de faptul că n-am tată.
— Unde sunt bărbații din viața ta, Emma? Nu-i de mirare că ești sfioasă în preajma băieților, a zis când am deschis, în cele din urmă, subiectul, cu câteva luni înainte.
21 Cea mai populară revistă pentru fete din Marea Britanie în anii ’60-’70.
VP - 80
Fusese ideea ei să aduc în discuție subiectul acasă, așa că am făcut-o. Am încercat să rămân calmă și am spus că jumătate din ADN-ul meu era al misteriosului tată. Jude a reacționat cu oroare.
— Dar mă ai pe mine! a strigat. Și pe el nu l-ar interesa. A spus că el are deja, probabil, altă familie și ar însemna să-i fac probleme dacă mă arăt. Ar trebui să-i explice noii sale neveste cine ești tu.
În seara aceea, cu scandalul, Harry a zis:
— Ia mai dă-i dracului, Emma. Ai nevoie de un părinte ca lumea. Hai să
mergem să-l căutăm pe tatăl tău.
Și am fost de acord.
•
Am așteptat până data următoare când Jude a ieșit în oraș și ne-am dus în camera ei, să-i scotocim prin lucruri după scrisori și fotografii ale foștilor iubiți.
Mă temeam așa de tare să nu ne prindă, că am stat la ușă, în vreme ce Harry scormonea. O băteam la cap pe Harry s-o lase baltă, când a dat peste o însemnare mâzgălită pe spatele jurnalului lui Jude din 1968. Scria Charlie și era o adresă din Brighton.
— Ar trebui să mergem acolo, a zis Harry. E momentul potrivit și nu-i prea departe, a adăugat, cu veșnicul ei simț practic.
Totul se întâmpla prea repede pentru mine, dar fusesem de acord să pornesc pe acea cale, și simțeam că acum e prea târziu să mă întorc.
26. Luni, 2 aprilie 2012
EMMA
Se presupune că pigulesc cartea pe care o redactez, dar gândurile mi se tot abat de la fraza pe care o citesc. Șefu’ mi-a trimis un e-mail ca să spună că
subiectul urmează să fie dat de gol într-un ziar duminical ca drogat, și trebuie să-i dau zor, ca editorii să poată vinde presei drepturile asupra seriei.
I-am răspuns că o să i-o trimit până mâine seară, dar nu mă pot concentra. E
ca și cum ochii mi-ar tot aluneca de pe ecran. Mă ridic, îmi fac un ceai și mă așez la loc, hotărâtă să-mi văd de lucru. Dar ceaiul se răcește lângă mine și ecranul se blochează, în vreme ce stau și mă întreb dacă totul ar fi fost altfel în cazul în care eu și Harry l-am fi găsit pe tata, în 1984. Dacă povestea s-ar fi sfârșit la Brighton.
