Kate s-a întins și l-a strâns de mână.
VP - 85
— Ar putea fi Alice, Joe, dar mai e mult de lucru. N-ar trebui să ne entuziasmăm prea tare până ce poliția nu face testele pentru Angela și rămășițele pruncului. Dacă sunt compatibile, vom ști că sunt rude.
Joe a încuviințat din cap.
A fost zguduit de-a binelea, și-a zis Kate.
— Haide, să mergem să bem un ceai și să-l sunăm pe Bob Sparkes. Să punem povestea pe roate.
•
El părea că se gândește la altceva când a răspuns la telefon.
— Sparkes, a zis.
Kate a zâmbit. Chestia asta cu „bărbatul care nu scoate multe vorbe”
devenea aproape o parodie.
— Bob, sunt Kate. Sunt la Winchester. Am fost la Angela Irving, a zis.
Tonul detectivului s-a schimbat pe dată.
— Bună, Kate, mă bucur să te aud. Ce mai face? Ce a spus?
— E convinsă că e cadavrul lui Alice. Dar nu-i decât intuiție. Nimic concret.
Nu-i vine în minte vreo legătură cu zona în care a fost găsit cadavrul.
— Biata femeie! a zis Sparkes. N-o poți învinui că ar vrea să fie copilașul ei după toți anii ăștia în care n-a știut nimic. Ceva vești de la legiști?
— Încă nu. Ceea ce ne trebuie este ca Poliția Metropolitană să verifice ADN-ul Angelei. Voiam să-l sun pe detectivul care se ocupă de cazul copilașului de pe șantier, dar, mă întrebam…
— Ce anume te întrebai, Kate? Pot să aud deja că o favoare e pe cale să fie cerută, a zis el, râzând.
— Ar fi mult mai oficial dacă ai suna tu. Nu le place deloc când le-o sugerează
un reporter. Și, în primul rând, tu ești cel care m-a pus pe urma Angelei. Și Alice a fost luată de pe teritoriul tău…
A urmat o tăcere tipică pentru Bob Sparkes – de soiul celor care durează atât de mult, încât ea a crezut că s-a întrerupt convorbirea.
— Aș putea, dar numai dacă doamna Irving ia legătura cu mine ca să întrebe despre descoperire, a zis el, prudent. Nu vreau să calc pe bătăturile nimănui.
— O sun acum și-i dau numărul tău, a zis Kate repede, înainte ca el să aibă
timp să se răzgândească.
— Nu mobilul, a zis el. Spune-i să mă caute prin centrală. N-am chef de telefoane la ora două noaptea.
— Sigur că nu. Ce mai face Eileen? a întrebat Kate, încercând să pară sinceră.
VP - 86
Nevasta lui Bob Sparkes nu se împăca deloc cu munca de poliție de douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, după cum suna bârfa auzită de la corespondenții pe subiecte criminalistice.
— Eileen? A, bine, ce să zic. Sătulă până peste cap de orele mele de lucru.
Dar, dacă-i pe-așa, și eu sunt, a zis el.
— Și, Bob, a adăugat ea repede, vreo veste despre detectivul inspector Rigby?
— O, da, scuză-mă, voiam să-ți spun că trăiește, e bine mersi și conduce un club al mașinilor de epocă în apropiere de Esher.
— Grozav. Presupun că n-ai o adresă?
— Știi că nu pot da soiul ăsta de informații, dar sunt sigur că un reporter cu resursele tale poate da de el.
Îi putea auzi zâmbetul din voce.
— E-n ordine, a zis ea. Mulțumesc frumos că l-ai căutat pentru mine.
— Bine, te caut după ce mă sună Angela Irving.
Linia a amuțit.
— La revedere, atunci, a zis Kate.
