ea.

— Cam așa ceva, zic eu. Nu trebuie să par prea sigură. Eram adolescentă

când am plecat. Locuiam cu chirie, mama și cu mine. Îi spun prea multe. Adaug amănunte care nu sunt pe carnetul meu. Trebuie să mă țin de plan. Pe stradă

era o casă plină de drogați – luau heroină și alte chestii –, și mă întreb dacă n-ar putea avea legătură cu asta. Cu copilașul.

— Aha. E foarte interesant. La ce număr locuiau? Cunoșteai pe vreunul dintre ei? Îți poți aminti vreun nume?

Întrebările se înghesuie în fața mea, iar eu stau și respir adânc, în vreme ce ea continuă să sape în minciunile mele.

— Mi se pare că era acolo o Carrie, îi spun. Dar nu vorbeam cu ei. Nimeni n-o făcea, de fapt. Au fost alungați din casă de proprietar când vecinii s-au plâns de mizerie și de miros.

VP - 101

— Care vecini? întreabă Kate.

— Nu știu sigur, zic eu.

— De fapt, e minunat că ai sunat, spune Kate Waters. Îi caut pe cei care au locuit pe Howard Street în anii ’70 ca să-i întreb dacă își amintesc ceva. Orice naștere sau dispariție.

Începe să vorbească despre ceea ce știe, și încerc să obțin mai multe informații.

— Pe cine căutați? Pe cine ați găsit?

— Stai un pic, zice ea. Am o listă. Pot să ți-o citesc, ca să vezi dacă recunoști pe cineva?

— Sigur, zic eu. Totul e așa misterios, nu…?

— Absolut. Poliția pare să n-aibă habar ce s-a întâmplat, zice Kate, și respir un pic mai ușor. Dar apoi adaugă: în acest moment urmăresc un fir foarte interesant. E cu bătaie cam lungă, dar ar putea fi o poveste uluitoare.

— Zău? zic, cu vocea ca un chițăit.

Dar mă întrerupe, citind lista locuitorilor de pe Howard Street înainte să apuc să-i pun altă întrebare.

Jude e pe listă și șovăi – doar o clipă – înainte să zic „Nu”. Sper că nu observă, îi abat atenția cu câteva informații despre doamna Speering și o întreb dacă a fost pe Howard Street.

— Poftim? A, da, zice ea. Am fost acolo de două ori – mă duc mai târziu, de fapt. La bistroul de acolo.

— The Royal Oak, zic.

— Ăsta e. Vechiul tău local, îmi închipui, zice, și eu mormăi ceva despre faptul că eram minoră.

Râde și se întoarce la nume, și când ajunge la sfârșit zice:

— Ciudat. Nu-i nicio Anne Robinson pe lista mea.

— Nu, păi, cum ziceam, eram copil și n-aveam cum să fiu în registrul electoral, am zis, la iuțeală.

— Sigur. Dar ai zis că locuiai cu mama, nu? Ea ar fi pe listă, nu-i așa?

— Hmm, da.

— Să mă mai uit o dată. Nu. Niciun Robinson.

— E numele meu după căsătorie, trântesc eu.

Mă uit pe carnet, căutând în scenariu răspunsuri, dar n-a mai rămas nimic de zis.

Trebuie să termin repede, până nu-mi mai pune vreo întrebare.

Îmi înfășor pumnul în jerseu și bubui în tăblia biroului.

— Oh, e cineva la ușă. Trebuie să plec…

VP - 102

— Dar, Anne, zice ea. Am o grămadă de lucruri de întrebat. Poți să-mi dai numărul să te sun eu?

— Scuze, scuze. Trebuie să plec, repet cu glasul stins și închid telefonul.

Scriu tot ce a zis și încep să plănuiesc ce să zic data viitoare când sun.

33. Miercuri, 4 aprilie 2012

KATE

A mai fost nevoie de două zile pentru ca Sparkes, Angela Irving și polițistul care se ocupa de caz să vorbească între ei și să hotărască testarea ADN-ului Angelei.

„Nu-s decât trei telefoane de dat”, i-a spus Kate lui Joe. „Cum se poate să

dureze atât ca să se stabilească o întâlnire?”

Frustrarea ei era sporită de jocul de-a șoarecele și pisica jucat cu responsabilul redacției de știri și de brusca lui încăpățânare s-o pună pe Kate să

se ocupe de toate subiectele care aterizau pe biroul lui.

Izbutise să ucidă trei dintre ideile lui Terry până ce Bob Sparkes i-a lăsat, în sfârșit, un mesaj pe telefonul mobil. „Contactat Angela Irving și dat detaliile băieților de la Londra. Vorbim curând”.

Înainte să-i poată telefona lui a sunat Angela. Era așa de agitată, că a uitat să

salute.

— Kate, vin la Londra mâine. Am zis că mai bine vin eu la ei decât s-o facem aici. Vor să facă testul ca să vadă dacă e compatibil cu Alice… copilașul.

— Bună, Angela, a zis Kate, încercând să pară neutră. Știa că, în ciuda împotrivirii sale, sentimentele față de mama îndurerată fuseseră afectate de noile informații de la inspectorul Rigby. El vorbise despre o Angela pe care nu o cunoscuse, iar cuvintele „tipă foarte rezervată” îi rămăseseră în cap. E grozav că

fac testele, dar hai să nu ne avântăm prea tare.