— E o idee bună, Em. Ți-a fost atât de bine în ultima vreme, dar poate că
pilulele tale au nevoie de o ajustare.
Acesta e felul în care vorbim de anxietatea mea. De parcă ar fi o durere de cap ori ceva de soiul ăsta. Nimic de care să te rușinezi.
N-am de gând să sun la clinică. Nu fac nazuri, dar doctorului Făt-Frumos îi place să vorbească despre sentimentele mele atunci când mă duc la el pentru repetarea unei rețete, și în acest moment nu-s în stare de asta. Ultima oară
când am avut o zi proastă, a zis că i-ar plăcea să merg la cineva – „un specialist”, a zis –, dar i-am zis că n-am nevoie. Mă mulțumesc să merg la el pentru că nu trebuie să fac altceva decât să stau jos, pălăvrăgind, cele opt minute pe care le am la dispoziție, și el îmi dă o rețetă.
Un specialist ar vrea să afle despre relațiile mele. Ce simt față de Jude și de tatăl meu absent.
20 Polițist din Londra – bobby vine de la numele ministrului de interne Sir Robert Peele, cel care a creat în 1829 corpul de poliție londonez.
VP - 77
Ar trebui să-i spun că în adolescență am plecat să-mi caut tatăl – dar nu pot spune asta. Pentru că nu pot spune toată povestea. Am ajunge de la una la alta și ar însemna să rup în bucăți pânza de păianjen.
Încerc s-o fac cu voce tare, pentru orice eventualitate. Mă aud zicând: „A început cu Will. Mă rog, a început înainte de asta, dar sosirea lui Will a pornit desfășurarea ghemului”. Dar nu ajung decât acolo, apoi e zona primejdioasă.
În ziua în care am hotărât să încep să-mi caut tatăl avusesem un scandal cu Jude. Viața noastră fusese dată peste cap de Will. Jude ajunsese să fie cu totul obsedată. El pusese stăpânire pe viața ei. Și, ca atare, pe viața mea. Nu puteam să facem ceva ori să mergem undeva fără să-l întrebăm pe Will ce părere are ori dacă vrea să meargă și el.
A fost mult mai mult cântat în baie, îmi amintesc, și mirosul uleiului ei de baie Aqua Manda făcea ca aerul să fie greu de respirat în dreptul ușii. Dar m-am învățat să nu bag în seamă chemările ei înăuntru – oferte de împăcare pe care eram fericită să le resping. Nu vorbea decât despre el. Mă întrebam cât de mulți dintre clienții ei erau încă în închisoare din cauza fixației ăsteia ridicole.
I-am spus lui Harry, și ea a zis că Jude se poartă ca o admiratoare care i se aruncă în brațe unei vedete. Asta nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut s-o aud că zice așa despre mama. Era în ordine dacă eu spuneam răutăți, dar nu și altcineva.
Nu i-am spus lui Harry că am auzit-o pe Jude povestindu-i noii noastre vecine de apartament – Barbara, de la biroul ei – că s-a culcat prima dată cu Will la Balul din Mai de la Cambridge. Barbara a zis că sună romantic, dar m-am gândit că sună vulgar. Mama mea era prea bătrână ca să vorbească așa.
Jude se schimba. Fusese atât de serioasă și concentrată pe „lucrurile importante din viață”, și crezusem că sunt inclusă în acea categorie. Cu siguranță avea planuri mari pentru mine – ministru, chirurg, câștigătoare a Premiului Nobel, erau puse toate pe tapet în glumă, dar știam că așteaptă mult de la mine.
Am avut ceea ce lui Jude îi plăcea să numească o „relație adultă”. Asta însemna că vorbeam despre politică și despre cărțile noi și filmele pe care le văzuse, și-mi povestea despre cazurile ei și despre situațiile îngrozitoare în care statele autoritariste sileau oamenii să ajungă. Nu vorbeam despre vedete pop sau băieți sau reclame. Aceea era cealaltă lume a mea. În dormitorul meu sau în cabina telefonică. Bucătăria era locul în care interacționam cu mama.
Dar, deodată, n-am mai interesat-o. Era ocupată să se radă pe picioare și să
caute în dulap lenjerie asortată, scormonind prin straturi de chiloți vechi, comozi, și sutiene roase.
VP - 78
Într-o seară, s-a înfățișat în bucătărie, pentru inspecție, în vreme ce îmi făceam lecțiile.
— Ce crezi, Emma? m-a întrebat.
— Nu ești cam bătrână ca să ieși în oraș fără sutien, mami? am zis, folosind cuvântul cu „m”, care era interzis. În acea clipă o uram. Arăta atât de frumoasă
și fericită și asta n-avea nimic de-a face cu mine. Femeia de pe strada noastră –
cea care îi place lui Will – nu poartă niciodată sutien și arată ca dracu’, am adăugat.
— Ticăloasă mică! s-a rățoit la mine Jude.
Nu-mi mai spusese așa niciodată. Nu fusese niciodată nevoie, presupun. Mă
schimbam și eu.
După ce Jude a plecat, trântind ușa, m-am dus la cabina telefonică de la capătul străzii. Era aproape opt, și cabina stătea pitită în întunericul dintre două
felinare. Era luminată doar de un bec vechi, care arunca înăuntru o lumină
galbenă ca petele de nicotină, și duhnea a urină și a țigări cu marijuana.
Podeaua de ciment părea că e tot timpul udă și pătată în colțuri, de parcă
ultimul care o folosise tocmai și-a tras fermoarul blugilor și a plecat. Dar îmi plăcea cabina telefonică. Era spațiul meu personal. Aveam un telefon acasă, pe peretele din hol, dar era ca și cum fiecare convorbire ar fi fost un eveniment public, cu Jude ascultând și chiar băgându-se în vorbă, dacă avea chef.
Mi-am înșiruit monedele pe raftul de metal, am ridicat receptorul și am început să formez numărul.
L-am întrebat pe tatăl lui Harry dacă pot vorbi cu ea. Eram întotdeauna politicoasă, folosindu-mi cea mai potrivită-pentru-adulți voce. Nu putea suferi să o deranjez când își făcea lecțiile, dar eu pretindeam că o sun în legătură cu o temă pentru acasă.
El spunea că nu știe despre ce am mai putea vorbi, după ce am fost toată
ziua împreună, la școală. Dar întotdeauna se dădea bătut.
Am auzit tropotul picioarelor lui Harry pe scări în jos și apoi vocea ei, ascuțită
și iritată:
— Tati, nu mai trage cu urechea la ce vorbesc. E o discuție particulară.
I-am spus că Jude mi-a zis ticăloasă și Harry a fost încântată. Îi cam plăcea să