Nu-i mai pusese până atunci întrebarea asta. Ce soi de mamă ești?
— Un duș. M-am dus să fac un duș. Ea dormea, a spus, cu glas întretăiat, Angela.
Detectivul s-a uitat la Nick.
— La ce oră ați plecat împreună cu fiul de la spital? a zis.
— De ce tot puneți aceleași întrebări? a zis Nick. Vocea îi era mai calmă, furia i se domolea. De ce?
Inspectorul Rigby și-a frecat palmele de genunchi.
— Trebuie să fim siguri că nu scăpăm nimic din vedere. Nu ne-ați ierta dacă
am face-o.
Angela a încuviințat din cap. N-ar fi putut să ierte așa ceva.
— Doamnă Irving, a spus inspectorul, readucând-o la întrebări. Care ați spune că erau sentimentele dumneavoastră pentru Alice?
În încăpere s-a lăsat tăcerea, spartă doar de respirația gâfâită a Angelei.
— Nu înțeleg ce vreți să spuneți, a zis ea, în cele din urmă. Ce simțeam pentru copila mea? O iubeam.
— O iubeați? a zis polițistul.
— O iubesc. De ce încercați să mă zăpăciți? a zis Angela.
— Și dumneavoastră, domnule Irving? Ce simțeați pentru Alice? a zis Rigby.
Cu tonul egal. Fără dramatism.
Nick s-a lăsat pe spate în fotoliu.
— La fel. Îmi pare rău, domnule inspector. Sunt foarte obosit; nu pot gândi limpede.
Vocea lui era plată și ostenită, și Angela a întins mâna și a prins-o pe a lui.
Inspectorul și-a dres glasul, încordat.
Mai e ceva, și-a zis ea, încleștându-se de marginea canapelei, ca și cum era gata să cadă.
— Am înțeles că ați avut probleme în căsnicie, s-a încumetat el.
Angela a ridicat privirea.
— Toate căsniciile au probleme, a zis, și a dat drumul mâinii lui Nick.
— Ce fel de probleme ați avut? a întrebat inspectorul Rigby cu blândețe.
VP - 91
— Mai bine întrebați-l pe Nick, a zis ea și a închis ochii.
Auzea vocea soțului ca din altă încăpere, poticnindu-se în vreme ce spunea că o înșelase.
— A fost o greșeală, domnule inspector, zicea el. O greșeală groaznică. O
aventură. N-a însemnat nimic.
Ea și-a dat seama că rostea exact aceleași cuvinte pe care le folosise când l-a pus în fața faptelor.
Se poticnise și atunci. Reușise să o convingă. O convinsese că pot repara stricăciunile.
Și ea se temuse prea tare de alternativă ca să zică nu. Viețile lor erau atât de strâns împletite; nu vedea vreo cale de a le despleti. Singurătatea unei existențe fără Nick se căsca în fața ei, și s-a hotărât să îngroape ofensa și durerea. N-a rostit niciodată numele femeii, nici măcar în gând. Aceasta nu avea chip – faptul că n-o văzuse niciodată era de ajutor – și nu avea nume. O nimeni care-l ispitise pe idiotul ei de bărbat după o noapte de băutură cu băieții.
N-ar fi aflat niciodată dacă nu i-ar fi dus haina la curățătorie. Din obișnuință
întorsese pe dos buzunarele și dăduse peste un pachet de Durex gol.
— A fost o singură dată, Angie, plângea el. Eram beat și prost. Te rog să mă
ierți. Vă iubesc atât de mult, pe tine și pe Patrick.
— Hai să mai facem un copil, i-a șoptit el în pat, după câteva săptămâni. Ți-ar plăcea, Angie, nu? Ne-ar face să fim din nou apropiați.
Și a fost concepută Alice. Liantul căsniciei lor.
Necazul era că nu știa dacă el o mai făcuse până atunci – sau va continua să o facă. Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba îi tot răsuna în cap când el venea acasă târziu sau dădea o fugă în oraș pentru o oră. Dar, dacă a făcut-o din nou, a avut mai multă grijă.
