— Ce vrei? a zis el, fără să ridice privirea.

La naiba, e morocănos, și-a zis. Posomoreala de luni dimineața care o să țină

toată săptămâna…

— Am o poveste care va scoate scântei, a zis, și el a ridicat ochii.

— Bine, te ascult, Kate, a zis.

— E vorba de copilașul îngropat pe șantier.

El a oftat.

— A, ăla, a zis.

— Nu ofta, Terry. A apărut o informație crucială, dar am o problemă și am nevoie de mintea ta cea luminată, a zis.

Terry și-a clătinat capul cel luminat și a închis laptopul.

— Bine, spune.

VP - 116

Kate a făcut o pauză. Fă-l să aștepte, și-a zis, numărând până la cinci, ca gazda unui concurs stupid.

— Copilașul e Alice Irving. Au găsit-o după vreo patruzeci de ani. Tocmai mi-a vândut cineva pontul.

— Băga-mi-aș…! a zis Terry.

Cel mai mare compliment al lui.

— Cam așa ceva, a zis Kate.

— Trebuie să facem loc în ziar. Unde-i mama? a zis Terry, cu ochii ieșindu-i din cap de entuziasm, în vreme ce se ridica de pe scaun și se cocoța pe birou, practic cu genunchii lipiți de ai lui Kate. Ia stai un pic, care-i problema? a adăugat, amintindu-și dintr-odată cum începuse discuția.

— Păi, trebuie să stăm cu brațele încrucișate până mâine, altfel îmi pierd cea mai bună sursă.

A fost o scurtă tăcere, apoi Terry a răsuflat.

— Dumnezeule mare! S-a dat jos de pe birou și s-a plimbat prin încăperea micuță, în vreme ce digera implicațiile. Câtă lume știe? Polițaii și cei de la laborator. Trebuie să fie o duzină, cel puțin. O să transpire. E o poveste prea bună ca să nu transpire.

Kate a încuviințat din cap. Știa că el o să spună asta.

Terry s-a oprit din mers, și când s-a cocoțat iar pe birou arăta pus pe fapte mari.

— Bun. Cum putem avea confirmarea fără să fie arătată cu degetul sursa ta?

Păcat că Gordon a plecat – el ar fi aranjat lucrurile. Nu pot nici măcar să-l sun acasă – a dus-o pe Maggie pe Costa del Sol cu banii primiți la concediere.

— Mă tot gândesc, Terry. Cred că Angela e cheia. Mă duc înapoi la Winchester și o fac să vorbească cu polițaiul care ține deoparte informația.

— Bine. Ești în stare s-o faci, Kate. Reporterul meu-vedetă.

Kate a zâmbit – cu modestie, spera –, dar pe dinăuntru simțea un val de încântare.

— Mulțumesc, Terry. Dar hai să nu-i spunem încă redactorului-șef.

Fericirea de pe chipul lui Terry s-a șters.

— Ce-i? a zis Kate.

— Nimic, doar că mi-ar plăcea să-i dau niște vești bune în dimineața asta.

— O să sară pe pereți dacă crede că are povestea și apoi trebuie să renunțăm la ea.

— Mda, bine, a zis Terry. Sună-mă în fiecare oră. Și adu la zi fundalul ăla la care lucrai împreună cu Băiatul-Minune.

VP - 117

S-a ridicat iute, ușurată că a mers așa de bine, și Terry a ocolit biroul și a îmbrățișat-o. Kate s-a făcut roșie ca focul la neașteptata încleștare cu șeful ei.

De obicei nu era un tip exuberant – trăsătura asta fusese scoasă din el în șuturi de directori tirani acum mulți ani, bănuia ea –, dar era limpede că e la fel de entuziasmat ca ea.

Spera că Criminalistul n-a văzut episodul. Ce mai bășcălie ar face! apoi și-a adus aminte că el și bășcălia au dispărut. Aproape că-i simțea lipsa. El ar fi zis:

„Giugiuleală cu șefu’, ai? E momentul măririi de salariu?”

Mda, merită cel puțin un supliment de doi la sută. Ar trebui să încerci și tu, i-a spus scaunului lui gol.

37. Luni, 9 aprilie 2012

ANGELA

A simțit că o cuprind fiorii când a văzut mașina lui Kate Waters parcând în dreptul casei. A auzit-o înainte s-o vadă. Era atentă la tot, în vreme ce aștepta.

O, Doamne, sunt vești rele! E copilașul altcuiva. N-ar fi venit dacă nu erauvești rele, și-a zis. Rezemându-și fruntea pe geam, în vreme ce o vedea pe Kate venind pe alee și aștepta să fie observată de ea. Când a observat-o, Angela a văzut cum se schimbă la față. Jurnalista a zâmbit și i-a făcut semn cu mâna.

Angela a strigat prin fereastră:

— E Alice? E ea?

Dar geamul dublu i-a înăbușit glasul. A fugit la ușă și a smucit-o.

— E Alice? E ea? a țipat, și Kate a condus-o înapoi în hol.

— Angela, vino să te așezi, a zis.

Arăta agitată, dar nu tristă. Ce însemna asta? Angela a încercat să citească